Adrian Avram, avocat în cadrul Baroului Constanţa, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, sub control judiciar, pentru săvârşirea a două infracţiuni de favorizare a făptuitorului.

Potrivit unui comunicat al DNA, faptele au fost comise în perioada 7 decembrie 2016 – 14 februarie 2017.

„Inculpatul Avram Adrian, în calitate de avocat şi apărător ales al inculpatului Balaican Vasile (trimis în judecată de către DNA – Serviciul Teritorial Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă) l-a abordat pe Dimoftache Răzvan (trimis în judecată cu aceeaşi ocazie), căruia i-a propus o înţelegere frauduloasă, de natură a determina pronunţarea unei soluţii favorabile ambelor persoane. Astfel, inculpatul Avram Adrian i-a propus lui Dimoftache Răzvan să-şi schimbe declaraţiile date în faţa procurorilor, în sensul de a declara în instanţă că suma de 500 de euro remisă fostului magistrat Balaican Vasile nu reprezenta preţul traficării influenţei, ci un împrumut anterior”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, avocatul l-a sfătuit pe Dimoftache şi cum să justifice schimbarea declaraţiilor date iniţial, astfel încât să fie credibil în faţa completului de judecată.

„Aceste demersuri au fost depuse de inculpat în scopul de a împiedica aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a numiţilor Balaican Vasile şi Dimoftache Răzvan, în dosarul menţionat mai sus, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa”, se mai menţionează în comunicatul DNA.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel Constanţa, cu propunere de a se menţine măsura preventivă a controlului judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.