Termenul de astăzi al procesului în care Tribunalul Cluj discută suspendarea mai multor Hotărâri de Consiliu Județean, cu miză pentru scaunul de președinte al instituției, a fost o nouă încercare a avocaților PSD de a tergiversa schimbarea de la vârful forului. Astfel, Valentin Mătușan, avocatului lui Ioan Oleleu, a insistat asupra unei excepții formulate la termenul anterior, și anume că PNL Filiala Cluj nu are calitate procesuală activă, iar astfel avocatul acesteia nu are pe cine să reprezinte în instanță.

Deși a cerut numai o delegare pentru avocatul Podaru din partea PNL, act depus azi la dosar, Mătușan a insistat că este necesar a se dovedi că PNL Cluj este într-adevăr o entitate constituită legal, după schimbările survenite la fuziune, și că cei care au semnat mandatul, Marius Nicoară și Daniel Buda, sunt în mod legal reprezentanți ai formațiunii. Avocatul PNL Cluj a dorit să evite tergiversarea procesului, motiv pentru care a fost de acord cu respingerea cererii de intervenție a formațiunii politice și a rămas pentru a-l reprezenta pe Mihai Seplecan.

Aceiași reprezentanți legali au cerut ca Ioan Oleleu să fie considerat intervenient în favoarea reclamantului, aspect pe care instanța l-a respins, dat fiind că o persoană nu poate să fie în același timp și pârât. În plus, aceștia au insistat asupra faptului că și cei de la serviciul juridic al Consiliului Județean, conduși de Simona Gaci, au aceeași poziție, motiv pentru care au cerut angajarea de asistență juridică din afara instituției.

Cu toate că judecătorul Monica Trofin a decis pronunțarea pentru săptămâna viitoare, avocații au insistat să ceară un termen mai mare, de 14 zile, determinând magistratul să citeze din lege pentru a-i convinge că decizia sa este în conformitate cu procedura în vigoare. Astfel, miercurea viitoare vom afla dacă Tribunalul Cluj admite contestațiile prefectului Vușcan, fost coleg de partid al lui Ioan Oleleu.

Vedeți mai jos declarațiile lui Mihai Seplecan la ieșirea din sala de judecată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.