În urma dezvăluirilor tot mai recente despre legăturile dintre Justiție și SRI avocatul clujean Radu Chiriță reacționează pe blogul lui. Potrivit lui Chiriță, generalul Dumitru Dumbravă, fost şef al juridicului SRI, ar trebui demis şi chiar arestat pentru că a recunoscut în comisie că reprezentanţii Serviciului au intervenit în anumite dosare aflate în instanţă.

„Cică dl. general SRI a fost frecvent pe la parchete şi la instanţe să dea sfaturi juridice procurorilor şi judecătorilor implicaţi în dosare în care SRI interes. 24 de ore mai târziu, domn general e încă în funcţie, numele procurorilor şi al judecătorilor care au avut nevoie de consiliere din partea sa nu este cunoscut, iar CSM-ul, Danileţ şi Moise Guran încă luptă cu legile justiţiei. Pentru mine e cam târziu, dar jur că o să fac orice posibil ca ai mei copii să trăiască într-o ţară în care la 24 de ore de la o asemenea declaraţie dl. general ar fi în arest preventiv, procurorii şi judecătorii consiliaţi ar fi măcar suspendaţi din funcţie, iar ONG-urile ar protesta în stradă împotriva serviciilor secrete şi nu în favoarea lor. Ce dracu’ de ţară e asta? Ştiu că suntem o naţie predestinată manipulării grosolane, că aşa o ducem de cel puţin 80 de ani, dar cum rahat să te numeşti “România curată” şi să accepţi asta? Mai zice dl. general că el lupta împotriva judecătorilor sau al experţilor care stabileau altceva decât era în probele dosarului. Ceeeeeeeeee? SRI citeşte probele unui dosar, stabileşte care este soluţia corectă şi, dacă judecătorul dă altă soluţie, mută câmpul tactic la el în birou???????????? Din câte discuţii am avut cu judecători care au activat înainte de ’89, Securitatea nu avea atâta tupeu. Ăia aveau o limită! Mi-e atât de scârbă nu de ceea ce fac ăia de la SRI, ci de tăcerea asurzitoare dinspre CSM-ul care apără abitir independenţa sistemului imediat ce spune orice fraier că un judecător îi un bou, de tăcerea judecătorilor care au învăţat drept de la dl. general, de tăcerea procurorilor care au învăţat drept de la servicii, de tăcerea judecătorilor cărora li s-a arătat care este “soluţia fondată pe probe” într-o dosar. Chiar nu este unul să spună ce şi cum s-a întâmplat?”, scrie avocatul clujean pe blogul lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.