Avocatul Gheorghe Piperea denunţă implicarea ‘neo-sekurităţii’ în societate: ”Anul 2019 va fi covârşit de servicii secrete”

495

Avocatul Gheorghe Piperea face o radiografie dură a situaţiei din România, denunţând implicarea nefastă în societate a ceea ce numeşte „neo-sekuritate”. Pe lângă analiza a ceea ce s-a întâmplat în 2018, Piperea face şi o predicţie pentru 2019: implicarea serviciilor secrete se va intensifica.

Analiza avocatului Gheorghe Piperea:

„Stai si te uiti in urma la 2018 (si chiar la 2017) si iti dai seama cat de simbiotica a devenit societatea noastra cu neo-sekuritatea. Daca incerci sa elimini simbiotul sau sa ii reduci influenta malefica asupra organismului, determini febra de 40 de grade sau embolia organismului.

Nu doar ca leadership-ul politic este verificat si controlat, chiar si la nivel emotional, de serviciile secrete. Niciun guvern si niciun sef de autoritate publica importanta nu „trece” fara acordul prealabil al neo-sekuritatii.

Nu doar ca economia se deruleaza dupa planurile neo-sekuritatii, care se regasesc in acordurile in baza carora bancile, institutiile financiare internationale si corporatiile controleaza decizia politica. Nicio lege care deranjeaza acest plan nu trece neciuntita de parlament, presedinte sau CCR, niciun monopol, nicio renta, niciun privilegiu, nicio exclusivitate nu raman neacoperite de legi scrise de beneficiari si trecute prin toate sitele procesului legislativ ca prin branza. Pentru ca neo-sekuritatea se crede o forta politica (???!) de dreapta, salariile au fost plafonate la niveluri de mizerie, concedierile facilitate, taxarea capitalului, redusa, evaziunea fiscala a marilor companii, tolerata, iar de aici nu au rezultat decat un malefic dezechilibru economic in care 100 de companii (dintr-un total de 850 de mii) fac mai mult de 75% din PIB-ul tarii (si il fac in orasele mari, desertificand restul tarii) si un masiv exod al fortei de munca (peste 4 milioane de oameni activi, rapiti societatii noastre de aceasta politica „de dreapta”). Chestia cu „plecarea investitorilor” ca urmare a majorarii salariului minim sau ca urmare a introducerii unor taxe de sanctionare a monopolului si a abuzului de putere economica este o prostie libertariana. Deocamdata ne-a plecat o treime din forta de munca. Deocamdata, educatia, sanatatea si cultura sunt la nivelul cel mai de jos din UE pentru ca, printre altele, cei care fac cel mai mare profit in Romania nu prea platesc impozite si taxe aici.

Nu doar ca justitia si administratia se fac pe baza de protocoale cu sri sau cu alte servicii secrete, ocolind Constitutia si procedurile legale care tin (teoretic) la distanta oculta informationala. Nicio decizie de condamnare nu a fost pronuntata fara crivatul in ceafa procurorilor si judecatorilor venit de la exponentii neo-sekuritatii, nicio decizie administrativa importanta nu a intrat in circuitul economic fara agrementul acelorasi, niciun proces cu bancile (din cele peste 350 de mii) nu a ramas in afara controlului camarilei securistului din fruntea bancii centrale, niciun falit (din peste un milion de faliti) nu a scapat decat din neatentia armatei de avocati care roiesc in jurul sistemului bancar si al bancii centrale.

In afara de faptul ca neo-sekuritatii i se permite sa practice direct (prin firme proprii) sau indirect (prin forme acolite si captive) afaceri, leadership-ul nostru politic, captiv neo-sekuritatii, a reusit sa aduca bugetul anual dedicat serviciilor secrete la peste 500 de milioane de euro in 2017. Iar aceasta suma a devenit o cutuma in 2018. Orice diminuare a acestuia provoaca furia presedintelui si amanarea sau suspendarea pe nepusa masa a csat, neutralizarea oricarei discutii pe bugetul de stat, destabilizarea guvernului prin refuzul de a numi ministri, plus miscari de strada regizate.

Dar de departe cel mai grav lucru “reusit” de neo-sekuritate in acesti doi ani este relativizarea valorilor si neutralizarea principiilor. Societatea noastra nu mai face distinctia intre bine si rau, intre sacru si profan (sau trivial), intre drept si nedrept. Suntem in teritoriul echivocului si al ambiguitatii, unde orice este posibil, pentru ca nimic nu mai este corect sau incorect. Ne mai salveaza doar busola morala interna. Daca o mai avem.

In 2018 nu doar ca ne-am dus dupa fenta neo-sekuritatii, ne-am pus captivi acesteia de buna voie. Dupa 29 de ani de „libertate”, ne-am reintors in colivia tipica anilor pre-revolutionari. Economia este din nou planificata, iar justitia are din nou in centru procurorul si ofiterul de securitate care face justitie in locul justitiei.

Si asta nu e tot. Anul 2019 va fi caracterizat printr-un efluviu de planuri, actiuni si strategii informative si va fi covarsit de servicii secrete, mai ales straine. Nu doar ca in prima jumatate a anului presedintia UE se va exercita de aici, de la noi, dar o sa avem si doua episoade de alegeri, cele privind presedintia Romaniei fiind esentiale, intrucat serviciile secrete inca sunt sub tutela presedinteului (ma rog, unii ar putea demonstra ca, de fapt, presedintele este controlat de neo-sekuritate, si nu invers). Si, sa nu uitam, in mai 2019, expira mandatul guvernatorului bancii noastre centrale. Neo-sekuritatea nu isi va lasa omul fara al n-shpelea mandat in fruntea bancii centrale. Vom avea, desigur, acelasi etern guvernator, vechi colaborator al securitatii.

PS Aparent fara legatura cu cele de mai sus, sa va zic o istorie interesanta a ultimelor zile ale anului 2014. Probabil pentru ca am sustinut in parlament, in 29 septembrie 2014, un mic discurs in deschiderea evenimentului de lansare a canditaturii lui Iohannis, am avut surpriza sa fiu invitat, prin decembrie 2014, la o cina cu ambasadorul de atunci al Frantei la Bucuresti. La cina au participat, alaturi de mine, alte doua persoane, care acum sunt ambasadori, ei insisi, in cele mai importante doua tari ale UE. Eu, precum vedeti, am ramas acelasi – inamicul public numarul unu al banksterilor. Discutia a fost interesanta – despre perspectivele Romaniei, dupa surprinzatoarea (pe atunci) alegere a dlui Iohannis in functia de presedinte al Romaniei. Mi-am dat seama, insa, chiar de atunci, ca nu e vorba doar de petites entretiens (small talks) ale unui amabasador cu trei cetateni romani alesi pe spranceana, ci o scanare efectuata de serviciile secrete. Cred ca eu am trecut testul – nu eram si nu sunt de-ai lor.

Sa avem noroc si mintea treaza in 2019, ca vom avea nevoie!”

2 COMENTARII

  1. Îi tânăr băiatul ăsta, Piperea. Planeta este condusă de serviciile secrete și de societățile secrete. Ar fi fost culmea ca în România să fie altfel. Deci, nimic nou sub soare.

LĂSAȚI UN MESAJ