Astăzi se va hotărâ dacă rechizitoriul procurorilor prin care fostul șef al Senatului USAMV, Ioan Oroian a fost trimis în judecată poate fi trimis instanței pentru începerea procesului poe fond. Alături de Oroian au mai fost trimiși în judecată PORUŢIU V. VIOREL, AVRAM F. ALIN FLORIN, POPA T. CLAUDIU, GRIGOREAN D. ADINA RAMONA, GREBENIŞAN T. MARCEL și SC PR VENTURE TEAM SRL, firmă care îi aparține Adina grigorean, unul dintre inculpați.

Ioan Gheorghe Oroian a fost trimis în judecată, luni, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la infracţiunea de delapidare, pentru că în 2016, când activa în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, alături de alţi complici a închis, sub „pretexte ştiinţifice”, Căminul Agronomia II, pentru a închiria camerele participanţilor la festivalul UNTOLD 2016.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), procurorii clujeni i-au mai trimis în judecată pe Vasile Viorel Poruţiu pentru delapidare şi pe Alin Florin Avram, Claudiu Popa, Adina Ramona Grigorean şi Traian Marcel Grebenişan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de delapidare.

Potrivit anchetatorilor, în 2016, Ioan Oroian îndeplinea funcţia de preşedinte al Senatului aceleiaşi universităţi şi, în virtutea acestei calităţi, dar mai ales raportat la faptul că prima sa funcţie în cadrul USAMV Cluj-Napoca a fost aceea de administrator de cămin, cunoştea modul în care puteau fi închiriate camerele de cămin pe timp de vară, motiv pentru care – în calitate de preşedinte al Societăţii de Protecţie a Plantelor Transilvania – a inventat un pretext ştiinţific în vederea rezervării spaţiului de cazare din Căminul Agronomia II, pe perioada 4 – 8 august 2016, în care s-a organizat Festivalul Untold la Cluj-Napoca, cu intenţia de a închiria în interes propriu aceste spaţii de cazare către participanţii la festivalul menţionat.

„Având în vedere însă că cel care – potrivit fişei postului – putea încheia contracte şi reprezenta instituţia în probleme administrativ economice, respectiv cel care conducea instituţia în toate problemele ce revin compartimentului economico-administrativ şi cel care aproba folosirea spaţiilor de cazare era inculpatul Poruţiu Vasile Viorel, director general administrativ al USAMV Cluj-Napoca, inculpatul Oroian Ioan Gheorghe l-a instigat pe acesta să aprobe blocarea închirierii spaţiului de cazare din Căminul Agronomia II, sub pretextul organizării unei conferinţe ştiinţifice, în perioada 4 – 8 august 2016”, se arată în comunicat.

În acest sens, Vasile Poruţiu a primit şi a aprobat o cerere formulată de Ioan Oroian, în calitate de reprezentant al Societăţii de Protecţie a Plantelor Transilvania, ştiind că acel document este fals deoarece manifestarea ştiinţifică preconizată nu va avea loc, urmând ca, în realitate, spaţiul de cazare să fie folosit în vederea însuşirii sumelor de bani ce urmau să fie percepute cu titlu de chirie de la diferite persoane care urmau să participe la Untold.

„În concret, la data de 7 martie 2016, Ioan Oroian a depus adresa falsă, din care rezulta că, în perioada 4 – 7 august 2016, la Cluj-Napoca se va organiza a XXXV-a ediţie a Conferinţei Societăţii Naţionale de Protecţia Plantelor din România, motiv pentru care era necesară aprobarea a 120 de locuri de cazare, iar în aceeaşi zi inculpatul Poruţiu Vasile Viorel a aprobat cererea respectivă. Deoarece cei doi erau conştienţi că – raportat la funcţiile lor înalte deţinute în cadrul USAMV Cluj-Napoca – închirierea acestor camere de către ei în mod direct ar fi însemnat o expunere prea mare şi o dare în vileag a planului lor în cadrul instituţiei şi că acesta nu ar fi fost realizabil fără persoanele din eşalonul administrativ inferior, inculpaţii Oroianu Ioan Gheorghe şi Poruţiu Vasile Viorel au apelat la ajutorul coinculpaţilor Avram Alin Florin, care îndeplinea funcţia de administrator al Căminului Agronomia II, şi Grebenişan Traian Marcel, care era administratorul financiar al restaurantului studenţesc Agronomia”, precizează PÎCCJ.

În cauză, USAMV Cluj-Napoca s-a constituit parte civilă cu suma de 80.676,40 lei faţă de inculpaţi, din care suma de 79.476,40 lei reprezintă contravaloarea chiriei neîncasate de USAMV Cluj-Napoca şi suma de 1.200 lei reprezintă contravaloarea meselor acordate în mod ilegal din fondurile USAMV Cluj-Napoca.

2 COMENTARII

  1. Vai și eu care credeam că masonii sunt crema societății! Cât de iute să profite, odată ajunși într-o demnitate, sau alta..
    Normal, ar trebui verificat ca judecătorul să nu aparțină într-o astfel de lojă.

  2. Masonii au construit biserici… si le-au pazit de pradatori… nu vad legatura cu niste infractori…
    asa cum nu are rost sa spui un hot profesor, hot politist sau hot jurnalist ci spui pur si simplu HOT, tot la fel nu vad de ce ai spune ca era un hot mason…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.