Între Adrian Alberto şi Ionuţ, doi elevi de clasa I de la Şcoala Generală din localitatea Cara, comuna Cojocna există o rivalitate mai veche. Totul, după ce Ionuţ îl înjurase de mamă, după o hârjoneală copilărească,  pe Alberto. Însă, week-end-ul trecut, această duşmănie între copii a fost tranşată violent de bunicul lui Ionuţ, care i-a ars o palmă lui Adrian Alberto, chiar pe uliţele satului, în faţa copiilor cu care acesta se juca fotbal. Atât de puternică a fost lovitura, încât băieţelul s-a scăpat pe el, înregistrând un şoc emoţional care nu i-a trecut nici până astăzi!

 

Adrian Alberto aşteaptă, luni 16 mai, împreună cu părinţii săi,  pe coridoarele I.M.L. Cluj să fie examinat de către medicii legişti. Băieţelul s-a născut în urmă cu 8 ani, în Spania, acolo unde părinţii lui lucrau în perioada respectivă. Are întipărită, pe faţă – chiar şi după trei zile de la incident – urma palmei ce-i fusese administrată de un anume “Bălu”, paznicul de zi şi noapte al localităţii Cara, comuna Cojocna, cel care ar trebui, de fapt să asigure liniştea şi ordinea în sat. Povesteşte, indignată, mama băiatului: “Vineri seară, în jurul orei 19.00 băiatul juca fotbal cu încă vreo 10 copii din sat. A apărut bunicul băiatului, băut, într-un tractor şi a oprit brusc în dreptul lor. Apoi s-a dat jos şi s-a îndreptat direct spre Alberto şi i-a ars o palmă -atât de puternică încât băiatul s-a scăpat pe el. Totul, în faţa unei doamne şi a copiilor, făcându-l de ruşine. Şi-n plus, i-a dat apoi şi sângele pe nas”. Aceasta adaugă aspectul că ura bărbatului datează de câteva zile – când Alberto îi dăduse un şut nepotului său Ionuţ, după ce acesta-l înjurase de mamă.  Culmea, exact în momentul când Alberto era bătut, fără menajamente, de către bunicul băiatului, la casa părinţilor lui Alberto se prezentase – beat şi pus pe harţă – şi tatăl lui Ionuţ, care îi atenţiona de zor să-şi supravegheze copilul, altminteri va da cu el de pământ. Şi, din nou coincidenţă – în momentul când Alberto a apărut acasă în stare de şoc, tatăl lui Ionuţ încă făcea scandal în poarta casei lor. Imediat cupă au constatat starea în care se afla Adrian Alberto, părinţii lui au apelat la numărul de urgenţă 112, astfel că în scurt timp la faţa locului şi-au făcut apariţia poliţia şi o ambulanţă S.M.U.R.D. care l-a transportat pe copil la U.P.U. din Cluj-Napoca. Acum, părinţii victimei spun că nu-l vor ierta cu niciun chip pe paznicul satului. “Nu-l cruţăm şi mergem în instanţă împotriva lui, chiar de-ar fi să ne vindem maşina” – declară, îndârjită, Ramona, mama băiatului după ce iese din cabinetul de consultaţii al I.M.L., ţinând în mână certificatul eliberat de către medicii clujeni.

“La data de 13 mai a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida – Postul de Poliție Comunal Cojocna au fost sesizați să intervină la un eveniment pe strada Libertății, din localitatea Cara. În fapt, un bărbat de 52 de ani, din localitatea Cara, ar fi agresat fizic un minor de 8 ani, din aceeași localitate, pe fondul unui conflict pe care acesta din urmă l-ar fi avut cu nepotul său. La data de 16 mai a.c., la Postul de Poliție Comunal Cojocna a fost depusă o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de  lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, a declarat pentru GAZETA, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.