Barbati despistati in timp ce traversau frontiera ilegala

44

Poliţiştii de frontieră au depistat trei cetăţeni din Turcia care au încercat să intre ilegal în ţară în baza unor paşapoarte turistice turceşti falsificate, se arată într-un comunicat de presă transmis luni de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi. Potrivit sursei citate, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, judeţul Galaţi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, trei bărbaţi, pasageri într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova, care au prezentat la controlul de frontieră paşapoarte turistice cu însemnele autorităţilor din Turcia.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat faptul că filele informatizate ale celor trei paşapoarte sunt falsificate. În urma cercetărilor specifice, împreună cu autorităţile de frontieră din R.Moldova, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni turci, toţi în vârstă de 21 de ani, iar cu privire la cele constatate, aceştia au declarat că au plătit pentru documente, în Turcia, câte 1.000 de euro fiecare, unei persoane a cărei identitate nu o cunosc, deoarece acest tip de paşaport le permite să călătorească în Europa, fără a avea nevoie de vize, conform Agerpres.

Celor trei cetăţeni turci nu li s-a permis intrarea în ţară, fiind preluaţi de către autorităţile de frontieră din Republica Moldova, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

LĂSAȚI UN MESAJ