Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că următorul raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie va fi unul „dezastruos”, în contextul în care, spune şeful statului, au fost respinse acţiunile justiţiei împotriva oamenilor politici importanţi.
„Agenţia Naţională de Integritate a constatat săptămâna trecută incompatibilitatea a patru demnitari. Nu a existat nicio reacţie, decât reacţii de solidarizare cu cei patru demnitari incompatibili. Acesta este un alt lucru care nu este în favoarea românilor, dar este în favoarea unor politicieni. Nu au nicio legătură cu interesul naţional aceste atitudini de solidarizare cu oameni care se presupune că au încălcat legea. Oriunde în lumea civilizată, când un ministru, un parlamentar este suspectat de eventuale acte de corupţie sau de incompatibilităţi sau de lucruri în neregulă, el demisionează. La noi, politicienii se solidarizează unii cu alţii. Or, asta demonstrează că nu suntem stat de drept, iar efectele le vom vedea în raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare”, a spus Băsescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.