Incidentul a avut loc duminică, 9 iulie, la ora trei dimineaţa, pe DN 1 C,  când un tânăr de 30 de ani împreună cu iubita lui se întorcea acasă, la Bonţida, cu automobilul, după o noapte de discotecă în localitatea învecinată Fundătura. Acesta însă n-a apucat să evite o maşină oprită, inexplicabil, aproape în mijlocul şoselei. Din acel moment cei doi au fost atacaţi de doi băieţi şi-o tânără din Cluj-Napoca, la care şi ei au ripostat.De pe urma încăierării bărbatul de 30 de ani s-a ales cu maxilarul fracturat în două locuri, iubita sa cu contuzii, iar clujeanul, la rândul său cu o serie de vânătăi în zona feţei.


Luni, 10 iulie la prima oră Mirela, o tânără în vârstă de 19 ani, din comuna clujeană Bonţida, se afla la I.M.L. Cluj împreună cu tatăl ei pentru a fi examinată de medici. Povesteşte că, din fericire, ea nu a fost foarte tare bătută, însă iubitul ei în vârstă de 30 de ani se află internat la Clinica de Chirurgie Maxilofacială, cu maxilarul fracturat în două locuri. Arată aceasta: „În noaptea trecută am trecut prin cea mai mare spaimă a vieţii mele. Duminică dimineaţă, în jurul orei trei ne întorceam spre casă de la discoteca din Fundătura când prietenul meu a evitat în ultima clipă ciocnirea cu o maşină parcată aproape pe mijlocul şoselei. N-a fost mare scofală, doar s-au frecat oglinzile însă noi am coborât să vedem ce s-a întâmplat şi să ne înţelegem cum rezolvăm treaba cu asigurările. Însă, spre marea noastră uimire am fost atacaţi de o fată şi doi băieţi, aflaţi în automobil, astfel că prietenul meu s-a ales cu maxilarul rupt în două locuri, iar eu cu o mulţime de vânătăi. El se află la această oră internat intră astăzi în operaţie, ca să i se repare maxilarul rupt în două locuri. Acum am venit să vedem ce avem de făcut şi să-mi scot şi eu certificat medico-legal după bătaia încasată ieri dimineaţă. Cu el ne vom prezenta aici abia după ce va fi externat de la Maxilofaciale”. Abia părăseşte tânăra incinta instituţiei, cu certificatul în mână, că-şi face apariţia Mihai, un tânăr în vârstă de 29 de ani, destul de şifonat şi el. Face parte din cealaltă taberă şi susţine, după cum era de aşteptat, contrariul: „Noi ne îndreptam spre Cluj când ne-am trezit depăşiţi pe partea dreaptă de un tip care a intrat direct cu oglinda stângă în stopul meu din spate. Şoferul n-a oprit, doar mai târziu, şi atunci am realizat că-i mort de beat. Prietena mea a sunat la 112 şi după sosirea poliţiei s-a constatat că omul avea o alcoolemie de 0,78. Deci nici vorbă că am fi provocat vreo bătaie, dimpotrivă, ei ne-au atacat”.

Însă, în ciuda patetismului lui Mihai, punctul de vedere al poliţiştilor clujeni pare a fi cu totul diferit decât al acestuia. “La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 03:00, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat, de 30 de ani, din Bonţida, în timp ce se afla pe DN1C, pe raza localităţii Fundătura, a fost agresat de un şofer, în urma unui conflict spontan în trafic. La faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că şoferul care l-ar fi agresat se afla sub influenţa alcoolului. În continuare se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fapte prevăzute de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.