Scandal în Florești, aplanat de polițiștii de la Serviciul de Acţiuni Speciale. În urma conflictului, poliţiştii au reținut pentru 24 de ore patru bărbaţi care au bătut două persoane.

Potrivit polițiștilor, în 21 noiembrie, în jurul orei 10.00, cei patru bărbați, care au vârste cuprinse între 17 şi 43 de ani, au agresat alţi doi bărbaţi, de 28 şi 47 de ani, din Floreşti. Polițiștii spun că acest conflict a avut loc pe fondul unor neînţelegeri.

În urma bătăii încasate, una dintre victime prezenta leziuni la nivelul feţei, iar cealaltă la nivelul capului şi toracelui.

Bătaia a avut loc pe strada Simion Bărnuţiu, iar apoi violențele au continuat şi în curtea unui imobil de pe strada Barbu Lăutaru din Floreşti.

Un echipaj al Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Cluj a fost chemat la fața locului pentru a aplana conflictul.

Persoanele implicate în scandal au fost conduse la sediul unităţii, unde, în cazul celor patru agresori a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Cei în cauză vor fi prezentaţi parchetului pentru dispunerea altor măsuri. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de Codul penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.