La cei 79 de ani ai săi, Lurean Marc, din satul Năoiu, comuna Geaca, este un om încercat de soartă! Dacă anul trecut, cam în aceeași perioadă a fost muşcat serios de nişte câini ciobăneşti, într-un sat vecin, de data aceasta s-a prezentat la I.M.L.Cluj cu o urmă de lovitură, încasată de data aceasta din partea vecinului. Motivul:  îl rugase să-şi retragă vitele din faţa curţii sale, ca să poată da drumul găinilor sale… Răspunsul vecinului a venit promt: l-a pocnit direct în maxilar cu bâta cu care mâna vitele!

 

În urmă cu un an, acelaşi Marc Laurean îşi povestea astfel păţania îndurată atunci, când scăpase cu viață – deși bine șifonat – de colții unor câini ciobănești: „Mă aflam în satul învecinat, Legii, pe bicicletă, unde i-am dus nişte propolis dizolvat unui cunoscut de-al meu. Eu mă ocup de-o viaţă de apicultură şi deţin vreo 60 de stupi. Era ora patru după-amiaza şi, brusc, m-am trezit înconjuat de patru câini – dintre care doi uriaşi – care-i aparţineau lui unu`poreclit Ioan Nepotu`, un om bogat care o îngrijit un bătrân şi apoi l-o moştenit, posesor de tractor şi multe alte acareturi. Animalele au năvălit pe mine şi după ce m-au trântit la pământ de pe bicicletă au început să-mi sfâşie picioarele şi o mână. Însă curând s-a petrecut o adevărată minune, pe care pot s-o numesc dumnezeiască: cei doi câini mari au început să se lupte între ei, dorind probabil să decidă care va fi cel care urma să mă lichideze, pentru că eu eram prada. Am profitat de scărmăneala lor şi m-am târât până la bicicletă, am urcat pe ea şi am pedalat până la drumul principal, unde am chemat salvarea”. În continuare acesta mărturisea că a ajuns acasă, de unde l-a luat ambulanţa l-a dus la Spitalul Municipal Gherla, unde a rămas internat pentru trei zile. „În timp ce eram internat am fost adus de către ei la Cluj, la „Infecţioase” însă de-acum trebuie să vin singur şi să mai fac vreo trei şedinţe de injecţii. Pe deasupra am cheltuit deja 1.000 de lei pe medicamente, aşa că am venit la I.M.L. ca să-mi scot certificat şi pe baza lui să fac plângere penală împotriva lui Ioan Nepotu`”, mărturisea, atunci, bărbatul.

De această dată, cu maxilarul drept umflat, acesta povesteşte, pe acelaşi coridor al I.M.L.Cluj că a încasat o bâtă de la “tizul” său, tot Laurean, un ins de vreo 72 de ani care locuieşte în casa aflată în vecini de el. Şi, totul, dintr-un motiv pueril, pentru că-l rugase să-şi mute vitele din faţa curţii sale. Explică acesta, intrigat: “Întotdeauna în faţa curţii mele sunt o mulţime de baligi de la vitele lui, în timp ce la el totul e lună. Dar după ce l-am rugat să-şi mute vitele, a fost parcă atins de streche şi mi-a ars, direct o lovitură de bâta-n falcă. Omul e nebun şi munceşte zi şi noapte, ca să facă o avere şi mai mare decât are la ora asta. Deţine un palat, nu alta, că munceşte cât zece oameni – zi-noapte. O femeie şi-a omorât deja cu munca, a îngropat-o – şi acuma pot să jur că o va băga în mormânt cât de curând şi pe a doua. La fel ca pe prima, prin epuizare, chiar dacă aceasta are sub şaizeci de ani şi e încă în putere!”. Este potfit, degrabă în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care i-au fost recomandate câteva zile de îngrijiri medicale. Îşi împătureşte cu grijă certificatul, după care începe să tune şi să fulgere la adresa vecinului agresiv:  “Nu-l cruţ pe omul ăsta în ruptul capului, că face prea multe răutăţi prin sat. Tot aşa a intrat peste jumate din grădina unui bătrân din sat şi l-a omorât cu zile, apoi după ce-a murit, acesta i-a luat-o – fără să-i pese de nimeni şi o foloseşte şi acuma!” Şi arătând spre certificat, încheie sentenţios, înainte de a părăsi insitutuţia medicală: “Zilele aste de îngrijiri o să mi le plătească domnul”!

 

„La postul de poliţie există o plângere depusă, cu privire la litigii mai vechi, iar cazul se află în verificări în vederea clarificării tuturor aspectelor sesizate”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

În urmă cu un an bătrânul a scăpat ca prin minune după ce a fost atacat de nişte câini ciobăneşti în satul învecinat Legii
În urmă cu un an bătrânul a scăpat ca prin minune după ce a fost atacat de nişte câini ciobăneşti în satul învecinat Legii

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.