Un tânăr la care ar fi apelat un bărbat, de 63 de ani, pentru a-l ajuta să retragă bani din bancomat este bănuit de însușirea pe nedrept a sumei de 200 de lei. Acesta ar fi ajutat persoana vătămată să retragă bani, însă nu i-ar fi înmânat acesteia întreaga suma. Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prejudiciul fiind recuperat.

”La data de 14 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că agenții de pază ai unui complex comercial din cartierul Gheorgheni au identificat o persoană bănuită de furt.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat o anchetă pentru stabilirea celor sesizate.

Astfel, s-a stabilit faptul că, în jurul orei 10:00, un bărbat, de 63 de ani, din comuna Iara, aflat în complexul comercial, a rugat un tânăr să îl ajute să retragă 900 de lei din bancomat, înmânându-i cardul.

Tânărul ar fi scos suma menționată, însă i-ar fi înmânat bărbatului doar 700 de lei și două tichete eliberate de aparat, motivând că doar acea sumă de bani a fost eliberată.

Persoana vătămată a reclamat cele întâmplate reprezentanților complexului comercial, reușindu-se astfel identificarea tânărului”, transmit reprezentanții IPJ Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.