Bătut crunt în miez de noapte, în faţă la Complexul BIG din Mănăştur pe motiv că vorbea cu vărul său ungureşte!

1727

Weekend cumplit pentru Ioan Kovacs, un bărbat în vârstă de 45 de ani din Cluj-Napoca: acesta se îndrepta spre casă împreună cu verişorul său, după ce-şi cumpărase o cafea de la automatul din staţia CTP din proximitatea complexului comercial „Big” din cartierul Mănăştur. La un moment dat cei doi s-au trezit faţă în faţă cu cinci indivizi iar unul dintre ei s-a desprins din grup şi i-a urmărit – după care  l-a lovit pe Kovacs, puternic, de două ori. Culmea, după ce a fost prins de poliţişti, agresorul şi-a justificat gestul spunând l-a deranjat faptul că victima vorbea cu vărul său în limba maghiară şi a vrut să-i dea acestuia o lecţie!

Complex Big

Victima: „Prima dată mi-a aruncat paharul de cafea din mână”

Kovacs Ioan păşeşte, în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj, însoţit de Dupa Ioan, vărul său şi martorul principal al evenimentului terifiant pe care l-a trăit în noaptea de sâmbătă spre duminică a săptămânii trecute. Povesteşte acesta, interpelat de subsemnatul asupra motivului „vizitei” sale la I.M.L., înainte de a fi poftit în cabinetul de consultaţii al instituţiei: „Sâmbătă noaptea, pe la ora unsprezece ne aflam în preajma Complexului comercial „Big” şi ne îndreptam spre casă, eu şi verişorul meu. Aveam în mână o cafea, cum îmi cumpărasem de la tonomatul din staţia de troleibuze şi autobuze, şi ajunsesem cam în dreptul semaforului. Brusc, am văzut că se apropie de noi un grup de cinci băieţi, iar noi remarcând că-s gălăgioşi beţi, ne-am înţeles că nu-i chiar bine să ne intersectăm cu aceştia, aşa că am păşit pe mijlocul străzii, ca să fim cât mai departe de ei”. Cu toate acestea, în ciuda faptului că verii încercau să „ţină distanţa”, din grupul de cinci s-a desprins unul care, fără să rostească vreun cuvânt, i-a luat lui Kovacs paharul plin cu cafea, din mână, şi i l-a aruncat apoi lângă un gard viu. Continuă Kovacs relatarea incidentului: „Noi n-am reacţionat în niciun fel şi ne-am depărtat cât de repede am fost în stare, fără să fugim, ca să nu-i incităm. Am ajuns lângă un taxi, oprit lângă Florărie – vorbind, cum e normal, pe limba maghiară – când ne-am trezit lângă noi tocmai cu cel care-mi aruncase cafeaua. Acesta, tot fără să zică vreun cuvânt mi-a ars un pumn, năprasnic, în obraz, care m-a făcut să mă chircesc spre domnul aflat în taxi, în timp ce vărul meu striga după poliţie şi-l întreba în acelaşi timp ce rău i-am făcut să mă lovească aşa”! Atunci, drept răspuns individul – care făcuse deja vreo zece paşi depărtându-se de noi – s-a întors din drum şi i-a mai ars un pumn, de data aceasta mai puternic decât primul.

„A spus poliţiei că l-a deranjat că vorbim pe ungureşte”

Intervine în discuţie şi vărul victimei, agitându-se ca şi cum evenimentul ar fi avut loc exact în acel moment: „Eu am trecut strada, în fugă, ca să găsesc un loc potrivit să sun la polţie când, ca printr-o minune, a apărut maşina poliţiei, gata-gata să dea peste mine… Atunci poliţiştii – însoţiţi de un jandarm au pornit în urmărirea lui şi-au alergat după el, vreo şaizeci de metri – până în momentul când l-au prins pe o alee aflată în spatele blocurilor”. Atunci agresorul, se pare recidivist, cu „tinichele” – văzându-se imobilizat, în cătuşe – a căzut în genunchi şi a jucat o partitură de prost gust extrem: a început să plângă şi să-şi ceară iertare de la cel agresat de el, zicându-i că dacă i se adaugă şi fapta aceasta intră sigur în puşcărie. Reia firul povestirii Kovacs: „Deşi ne-au întrebat şi poliţiştii dacă nu-l iertăm, noi am zis că n-o facem orice-ar fi – şi apoi poliţiştii l-au rugat şi pe martor, pe taximetrist, să coboare şi să-şi prezinte actele de identitate ca să fie convocat la secţia de poliţie în această calitate. Între timp l-au dus pe bătăuş la secţie şi ne-am deplasat apoi şi noi acolo, la Secţia 4 de la „Colina”, cu un taxi. Acolo l-am văzut mai bine pe agresor, un tânăr de vreo 30 de ani care şi-a continuat circul implorându-ne să-l iertăm, că face puşcărie. Apoi, poliţia a chemat o ambulanţă, care m-a dus la U.P.U. iar vărul meu a rămas în continuare acolo, ca să scrie o declaraţie”. Ajuns la U.P.U., lui Kovacsi i s-au făcut investigaţii – RMN, CT – până la ora 4.00 dimineaţa, când i s-a permis, în sfârşit, să plece acasă. Curând, bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce după scurt timp cu un certificat în care medicii i-au recomandat între patru şi cinci zile de îngrijiri medicale. Apoi, înainte ca bărbaţii să plece, Dupa Ioan – vărul victimei – a ţinut să mai sublinieze un aspect  important: „După ce vărul meu a fost dus la spital şi eu am mai rămas în secţie, unul dintre poliţişti mi-a spus că acesta a fost lovit pentru că a vorbit în limba maghiară – iar bătăuşul nu ne suportă limba. Acum nici noi nu-l vom ierta pentru fapta lui, pentru că – pe lângă durerea provocată vărului meu i-a stricat şi o pereche de ochelari pe care acesta a dat 900 de lei”. Apoi, luându-şi, politicos, rămas bun, cei doi părăsesc în grabă sediul instituţiei medicale.

Îl apelez telefonic a doua zi pe Kovacs Ioan, ca să văd dacă au apărut elemente noi legate de cazul său, la care acesta îmi răspunde, cu aceeaşi politeţe ca şi în ziua precedentă: “Din păcate, starea sănătăţii mele s-a înrăutăţit, am ameţeli cumplite şi mă doare capul, aşa că voi fi nevoit să merg în continuare, la Clinica de Neurologie, să văd cu exactitate ce problemă am. În rest, chiar dacă am auzit că bătăuşul are “tinichele” de mai demult şi după isprava asta s-ar putea să intre pentru mai mult timp în puşcărie, nu-l iert! Să intre! Iar pentru faptul că am vorbit, cu vărul meu, în limba în care m-am născut şi am crescut consider că nu sunt de vină, iar gestul individului este reprobabil, aşa că trebuie să plătească”!

“A fost deschis un dosar penal, din oficiu, la Secţia 4 din Mănăştur, pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe iar agresorul a fost şi amendat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. De asemenea, i s-a făcut la cunoştinţă victimei că poate aduce la poliţie certificatul  medico-legal, în termen de 90 de zile de la producerea incidentului”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

2 COMENTARII

  1. E plin de drogati,betivi,si ciudati ,ideea e sa nu umblam,fara un spray de piper,cel putin.Manasturul e contaminat de drogati….si vinituri,care nu sint obisnuiti sa traiasca pasnic,intre oameni!

LĂSAȚI UN MESAJ