Dan e un tânăr chipeș și cu aspect de om cumsecade, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Dej. Mărturisește că ochiul stâng îi e bandajat, de la lovitura fulgerătoare, pe care a încasat-o sâmbătă 28 iulie, într-un birt, din partea unui consătean al fostei sale iubite. Se pare că motivul agresiunii ar fi fost refuzul său îndârjit de a o ierta pe femeie și de a o primi înapoi la el – după ce a găsit-o în cabina unui TIR, „pe treabă” – motiv pentru care aceasta i-apregătit o cruntă răzbunare!

 

Dan povestește, pe coridoarele I.M.L.Cluj, că sâmbătă a fost și el să se distreze la Zilele Dejului, dar nu a luat loc pe una dintre băncile instalate lângă corturile cu bunătăți din centrul municipiului, ci a preferat un local. La un moment dat a observat, la o masă, mai mulți consăteni ai fostei sale iubite, originară dintr-un sat învecinat. Dan se despărțise recent de aceasta după ce a surprins-o în timp ce “servea masa”, în genunchi, în cabina unui tirist.  „Am abandonat-o cu un uriaș regret, mai ales că timp de doi ani am iubit-o enorm și aveam gânduri de căsătorie,  ea locuiind o perioadă la noi, la Dej. Însă, vă spun sincer, după acel incident, care m-a bulversat teribil, n-am mai vrut să aud de ea. Doar că individa dorește cu orice preț să se împace cu mine, lucru absolut imposibil având în vedere ce am văzut în TIR-ul acela! Iar consătenii ei m-au chemat până la masa lor, lucru pe care l-am făcut – fără teamă – deoarece de față se aflau destui consumatori. Când colo, ajuns în fața lor, unul dintre ei m-a lovit, fulgerător, cu pumnul în ochi, de m-a pus imediat la pământ. Am căzut în fund, apoi după ce mi-am mai venit puțin în fire, am luat-o la fugă și nu m-am mai oprit până acasă”. Abia a doua zi, s-a deplasat la Spitalul Municipal din Dej, de unde a venit, cu trenul, la Clinica de Oftalmologie din Cluj-Napoca. „La Cluj mi-au acordat primul ajutor – m-au uns cu unguente și mi-au turnat picături în ochi – după care mi-au recomandat o mulțime de medicamente. Și, după ce am ieșit din clinică, m-am dus „ață” la poliția din Dej, unde am făcut plângere, urmând ca astăzi să atașez la ea și certifiatul medico-legal, pe care mi-l voi scoate imediat”. Într-adevăr, nu-și încheie bine fraza și este invitat în cabinetul de consultații, pentru a fi examinat de către legiști. Se întoarce în sala de așteptare după circa cinci minute, cu un certificat în care i-au fost recomandate cinci zile de îngrijiri medicale. “Ochiul mă doare, amețesc de nu mai știu de mine, plus că nu am ajuns de două zile la serviciu, asta pentru că lucrez la un magazin de vânzare a materialelor de construcții și am de-a face cu publicul… M-a nenorocit individul ăsta cu care, mărturisesc, n-am avut niciodată nimic fiindcă îl știu doar din vedere! Dar probabil că a fost pus să mă lovească de fosta mea iubită – care vrea cu tot dinadinsul să o iert pentru rătăcirea ei – dar eu nu voi face lucrul respectiv niciodată”, explică tânărul, după care părăsește hotărât sediul instituției medicale clujene.

“Într-un local din Dej a avut loc o agresiune petrecută în urma unui conflict spontan izbucnit acolo. Agresorul, în vârstă de 35 de ani, este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.