Incidentul violent s-a petrecut în seara zilei de joi, 1 iunie, când Ilie Radu Panţuru se afla în propria-i casă şi lua masa după o zi grea de muncă. Acesta s-a trezit, pur şi simplu în locuinţă cu consăteanul său, poreclit „Katona”, fost coleg de muncă, ins care-l ţepuise şi în Norvegia, dar care venise acum în altă calitate: cea de aşa-zis angajator, cerându-i banii arvuniţi, pentru care  Panţuru muncise deja, dar şi ”datoria” din Norvegia. Totul, inversând subit rolurile şi „uitând” că, de fapt, el îi datora bani lui Panţuru şi nu Panţuru lui! Iar pentru că gazda nu intenţiona să-i dea banii ceruţi, l-a luat la pumni!

 

Ilie Radu Panţuru este un lăcătuş renumit în vârstă de 50 de ani din comuna clujeană Gilău, care a avut şansa să muncească în mai multe rânduri în străinătate, pe sume frumoase de bani. Acesta povesteşte, pe culoarele I.M.L.Cluj, că seara zilei de 1 iunie a trăit un incident cumplit cu „Katona”, meseriaş din sat, care-l ţepuise cu 100 de euro, cu ocazia unei deplasări, la muncă, în Norvegia, cu ceva timp în urmă. „Totuşi, am zis că-l iert şi am acceptat să-i lucrez la casa pe care şi-o construieşte – contra sumei cerute de mine pentru această operaţiunea de ornamentare a cornilor casei. A zis că-i OK, mi-a dat şi 100 de lei arvună, uitând însă, pe măsură ce înaintam cu lucrările, să mă mai plătească, astfel că am renunţat. Iar vizita lui furibundă şi inopinată – de fapt curată violare de domiciliu! – a fost făcută cu scopul să-i înapoiez acei bani şi până şi cei 100 de euro pe care chiar el mi-i datora. Mi-a dat pumni în cap şi pe unde a apucat, dar nu înainte de a încerca să mă taie la gât cu o foarfecă electrică, gest zădărnicit de mine – acuzându-mă tot timpul că mă feresc de el şi nu-i mai răspund la telefon”, mărturiseşte bărbatul. Arată că, în continuare, în casa lui a intrat încă un individ care a încercat să aplaneze situaţia, dar văzând că nu reuşeşte acest lucru a plecat. „Am sunat la poliţie imediat după ce Katona ieşise, cu promisiunea că se întoarce în două ore după bani, dar şeful de post mi-a răspus că nu poate interveni, fiind ocupat. M-a sfătuit, totuşi, ca în cazul în care agresorul se va întoarce să sun la numărul de urgenţă 112.” Iar pentru că se simţea rău după bătaia încasată, omul s-a deplasat la U.P.U. Cluj-Napoca, unde a primit îngrijirile medicale şi a făcut şi declaraţii referitoare la caz poliţistului care se prezentase la căpătâiul său.

„Sunt hotărât să fac plângere direct la Parchet împotriva agresorului, dar totodată să sesizez şi situaţia, total inacceptabilă, că poliţistul nu s-a prezentat la apelul meu. Plus că am fost sunat de soţia agresorului care mi-a spus că degeaba îi reclam soţul fiindcă nimeni nu-i poate face nimic în comună, într-atât e de puternic ”. Apoi intră în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care i-au fost recomandate câteva zile de îngrijiri medicale.

“La unitatea de poliţie s-a prezentat un bărbat, din Gilău, care a sesizat faptul că a fost victima unei agresiuni. În fapt, acesta a reclamat că a fost agresat la data de 1 iunie de către un bărbat, pe fondul unor neînţelegeri. Victima a primit îndrumări legale pentru a putea fi continuate cercetările sub aspect penal”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.