Reporterii Gazeta de Cluj au intrat în posesia unei scrisori semnate de reprezentanţii Sindicatului Drumarilor “Elie Radu” în care sunt explicate o serie de coincidenţe bizare între cei de la Bechtel, directorul DRDP Cluj, Ioan Pantelimon şi trei firme “abonate” la contractele antreprenorului Autostrăzii Transilvania (SC Bimet, SC Ben&Ben şi SC Selina). Documentul atrage atenţia că, prin intermediul lui Pantelimon, cei de la Bechtel îi plătesc preferenţial pe patronii celor trei societăţi comerciale, care, la rândul lor, i-ar oferi o serie de “facilităţi” directorului DRDP Cluj. Redăm integral textul acestui document şi îi lăsăm pe cititorii Gazetei de Cluj să emită judecăţile de valoare necesare.  

“Unul dintre cei mai importanţi furnizori de materiale de construcţii ai Bechtel a fost şi va fi firma Bimet al cărei patron este Buzdugan Gheorghe. Domnul Buzdugan a devenit însă o persoană importantă abia în ultimii ani, întrucât Bimet a fost înfiinţată în anul 2005, fără a se face remarcată imediat pe piaţa de profil, prin obţinerea unor contracte de anvergură. Situaţia s-a modificat radical odată cu schimbările conducerii D.R.D.P. Cluj, accederea domnului Pantelimon în funcţia de director asigurând firmei Bimet capitalul de imagine şi sprijinul necesar obţinerii unor contracte de transport şi/sau furnizare de materiale de construcţii. Repetat, domnul Pantelimon a fost prezent la campusul Bechtel de la Săvădisla, pentru a soluţiona diversele probleme întâmpinate de antreprenor în cadrul lucrărilor la Autostrada „Transilvania”, în virtutea atribuţiilor dumnealui de serviciu. După aproape fiecare întâlnire, conducerea Bechtel a încheiat noi contracte de subantrepriză cu Bimet S.R.L. şi a achitat preferenţial contravaloarea acestora, în condiţiile în care ceilalţi subantreprenori se aflau în blocaje financiare, ca urmare a tergiversării achitării restanţelor de către antreprenorul autostrăzii. Nimeni nu se poate amesteca în relaţiile comerciale dintre părţi (sau aşa ar trebui să fie), Bechtel este liberă să îşi plătească subantreprenorii după bunul plac, favorizarea unuia nu respectă însă cadrul concurenţial chiar deloc. Mulţi transportatori şi-au încheiat contractele de leasing şi au returnat camioanele, rămânând datori vânduţi pe la bănci. Un singur exemplu aş menţiona aici, respectiv faptul că deşi au fost încheiate contracte cu terţe firme pentru furnizarea de material de umplutură în zona nodului rutier de la Gilău, la intervenţia directorului D.R.D.P. Cluj, acestea au fost reziliate unilateral de către Bechtel, fiind încheiat un contract de exclusivitate cu Bimet S.R.L. pentru furnizarea şi transportul de material de umplutură în zona menţionată. Aş mai menţiona şi faptul că materialul de umplutură furnizat de Bimet şi utilizat în cadrul lucrărilor din zona nodului rutier Gilău nu a corespuns din punct de vedere calitativ, acest aspect fiind trecut cu vederea de decizionalii Bechtel pentru a nu stârni mânia Buzduganului domnului Pantelimon. Încălcarea dreptului de proprietate şi defrişarea unei importante suprafeţe de pădure în zona comunei Gilău este încă o dovadă a forţei distructive a Buzduganului, întrucât, dacă era vorba de altă firmă, acesta ar fi fost controlată şi sancţionată până în pânzele albe.”

Covoarele “roşii” ale Ben&Ben

“Un alt important furnizor de materiale de construcţii pentru Bechtel este firma BEN&BEN, cum o ştiu toţi (chiar dacă în fapt ea este mascată de Panpetrol COM), patronată de Bene Ioan. Căzută într-un con de umbră în ultimii ani, cu sprijinul prietenului domnului Pantelimon, Ucu Rus de la RMB, BEN&BEN a beneficiat şi ea de subantrepriza unor servicii de transport sau furnizarea unor agregate, provenite din carierele proprii, autorizate sau nu. Nu mai departe de luna iulie a.c., deşi formal s-a interzis utilizarea segmentului de autostradă deja dat în folosinţă pentru transportul asfaltului de la staţia de la Săvădisla la punctele de lucru de pe segmentul în lucru, pentru a nu agrava denivelările deja vizibile ale infrastructurii rutiere, camioanele lui Bene au primit avizul (gratuit?) al lui Pantelimon pentru tranzitarea acesteia. Şi BEN&BEN s-a regăsit repetat pe listele întocmite de Pantelimon Ion, prin care solicita lui Ozger Inal, amicul său de la Enka, efectuarea preferenţială a plăţilor către subcontractori. Normal că domnul Ozger are tot interesul să îl ajute pe Pantelimon, ajutându-l pe acesta ajută şi Enka să obţină fonduri suplimentare de la C.N.A.D.N.R. sau să muşamalizeze lucrările de slabă calitate executate, decizionalul român având o mulţime de prieteni sus-puşi la Bucureşti. Ca să nu mai vorbim de faptul că firmele lui Bene derulează lucrări şi la centura de ocolire a Clujului, unde s-au remarcat din nou prin furnizarea unui material de umplutură de slabă calitate, acoperit însă de ochii consultantului, la sugestia lui Pantelimon, cu material conform.”

Ofertă de centură

“Cel puţin pe Oradea, Beneamin Rus se poate baza în continuare pe prietenia şi sprijinul lui Pantelimon pentru a amâna finalizarea lucrărilor la centura de ocolire până când aceasta va avea preţuri similare pe km – cu autostrada. Iniţial proiectată la 2 benzi, contractul fiind obţinut de Beneamin Rus, centura Oradie a fost extinsă subit la 4 benzi, pentru execuţia benzilor suplimentare impunându-se în mod normal o nouă licitaţie. Aici intervine geniul lui Beneamin Rus, care a reuşit să îl „convingă” pe Pantelimon că o nouă licitaţie nu este oportună, fiind imposibil ca două firme diferite să execute simultan lucrări pe acelaşi segment de drum. Negocierile formale cu privire la încredinţarea directă a extinderii părţii carosabile au avut oare rezultatul unei licitaţii deschise reale prin prisma costurilor de execuţie? Partidele de pescuit în comun, renumite în cel puţin două judeţe, ale lui Beneamin şi Pantelimon au avut ca rezultat atât capturi frumoase, cât şi majorarea valorilor lucrărilor executate la centura Oradiei, precum şi nesancţionarea Selina pentru depăşirea termenelor de finalizare a lucrărilor. Oricum, facturile emise de SC Selina au fost avizate de Pantelimon, solicitându-se imediat companiei naţionale deschiderea liniei de credit pentru achitarea acestora, dacă este posibil chiar înaintea următoarei partide de pescuit.”

“Gurile rele spun pe la colţuri că bunăstarea lui Buzdugan, Bene şi Beneamin pe timp de criză s-a văzut imediat şi în bunăstarea lui Pantelimon, care reuşeşte, dintr-un salariu de bugetar, să-şi edifice şi o casă în Cluj (pe Eugen Ionescu), să cumpere şi 5.000 de metri pătraţi de teren la Tarniţa, să-şi schimbe şi maşina, să-şi facă şi concediile în străinătate (este mai ieftin dacă e plătit de Enka, cel puţin cel din Turcia din această iarnă). Noroc totuşi că nu sunt mai mulţi de B, or fi poate şi alte litere?”

Sindicatul Drumarilor “Elie Radu”

4 COMENTARII

  1. Contractul BECHTEL a fost mereu o piatră de moară pentru statul român, fiind întocmit de avocaţii BECHTEL şi negociat cu partea română în doar 2 zile, orice lucru început prost neputând să meargă bine, mai ales pe fondul unor carenţe manageriale autohtone.
    Conform contractului de execuţie – alineatul 2.2., beneficiarul lucrărilor, în speţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România se obliga să pună la dispoziţia BECHTEL „acele gropi de împrumut şi cariere alese de antreprenor, exclusiv în scopul executării lucrărilor de construcţie conform prevederilor contractului, în termen de trei luni de la ultima dată dintre datele la care antreprenorul a avut prima dată acces la amplasament şi i s-a asigurat folosinţa asupra acestuia şi, respectiv, data la care antreprenorul confirmă alegerea gropii de împrumut sau a carierei respective”.
    Acelaşi alineat precizează încă că „în cazul în care beneficiarul nu poate să asigure antreprenorului gropi de împrumut, cariere sau alte surse alternative de material adecvat, în termenul de trei luni de mai sus, antreprenorul va fi îndreptăţit să obţină materiale necesare din alte surse. Beneficiarul este responsabil pentru costurile suplimentare făcute în mod rezonabil de antreprenor cu ocazia procurării respectivelor materiale”.
    În baza prevederilor acestui alineat, întrucât STATUL ROMÂN nu a fost în stare să înfiinţeze pe terenurile deţinute în proprietate, cariere sau gropi de împrumut, ci a preferat să acorde această „oportunitate” firmelor private, BECHTEL a achiziţionat de pe piaţa de profil materialele necesare în cadrul lucrărilor de construcţie pe cele două secţiuni în lucru.
    În condiţiile în care costurile aferente lucrărilor la fundaţia infrastructurii rutiere, incluzând aici achiziţia tuturor materialelor necesare, reprezintă cam 50% din costurile totale, STATUL ROMÂN a acceptat tacit majorarea costurilor iniţiale ale lucrărilor, în ciuda declaraţiilor publice referitoare la necesitatea încadrării în valorile iniţiale.
    Conform clauzei 2.1. a aceluiaÅŸi contract, „în cazul în care nu sunt disponibile suficiente fonduri pentru a îndeplini condiÅ£iile precedente ale beneficiarului pentru executarea lucrărilor de construcÅ£ie pentru orice anumită secÅ£iune la data la care procesul verbal de predare-primire a fost emis (sau considerat a fiind emis pentru toate celelalte secÅ£iuni cu privire la care antreprenorul a finalizat lucrările de construcÅ£ie, atunci oricare dintre părÅ£i poate să rezilieze contractul cu privire la secÅ£iunea pentru care fondurile nu sunt disponibile, prin notificarea celeilalte părÅ£i, iar asemenea notificare îşi va produce efectele imediat…”
    În condiţiile în care bugetul de stat nu poate suporta costurile aferente realizării unor noi secţiuni, parteneriatul public – privat, vehiculat ca soluţie pentru continuarea lucrărilor, poate fi UNICA soluţie în prezent, pentru realizarea conexiunii cu sistemul rutier maghiar.
    Iniţierea lucrărilor pe Secţiunea 3A sau 2A în toamna acestui an va asigura BECHTEL menţinerea, cel puţin temporar, a actualelor clauze contractuale, însă poate va determina partea română să reuşească punerea la dispoziţie antreprenorului, cu titlu gratuit, a carierelor şi gropilor de împrumut necesare, pentru reducerea costurilor.

  2. Pai intrebati-l pe rahatul asta regatenesc aciut de saracie prin Ardeal si care raspunde la numele de pantelimon( ce nume de prost)ce spaga a luat de la FCC Construccion, in tovarasie cu alt alogen ce raspunde la numele de gorcea ,adjunctul primului prost.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.