Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a recunoscut că actul semnat de statul român cu Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania a fost o “mită” pentru intrarea României în NATO. În momentul de faţă, un km de autostradă îi costă pe români zece milioane de euro pentru fiecare kilometru, însă, dacă Bechtel doreşte, poate să ceară mai mulţi bani. Bechtel va pleca din România în cazul în care se va dovedi că Simona Neagu, avocatul care a negociat contractual cu Bechtel, lucrează şi pentru compania americană

Bechtel construieşte în momentul de faţă Autostrada Transilvania datorită unei mite pe care statul român a trebuit să o plătească pentru a intra în NATO. Faptul acesta este susţinut de nimeni altul decât de actualul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, care s-a anunţat de la începutul mandatului său împotriva contractului. “La vremea la care a fost semnat, contractul cu Bechtel era un fel de cerinţă pentru ca România să intre în NATO. Înţeleg nevoia ca o companie americană să intre pe piaţa românească în construcţia de autostrăzi, dar nu înţeleg de ce contractul a fost negociat în doar şapte zile, iar valoarea contractului, de 2,3 miliarde de euro, a fost stabilită prin extrapolarea studiului de fezabilitate făcut pe şase kilometri la toţi cei 415 kilometri ai Autostrăzii”, a declarat ministrul. Berceanu a purtat tratative îndelungi cu Bechtel, încercând, în primă instanţă, să îi convingă pe reprezentanţii companiei americane să renunţe la porţiunea de contract între Câmpia Turzii şi Braşov. Astfel, ministrul Transporturilor îşi încearcă norocul cu Bechtel, obligându-i pe aceştia să termine, în primă instanţă, porţiunea dintre Câmpia Turzii şi Borş. Planurile actuale ale companiei Bechtel în ceea ce priveşte Autostrada Transilvania sunt să finalizeze porţiunea care leagă Clujul de graniţă până în 2012, deşi iniţial întregul proiect trebuia terminat până în 2013. În contractul semnat de guvernul României cu Bechtel, compania americană are toate drepturile, iar statul “este obligat” doar să plătească facturile emise de americani.
 
Zece milioane de euro kilometrul

În acest an, Bechtel are în plan finalizarea a 42 de kilometri de autostradă pentru care au primit fabuloasa sumă de 420 de milioane de euro, adică zece milioane de euro pentu fiecare km finalizat. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, susţine că este mulţumit de preţul pe care statul român l-a obţinut, adică zece milioane de euro pentru fiecare kilometru. “Este vorba de un teren accidentat, cu multe viaducte. Sigur, în cazul Bechtel a fost vorba de o atribuire direct, însă, în general, preţurile sunt stabilite prin licitaţie, deci sunt corecte”, a declarat Berceanu. O altă acuzaţie adusă contractului semnat cu Bechtel este că negocierea contractului a durat doar 15 zile. Contractul pentru cel mai mare proiect de infrastructură din Europa a fost neglijat de către autorităţile de atunci şi au considerat că nu trebuie să negocieze prea mult la acest contract. Astfel, ceea ce a ieşit în urma scurtelor negocieri a fost un contract în care statul român este total dezavantajat şi Bechtel are toate drepturile. Avocatul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) în dosarul cu Simona Neagu, avocatul care a negociat contractul iniţial cu americanii, Ioan Băraş a confirmat că Bechtel are toţi „aşii”, în timp ce statul român  are doar dreptul de a plăti. „Personal l-am citit (n.r. contractul) şi este un act de 300 şi ceva de pagini care cuprinde exclusiv drepturile Bechtel”, a declarat Băraş.

Contractul trebuie să se încadreze în 2,2 miliarde de euro

Avocatul a menţionat în urmă cu două săptămâni într-un interviu acordat Gazetei de Cluj că actul semnat cu Bechtel a fost redactat ca o condiţie pentru aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică.  “Dacă se va întrezări o cât de mică şansă ca eu să câştig procesul, sunt 80 % sigur că CNADNR îmi va retrage mandatul pentru că, din punct de vedere politic, părerea mea este că am intrat în NATO pe baza încheierii acestui contract. “Este o problemă internaţională”,a declarat anterior Băraş. Contractul cu Bechtel a fost semnat în anul 2003, iar în vremea respectivă Ministrul Transporturilor era liderul PSD, Miron Mitrea. Deşi contractul iniţial a fost semnat pentru 2,2 miliarde de euro pentru întreaga autostradă, americanii de la Bechtel au cheltuit deja aproximativ un miliard de euro. Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Dorina Tiron, a susţinut că societatea Bechtel nu poate întrece suma stabilită în contract şi că se aşteaptă ca firma americană să construiască Autostrada Transilvania pentru 2,2 miliarde de euro. „Noi am semnat un contract cu Bechtel pentru 2,2 miliarde de euro şi ne aşteptăm să ne încadrăm în suma respectivă”, a declarat anterior Dorina Tiron. Băraş a susţinut că Bechtel este singura care poate controla preţul autostrăzii. „Potrivit contractului nu putem să controlăm preţul.Am plătit şi un milion de dolari pe lună costuri neprevăzute. Aveau zece specialişti, stăteau toţi la Marriott în apartamente, aveau maşini, mâncăruri şi băuturi fine. N-am avut ce comenta. Am plătit”, a menţionat Băraş.
 
“Contractul cu Bechtel este păgubos”

Senatorul liberal Marius Nicoară consideră că actul semnat între statul român şi Bechtel este la limita legii. „Stadiul actual al contractului şi prevederile pe care statul român şi compania Bechtel trebuie să le respecte sunt doar o chestiune de deontologie profesională. Ar trebui, totuşi, să fie respectate prevederile contractului”, a declarat Nicoară. Senatorul a susţinut că actul semnat cu Bechtel nu este unul profitabil pentru România, însă acesta trebuie continuat pentru binele populaţiei. „Am spus de la început că acest contract a fost unul păgubos pentru România şi nu a fost corect că nu s-a făcut o licitaţie, că statul român nu are drepturi în cadrul actului prin care s-ar putea apăra. Pentru Cluj este vital însă să se construiască autostrada şi ca acea porţiune de 42 de kilometri să se finalizeze anul acesta”, a mărturisit Nicoară. Liberalul a menţionat că, dacă în acest moment se reziliază contractul cu  Bechtel, porţiunea de 42 de kilometri între Câmpia Turzii şi Gilău nu va mai fi construită în acest an. „Este esenţial pentru judeţul Cluj ca acea porţiune de autostradă (n.r. sectorul 2B, porţiunea Câmpia Turzii-Gilău) să se finalizeze în acest an pentru ca traficul greu să fie deviat pe acel drum şi să ocolească Clujul. Dacă se întrerupe contractul cu Bechtel, lucrările la Autostrada Transilvania vor fi reluate abia peste doi ani şi acest lucru va avea impact negativ asupra României”, a anunţat senatorul.  Nicoară a recunoscut că toate avantajele acestui contract sunt de partea companiei americane şi că statul român trebuie să se conformeze. „Contractul cu Bechtel trebuie dus la bun sfârşit din moment ce acesta s-a semnat, însă trebuie respectate prevederile legale. Acest contract este în limita legii, iar toate atuurile sunt de partea Bechtel”, a mărturisit liberalul.

Avocat şi pentru Bechtel şi pentru România

Săptămâna trecută ar fi trebuit să aibă loc primul termen al procesului în care Simona Neagu, fostul avocat al CNADNR, este acuzată că ar fi încasat peste şase milioane de euro din bani publici pentru a redacta contractul pentru realizarea autostrăzii. Totuşi, ea nu a scris un rând. Mai mult decât atât, ea nu a respectat nici o prevedere a contractului dintre ea şi CNADNR, chiar şi aşa, a încasat milioanele. Şi, ca cercul să fie complet, în momentul de faţă ea reprezintă colosul Bechtel. Totuşi, din pricina avocatei este posibil ca Bechtel să părăsească România în cel mai scurt timp. Pentru a recupera banii cheltuiţi pe „serviciile” avocatei Neagu, CNADNR a acţionat-o în instanţă. Astfel, compania Bechtel va fi somată să plece în două săptămâni din România în cazul în care se dovedeşte că avocata ar fi luat mită de la „colosul” american.

Tiberiu Hrihorciuc

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.