Berbeceanu iese din nou la atac. „Doamna Ministru Carmen Dan va solicit sa…”

743

Traian Berbeceanu își continuă războiul pe care îl are cu o parte a presei. Comisarul i-a scris ministrului de Interne, Carmen Dan, după ce au apărut, în mediul online, informații despre o notă a DIPI.

Berbeceanu acuză că prin prezentarea acestui document i-au fost ”afectate în mod grav reputația profesională şi demnitatea, fiind aduse grave atingeri unei structuri de elită a Poliției Române – BCCO Alba-Iulia şi polițiştilor din cadrul acesteia.”. El îi cere ministrului demararea unei anchete care să demonstreze dacă cele cuprinse în notă sunt sau nu reale.

El amenință că dacă nu îi sunt ”comunicate numele ofițerilor DIPI care au întocmit acestă “Notă de informații”, deoarece intenționez să declanșez față de aceștia demersurile legale pentru săvârșirea infracțiunilor de “fals intelectual” și “abuz în serviciu”. În caz contrar voi fi nevoit ca acțiunea judiciară să o îndrept împotriva D.I.P.I. solicitând răspunderea în solidar a M.A.I., pentru daunele morale provocate.”, precizează, în cererea sa, Berbeceanu.

”Stimată doamnă Ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan,

La data de 21 august 2017 pe site-ul Luju.ro (Lumea Justiției) a fost postat articolul “Nota DIPI care îl zdrobeşte pe Berbeceanu” în conținutul căruia se fac referiri la Nota întocmită de DIPI la data de 14.11.2013, în care sunt prezentate aspecte mincinoase şi tendențioase cu privire la mine şi la alți ofițeri ai BCCO Alba Iulia.

Fac mențiunea că acestă notă a fost declasificată în cursul cercetării judecătoreşti efectuată de Înalta Curte de Casație şi Justiție, în dosarul nr.2738/1/2014, aspectele mincinoase şi vădit calomnioase prezentate în conținutul acesteia fiind demontate în totalitate. În mod evident, acest document cu conținut mincinos, clasificat la acea dată, era menit să susțină acuzațiile mincinoase în urma cărora am fost arestat preventiv nevinovat fiind, pentru care s-a dispus condamnarea în primă instanță (cu verdict unanim al celor trei membrii ai completului de judecată) a fostului procuror şef DIICOT Alba – Mureşan Ioan (la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu executare), a fostului ofițer BCCO Alba – Muntean Alin (la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare) şi a fostului procuror DIICOT Alba – Cean Nicolae (la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu executare).

Pe acelaşi site a fost postat întregul document, declasificat, astfel cum se află la dosarul cauzei.

Consider că prin publicarea acestuia, în integralitate, în mass-media centrală, publicare însoțită de aserțiunile conştient mincinoase: “nota îl prezintă pe Berbeceanu ca pe un polițist corupt”, “Berbeceanu a favorizat anumite persoane în scopul obținerii de foloase materiale”, “legături ale lui Berbeceanu cu persoane cercetate penal alături de care participa frecvent la petreceri la o cabană din Munții Orăştiei”, “Berbeceanu a contractat un credit la o bancă, care a fost achitat de un inculpat”, mi-au fost afectate în mod grav reputația profesională şi demnitatea, fiind aduse grave atingeri unei structuri de elită a Poliției Române – BCCO Alba-Iulia şi polițiştilor din cadrul acesteia.

Mai mult, prin prezentarea în presa centrală a aspectelor mincinoase conținute în acest document oficial emis de DIPI, familia mi-a fost pusă din nou într-o situație extrem de neplacută, membrii familiei mele fiind nevoiți, în mod nedrept, să suporte încă o dată oprobiul public.

Stimată doamnă Ministru Carmen Dan

1. Vă solicit public să dispuneți demararea de urgență a verificărilor tuturor aspectelor conținute în acestă notă, urmănd ca rezultatele acestor verificări să fie prezentate opiniei publice de îndată, cu o largă participare a redacțiilor de ştiri.

2. Solicit să îmi fie comunicate numele ofițerilor DIPI care au întocmit acestă “Notă de informații”, deoarece intenționez să declanșez față de aceștia demersurile legale pentru săvârșirea infracțiunilor de “fals intelectual” și “abuz în serviciu”. În caz contrar voi fi nevoit ca acțiunea judiciară să o îndrept împotriva D.I.P.I. solicitând răspunderea în solidar a M.A.I., pentru daunele morale provocate.

Cu considerație,

Comisar şef de poliție Traian Berbeceanu”, e mesajul comisarului.