Deși a cerut să fie audiată de magistrații de la Înalta Curte, în procesul în care este judecată pentru fapte de corupție, Alina Bica nu s-a prezentat la termenul de luni.

Absența Alinei Bica i-a contrariat pe magistrați, care l-au luat la întrebări pe avocatul acesteia: ”De ce nu s-a prezentat inculpata, a cerut să fie audiată?”. Apătorul a motivat lipsa clientei sale prin faptul ca aceasta nu s-a putut întoarce în țară fiind înca ”nedeplasabilă” ca urmare a accidentului suferit în străinătate. Explicația nu l-a mulțumit pe președintele completului de judecată, care a continuat spunându-i avocatului că, ”din câte a auzit”, accidentul Alinei Bica nu a avut loc în Costa Rica. Apărătorul lui Bica nu a marșat însă pe temă, mulțumindu-se să declare că el personal ”nu are suficiente informații” și că a depus deja la dosar tot ceea ce i s-a comunicat din partea clientei sale.

Odată înfundat dialogul, magistrații au stabilit un nou termen, pe 2 martie. Rămâne de văzut dacă Bica (despre care s-a vehiculat în mass-media că s-ar putea să nu fie prea dornică să se întoarcă în țară) se va pune pe picioare suficient cât să se prezinte la procesul în care este acuzată de fapte de corupție. Respectiv de luare de mită, abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului – fapte comise, conform procurorilor, pe vremea când Alina Bica era secretar de stat și reprezentant al Ministerului Justiției în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, scrie national.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.