61,8 milioane de germani sunt chemaţi la urne. Birourile de vot se vor închide la ora 16.00 GMT (19.00 ora României), iar primele estimări ale rezultatelor vor fi difuzate începând cu acel moment.

Potrivit ultimelor sondaje, conservatoarea Angela Merkel, aflată la conducerea Germaniei din 2005, este aproape sigură de un al treilea mandat, dar ea riscă să fie constrânsă să guverneze cu social-democraţii.

Ultimul sondaj, apărut duminică în săptămânalul Bild am Sonntag, creditează tabăra sa conservatoare (CDU/CSU) cu 39 la sută, iar partidul liberal FDP, partenerul său de coaliţie, cu doar 6 la sută, însumând astfel 45 la sută din intenţiile de vot, care nu le-ar asigura însă majoritatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.