Asistăm cu toții de câtva timp, la scandalul iscat datorită emisiunii postului de televiviune al Patriarhiei Ortodoxe Române. Credincioșii greco-catolici au ajuns într-o situație de fierbere, astfel, în fiecare zi rețelele de socializare abundă de comentarii revoltătoare legate de cele afirmate pe acest post T.V. Nu doresc să reiau aberațiile și minciunile spuse acolo, sunt deja arhicunoscute. Mă voi referi la alte aspecte. În primul rând, acest atac murdar a început încă înainte de venirea comuniștilor la putere, din perioada interbelică, prin vocile și acțiunile unor intelectuali și politicieni ortodocși ardeleni, cum au fost Octavian Goga, Silviu Dragomir, Vasile Goldiș, Alexandru Lapedatu și alții. S-a ajuns și la atacuri murdare, cu scrieri istorice în care adevărul era falsificat, cu acțiuni de destabilizare a parohiilor greco-catolice, prin ,,cumpararea” câtorva preoți gr.catolici care avuseseră conflicte cu conducerea Bisericii lor. În Academia Română au fost făcuți noi membrii cu preferință dintre ortodocși, precum și în multe funcții publice. S-a ajuns ca atacurile murdare să fie de așa amploare, încât greco-catolicii au trecut la acțiuni de autoapărare. În primul rând, episcopul Iuliu Hossu a fost liderul de neclintit al luptei. El, în parlamentul României, a luat pe față apărarea Bisericii Gr.Catolice atacate, arătând minciunile, el spunându-le tuturor, cu pumnul bătând în masă, că nu acceptă niciodată ca Biserica și credincioșii săi sa să fie jigniți de nimeni. La fel, în numeroase localități au fost organizate de către preoții greco-catolici, cu acordul episcopilor, demonstrații cu prapori și icoane, pentru apărarea Bisericii. Mari personalități de talia lui Nicolae Iorga și Mircea Eliade ne-au luat apărarea. Iorga a și arătat cauzele conflictului, între care principala era funcția de ministru al cultelor, dată după 1918 cu precădere unor ardeleni ortodocși care avau dorința asumată pe față, de a desființa greco-catolicismul. Însă, reacția greco-catolicilor, mai ales prin Iuliu Hossu a făcut ca toate aceste acțiuni necreștine să fie sortite eșecului. Și o bună parte a presei, mai ales cea bucureșteană a luat apărarea Bisericii Gr.Catolice. Chiar și Alexandru Lapedatu, a trecut la schimbarea totală a atitudinii sale, devenind unul din cei mai înverșunați apărători ai Bisericii Gr. Catolice.(vezi: Valer Hossu, Episcopul Iuliu, sfântul marii uniri, ed. Napocastar, Cluj-Napoca, 2008, și   http://www.history cluj.ro/Istorie/cercet/CampianRemus/DavidProdan.pdf). După venirea comuniștilor la putere, Biserica Gr. Catolică a fost scoasă în afara legii, urmând calvarul, tortura și umilința tuturor episcopilor gr. catolici, a preoților și credincioșilor care au refuzat supunerea față de aceste abuzuri ordonate de Stalin și realizate cu ajutorul patriarhului trădător Iustinian Marina.

Mă întreb, ca și credincios greco-catolic, ce face azi conducerea Bisericii mele în urma recentelor atacuri? Singura atitudine a luat-o episcopul de Oradea, Virgil Bercea. Blajul a dat o declarație slabă, cu lucruri pe care le știm, au mai fost spuse. Nu de cuvinte mieroase avem noi nevoie ci de fapte. Unde vedem o reacție adevărată cum a avut Iuliu Hossu? Unde este reacția episcopiei de Cluj-Gherla, episcopia lui Iuliu Hossu? Nu a dat niciuna, ne-a lăsat baltă pe toți enoriașii să fim jigniți de niște oameni fără Dumnezeu, care se mai pretind preoți și teologi. Dar conducerea episcopiei Gr. Catolice de Cluj-Gherla a mers în schimb zilele trecute în excursie la mănăstirile ortodoxe din Moldova, să facă probabil un nou episod Trinitas. S-a făcut la fel ca și la retrocedarea catedralei Schimbarea la Față, când, deși se știa cu luni de zile înainte data de retrocedare, Florentin Crihălmeanu a plecat în excursie tocmai atunci în străinătate, lăsând să se lupte cu bătăușii puși de Arhiepiscopia Ortodoxă(care nu a respectat legea), pe studenții la teologie și pe preoții bătrâni. Mai mult, conflictul prelungindu-se, și-a prelungit și el vacanța pe alte meleaguri.

De ce nu s-a luat atitudine și împotriva Academiei Române, care acceptă încă în rândurile ei relicve staliniste de tip Mircea Păcurariu. Cum forumul cultural și științific suprem al țării încă acceptă teoriile mincinoase legate de Biserica Gr.Catolică dar și altele legate de începuturile creștinismului nostru, cu aberațiile conform cărora dacii erau creștini înaintea existenței lui Cristos iar poporul român era creștin înainte să existe popor român? I.P.S. cardinal Mureșan de la Blaj trebuie să i-a atitudine, iar dacă Academiei nu-i pasă, să-și dea demisia din această instituție. Despre ,,teologul” Radu Preda știm cu toții ce hram poartă, din moment ce apără trădătorii în sutană vânduți ateilor comuniști. Și culmea, el le explică  greco-catolicilor care au trecut prin numeroase drame cum au stat în realitate lucrurile. Cum poate el, născut în Galați în anul 1972, să știe mai bine decât cei care au trăit efectiv acele vremuri și au suferit? Ce caută el la conducerea ,,Institutului pentru investigarea crimelor comunismului și memoria exilului românesc”, un institut care-și face cu adevărat datoria. El, care consideră crimele împotriva greco-catolicilor providență divină.  Recomand celor doi teologi exaltați, precum și fanilor acestora, citirea Bibliei, dacă nu știu cum arată, este o carte neagră cu o cruce pe ea.

 Nu doresc prin acest articol atacarea credincioșilor ortodocși, din contră, și ei sunt mințiți de acești pseudoteologi care încearcă reabilitarea patriarhului roșu Iustinian Marina, un trădător vândut comuniștilor atei și ocupanților sovietici, în perioada mandatului său suferind și murind în temnițele comuniste atât de mulți preoți și călugări ortodocși. Voi mai reda doar un citat al său, care va lămuri pe toată lumea cine a fost acesta:

,,Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic.”

Vlad Nap

16 COMENTARII

  1. Acestea sunt cuvintele pe care le-as fi asteptat din partea ierarhilor Greco-catolici! Din pacate in loc sa-si apere turma vorbesc cu grija mare ca sa nu-i supere pe lupi.

  2. Autorul vituperează împotriva a ceva ce refuză să numească. Care sunt afirmațiile care l-au inflamat în halul acesta?
    Cât îl privește pe Patriarhul Iustinian Marina, acesta nu avea cum să fie un trădător, decît față de poporul ortodox, ori aceasta nu a fost. Din contră, el și-a atras mânia comuniștilor prin atitudinea sa verticală – de fapt, e de mirare că a reușit să păstreze Biserica închegată și în stare de funcționare oficială, în fața extraordinarelor presiuni la care a fost supus. Relatările unora care i-au fost contemporani sunt multiple – nu demult l-am ascultat înregistrat pe Mitropolitul Bartolomeu Anania la Radio Trinitas, vorbind despre Patriarhul Iustinian – ei, orice denigrator al său, ar trebui să asculte relatarea Mitropolitului Bartolomeu, mai ănainte de a-și da cu părerea. La vremurile acelea îngrozitoare, Iustinian a fost omul providențial.

    • Aveti dreptate, Iustinian Marina, Bartolomeu Anania si majoritatea ierarhilor ortodocsi s-au facut frati cu necuratul ca sa salveze ceea ce au crezut ei de cuviinta. Au reusit, si-au salvat privilegiile, averile etc.

      • Înafara Fundației Bartolomeu Anania, care susține financiar elevii merituoși care provin din familii cu o situație materială precară, puteți indica „averile” IPS Bartolomeu? Că ierarhii ortodocși au luptat pentru biserica lor, este indiscutabil și nicidecum condamnabil.
        Argumente solide, fapte, date, vă rog și nu atacuri gen „s-au facut frati cu necuratul”.
        Aaa.. , nu aveți? Nu surprinde.

        • din cauza „persecutiei” a calatorit in SUA Bartolomeu?
          faptul ca nu exista documente nu inseamna nimic pentru ca securistii stiu sa-si ascunda urmele.

    • Domnule YY23, vedem ca dumneavoastra sunteti ortodox insa nu si crestin. Un crestin nu face ceea ce a facut Marina, sau celalalt tradator, tovarasul colonel Bartolomeu. Un adevarat om care si-a pus viata pentru credinta prefera sacrificiul sau moartea, asta ne invata invatatura crestina. Cum Bartolomeu Anania, dupa eliberearea din inchisoare a mers fara probleme in SUA, in timp ce toti cei eliberati nu-si gaseau loc de munca decat ca muncitori necalificati, si aia cu greutate mare? Dar, cand a trecut de partea calailor, care l-au trimis in SUA sa-l discrediteze pe Trifa, rasplata a fost si pe masura. Sunteti atat de naiv sa credeti ca inainte de 90 sau chiar si dupa, marii ierarhi erau pusi de Dumnezeu la noi? Sa fim seriosi, erau pusi politic de partid si securitate. Biserica Ortodoxa a Rusiei a fost distrusa in anii 30 de Stalin, aproape toate bisericile au fost inchise iar preotii trimisi in Siberia. A disparut biserica in Rusia din cauza asta? NU, nu a disparut. Nici la noi nu ar fi disparut daca nu era Marina providentialul, cum nu a disparut nici biserica greco-catolica cu toata scoaterea ei in afara legii. Dar vedem ca sunteti un fanatic ortodox. Fiti mai bine un bun crestin: Inainte de a te uita la aschia din ochiul celuilalt, uita-te mai bine la buturuga din ochiul tau.

      • Greșit pe toate fronturile – IPS Bartolomeu nu a fost colonel (aveți vre-un înscris doveditor de la CNSAS?), ci student medicinist, prigonit pentru verticalitatea sa și forțat să renunțe la facultate (știm că se practica asta).
        „In iunie 1946, in timp ce era student la Cluj si presedinte al Centrului studentesc „Petru Maior”, a condus greva studenteasca antirevizionista si anticomunista, dupa care a urmat un sir lung de arestari si expulzari. Sub regimul comunist, Bartolomeu Anania a efectuat sase ani de detentie, intre 1958-1954″.
        http://www.stiridecluj.ro/social/biografie-ips-bartolomeu-a-ridicat-arhiepiscopia-vadului-feleacului-si-clujului-la-rang-de-mitropolie
        Dacă doriți să îl denigrați mei departe pe Leul Ardealului, vă faceți mari păcate (minciună, reavoință, hulă).
        Problemele bisericii greco-catolice după cum se vede, nu pot fi atribuite decât conducerii sale.

        • Leul Ardealului? Cred ca nu cunoasteti animalele salbatice, facand confuzie intre leu si vulpe. S-a scris bine mai sus, nu avea cum sa se plimbe prin america daca nu se dadea de partea comunistilor. Si nu avea cum sa ajunga in functii mari daca nu devedea unul de-al lor. Da, a facut puscarie si a suferit, pacat ca a trecut de partea diavolului. Dar sa nu judecam noi, o sa judece Dumnezeu.

        • Bartolomeu a fost trimis in SUA de securitate cu scopul clar de a convinge elitele romanesti refugiate acolo sa se intoarca ca nu le mai face nimeni nimic. Pe lista cu cei pe care trebuia sa-i aduca in tara pt a fi arestati era si Mircea Eliade. Exista si documente in acest sens, s-a mai vorbit despre ele si unele vor si aparea. Exista multe marturii ale romanilor din America care vorbesc despre cum predica el acolo despre fata umana comunismului romanesc si de cat de bine e in Romania. Este indubitabitabil unul dintre cei mai mari tradatori ai ortodoxismului romanesc si istoria va demonstra asta. Inca e putin mai greu ca lumea nu e pregatita pt aceste adevaruri dureroase. Pacat de poporul drepcredincios care le cinsteste memoria ca unor adevarati eroi.

  3. Reactia fireasca de aparare a realitatii istorice o pot avea doar oamenii liberi, cum se dovedeste a fi episcopul Virgil. Asteptarile istoricului Nap in raport cu ierarhul sau de la dioceza de Cluj sunt inutile, acet popa este crunt santajat cu propria sa istorie „sub acoperire” , dar atat de bine acoperita incat tot targul o sa afle in scurt timp ce ” hram” poarta, asta ca sa nu se simta tov. DURU insingurat.

  4. Chiar daca „doare”, adevarul trebuie cunoscut pentru ca adevarul este soarele mintilor luminate iar credinta adevarata este credinta in Adevar. Cu multumiri si maxim respect autorului acestui articol!

  5. IN 1948 TOTI IERARHII GRECO-CATOLICI AU ARATAT ADEVARATA MASURA A DEMNITATII CRESTINE IAR CEI ORTOHOTI AU TRAS O CUFUREALA EVLAVIOASA IN FATA COLEGILOR SOVIETICI

  6. In Lanturi si teroare, episcopul greco-catolic Ioan Ploscaru sustine ca Marina i-a tinut o vreme pe episcopii martiri greco-catolici intr-o casa de protocol, sub supraveghere, in frig si flamanzi. Le-a propus sa isi tradeze credinta pentru confort si sa imbratiseze credinta ortodoxa. La refuzul acestora, i-a trimis de unde ii luase, la inchisoare.
    La alegere: fie il credem pe episcopul Ploscaru, fie pe Marina. Noi ii credem pe episcopul nostru. Dvs, d-le YY 23?

  7. Stimati concetateni (greco-catolici), chiar ati fost asa de naivi sa credeti ca desi v-am repus in legalitate pe hartie, am stat sa vad cum va refaceti biserica? Nu naivilor, pentru ca nu ati votat cu mine, nu ati dat dovada de spirit tovarasesc, eu m-am suparat si am pus la conducerea voastra, la Cluj, pe tovarasii colaboratori ai baietilor cu ochi albastrii de pe Traian, unii colaboratori inca de pe vremea lui Nicu, altii facuti dupa, la comanda mea. Si uite asa, baietasii pusi de mine pe Motilor nu au facut nimic pt retrocedari, au si vandut ce mai lasam eu sa se retrocedeze, au facut afaceri pentru ei, pelerinaje…..si i-a durut unde am spus eu de Biserica si de faptul ca ati ajuns 19.000 de bosorogi. Episcopul adevarat al eparhiei gr. catolice de cluj-gherla este la mitropolia ortodoxa a vadului feleacului si clujului naivilor, de ce credeti ca fritz-faraonul floricel asculta orbeste de ordinele tovarasului turnator Andreicut(si asta din familie greco-catolica dar reeducat in spirit tovarasesc).

  8. Vad ca tov. Iliescu da pe goarna tot mai mult si -culmea- spune adevarul. Frit pilangiule de aceste sarbatori in loc de urari vei auzi in recital public rusinoase ode recitate din notele tale informative scrise impotriva unor adevarati ierarhi marturisitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.