Emil Boc continuă să-i permită amicului său Decebal Cotoc să țină prisme publicitare în Cluj-Napoca cu toate că acestea nu au autorizație de la Comisia de Monumente, dar și contravin actualului Plan Urbanistic General (PUG). Cu toate că Victor Cubleșan, directorul Direcției Județene de Cultură Cluj, a făcut interpelări la Primăria municipiului Cluj-Napoca în care arătau că legislația națională prevede ca în interiorul unui ansamblu urban precum centrul orașului Cluj-Napoca este necesar de aviz de la instituția lor, profesorul de drept Emil Boc răspunde că prismele sunt autorizate în conformitate cu o hotărâre de consiliu local. Ori, orice student la drept știe că legislația națională primează în fața legislației locale. Dar când Emil Boc are prietenii, nu mai contează legea…

 

”Prismele respective (n.r. situate pe 21 Decembrie 1989 și în sensul giratoriu din Piața Cipariu) se află în interiorul Ansamblului urban <Centrul istoric al orașului Cluj>, cod L.M.I. CJ-II-a-A-07244. Pentru aceste prisme nu s-a solicitat și nu s-a eliberat vreun aviz de către Direcția Județeană Cultură Cluj și nici nu a fost consultată CZMI nr. 3. De altfel, conform prevederilor noului PUG aflat în vigoare ”Nu se admite publicitatea în zonă. Firmele anunță o activitate comercială și nu pot fi transformate în publicitate de produs sau brand.” Nu este prima dată când apar astfel de prisme publicitare. La interpelările noastre anterioare Primăria municipiului Cluj-Napoca a răspuns că acestea sunt autorizate în baza HCL Cluj-Napoca nr. 130/2009, art. 9 punctul 2”, arată oficialii de la Direcția Județeană de Cultură la solicitarea Gazeta de Cluj.

 

Capitala Europeană: a Culturii sau a Neculturii?

Cluj-Napoca este în 2015 Capitala Europeană a Tineretului. Vrea să fie Capitala Europeană a Culturii în 2021. Dar până atunci este Capitala Europeană a Reclamelor pe Spațiul Verde. Iar Emil Boc este complicele lui Decebal Cotoc, proprietarul Amprenta, care permite afișarea de mesaje imobiliare, turistice și de cauciucuri ca și cum ar fi mesaje culturale. Putem spune acest lucru pentru că Emil Boc participă săptămânal la emisiunile radioului deținut de Decebal Cotoc – Napoca FM, care deține majoritatea plasmelor neculturale din Cluj-Napoca. O galerie foto cu plasmele care perturbă Capitala Europeană a Tineretului puteți urmări în articolul de mai jos.

Ciudățenia acestor afișaje, majoritate pe spațiul verde, este legată de felul de aprobare care se primește, respectiv pentru evenimente în folosul comunității. Și cum pot fi interpretate proiectele imobiliare, târguri turistice, radiouri, firme de îmbrăcăminte și firme care vând cauciucuri drept evenimente în folosul comunității? O fi cauciurile evenimente culturale noncomformiste? Poate doar în viziunea lui Emil Boc imobiliarele pot fi văzute drept cultură și evenimente în folosul comunității.

 

Directorul de la Capitală Culturală: Sper să dispară prismele după finalizarea sistemului de comunicare

”Sper ca odată cu finalizarea concursului pentru sistemul integrat de comunicare să dispară acele prisme care ocupă tot mai mult din spațiul public”, a declarat pentru gazetadecluj.ro Florin Moroșanu, directorul Asociaţia “Cluj-Napoca  – Capitală Culturală Europeană” care dorește să facă din Cluj-Napoca o capitală cu adevărat europeană.

Oamenii din apropierea lui Emil Boc se mira cum de ca acesta a emis autorizații pentru unele prisme și pentru altele nu au emis.

”Din câte știu eu există anumiți oameni care au cerut autorizații de prisme de la Primăria municipiul Cluj-Napoca și nu au primit. Cei care le-au dat doar unora și i-au refuzat pe alții trebuie să răspundă în fața legii”, a declarat o sursă din apropierea primarului Emil Boc.

Cu toate acestea, una dintre prisme, cea din fața Iulius Business Center, în care este făcută reclamă la Men’s Club, a fost ilegală și dată jos de oficialii Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

 

Ce spune regulamentul de afișare a reclamelor?

”Vă precizăm că mijloacele de promovare au primit aviz favorabil pentru amplasare în baza HCL 130/2009. Conform art. 9 lit. b din capitolul III al regulamentului privind organizarea, autorizarea şi amplasarea mijloacelor de publicitate de pe raza municipiului Cluj-Napoca: „în zona protejată a municipiului Cluj-Napoca este acceptată publicitatea (panouri, banere ş.a.) numai pentru evenimente temporare şi în interesul comunităţii (festivaluri, sărbători ş.a.)”, arăta un răspuns anterior de la Primăria municipiului Cluj-Napoca. Poftim evenimente în interesul comunității.

 

Ioan Bîldea explica care sunt ilegale

”Din punctul meu de vedere tot ce este în zona centrală și nu are mesaj doar pentru activități culturale e ilegal”, a declarat Ioan Bîldea, consilier local al PNL. De altfel, el este singurul care a luat acțiune vis-a-vis de aceste prisme, fără succes însă.

 

Prisma dată jos de Poliția Locală

O prismă a fost dată jos de oficialii de la Poliția Locală în urma întrebărilor de la Gazeta de Cluj. Culmea este că celelalte sunt lăsate în continuare chiar dacă nu sunt legate de comunitate.

”Prisma amplasată în preajma Iuliu Business Center a fost amplasată ilegal, fapt pentru care au fost demarate demersurile legale pentru sancționarea și înlăturarea acesteia de către Poliția Locală”, arată oficialii de la Primăria Cluj-Napoca într-un răspuns la solicitare Gazeta de Cluj. 

Prismele au împânzit orașul Cluj-Napoca în toate cartierele importante: Mănăștur, Mărăști, dar în special în zona centrală. Oricum, nu par ca aceste să dispară, chiar dacă sunt în afara legii. Pentru că municipiul Cluj-Napoca vrea să devină Capitala Europeană a Spațiului Verde transformat în Spațiu de Publicitate. Oricum, fie că este vorba de prisme culturale sau ”neculturale” acestea ocupă spațiul verde sau spațiul public. Doar Primăria municipiului Cluj-Napoca le autorizează. Așa că îi urăm mult succes domnului primar Emil Boc și prismelor sale favorite!

 

Ce este interzis conform regulamentului

Art. 5 (2) Instalarea afișelor și reclamelor este interzisă:

în intersecții, sub poduri sau în alte puncte periculoase pentru trafic

în curbe cu vizibilitate redusă

(8) Este interzisă amplasarea de reclame în zona stațiilor R.A.T.U.C. (stația efectiva si 25 m. înaintea stației în direcția de mers) si 25 m. înainte și după trecerile de pietoni, cu excepția stațiilor tip.

(11) Este interzisa amplasarea oricărui tip de publicitate în intersecții, sensuri giratorii, inclusiv în insulele separatoare sau centrale ale străzilor ori în curbele cu vizibilitate redusă.

prisma 21 decembrie 1989 mai mic prisma nicolae titulescu prisma sens giratoriu piata marasti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.