În cadrul unor declarații făcute la Realitatea FM Cluj, edilul Emil Boc susține că are toleranță zero față de șantiere! În situația în care instanțele pun stop construcțiilor ilegale aprobate de municipalitate, iar clujenii reclamă aproape lunar eliberarea unor autorizații de construcție fără respecatarea legislației, Boc se bate cu pumnul în piept că are ”toleranță zero” față de șantiere, mândrindu-se că poliția locală a dat sancțiuni de aproape 50.000 de lei constructorilor care murdăresc carosabilul!

 

„În ceea ce priveşte şantierele, avem toleranţă zero. Maşinile nu au voie să fie murdare atunci când părăsesc şantierul. Poliţia Locală a dat 33 de sancţiuni, în valoare de 48.000 de lei, celor care nu utilizează rampele de spălare a roţilor sau care utilizează necorespunzător aceste rampe. Dacă la Viena, la Munchen şi în general în Occident se poate, trebuie să se poată şi la Cluj. Nu ne batem joc de curăţenia oraşului şi de sănătatea cetăţenilor”, a spus primarul Emil Boc, miercuri, la Realitatea FM Cluj.

Boc a subliniat că amenzile contravenţionale sunt doar primul pas din demersurile pe care le are în vedere Poliţia Locală: „Vom merge până la închiderea şantierului şi la plângere penală. Rampele de spălare sunt o cerinţă din organizarea de şantier, totul e prevăzut în autorizaţia de construire, aşa că dacă nu au rampe înseamnă că nu respectă autorizaţia de construire”.

2 COMENTARII

  1. DA, sigurrrrrr ca da. Nu am vazut santier in Cluj unde sa se spele rotile….poate pana la alegeri ne spune si ca darama contructiile ilegeale, cam cel putin cate un etaj la fiecare bloc si cate o mansarda care de fapt trebuia sa fie pod.

  2. Mare demagog , ” nu ne batem joc de curătenia orașului și de sănătatea cetătenilor ” când aproape zilnic se fac sesizări privind curătenia stradală și decibelii peste limita admidă care ne afectează sănătatea și neuronii , pentru toate relele din oraș se găsește câte un ” Acar Păun ” nominalizat de stimabilul .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.