„Vom analiza, dacă se va dovedi necesar, închiderea ambasadei SUA în Bolivia. Nu avem nevoie de o ambasadă a Statelor Unite”, a afirmat Morales la Cochabamba, unde s-au reunit aliaţii tradiţionali ai Boliviei din regiune, pentru a-l susţine pe preşedintele bolivian la o zi de la întoarcerea sa din Rusia, marcată de incidente.

„Mâna mea nu va tremura pentru a închide ambasada Statelor Unite, avem demnitatea noastră, suveranitatea noastră, fără Statele Unite ne-am simţi mai bine din punct de vedere politic, democratic”, a declarat Morales, care l-a expulzat pe ambasadorul american din Bolivia în 2008, apoi principala agenţie americană antidrog DEA, la începutul lui 2009, pe motiv că se amestecau în viaţa politică boliviană.

Un însărcinat cu afaceri ocupă în prezent funcţia de ambasador al Statelor Unite în La Paz.

Un alt dosar care complică şi mai mult relaţiile dintre La Paz şi Washington este anunţul lui Evo Morales din 1 mai cu privire la expulzarea din ţară a agenţiei americane pentru dezvoltare internaţională USAID.

USAID se află în această ţară „cu obiective politice şi nu sociale”, a declarat Morales cu această ocazie.

La rândul său, preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a asigurat la Cochabamba că CIA a ordonat, marţi, închiderea spaţiului aerian european pentru avionul preşedintelui Morales, afirmând că a vorbit la telefon cu „un ministru al unuia dintre aceste guverne europene”, al cărui nume nu l-a precizat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.