Simion Borşan, nea Simi cum îl apelau colegii de la Compania de Transport Public din Cluj era unul dintre cei mai vechi şi populari şoferi ai instituţiei. Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, circula de obicei pe liniile 42 şi 8, cu un autobuz ce purta indicativul 711. De la o vreme însă acesta era extrem de abătut din cauza anemiei accentuate de care suferea, ajungând să elimine sânge, boală care a necesitat numeroase tratamente.
Dorea să se pensioneze
De altfel, în ultima perioadă de timp acesta a fost mai mult în concediu medical, iar eforturile sale au fost concentrate asupra unei eventuale pensionări pe caz de boală. Însă – povesteşte soţia sa, împietrită de durere, în curtea IML Cluj – comisia în faţa căreia se prezentase i-a respins cererea, astfel că omul era supărat-foc – nu numai pe lume, ci şi pe propria neputinţă, mărturisindu-i mereu că nu se mai simte în stare să ţină în mână volanul şi că nu va mai fi “şofer adevărat” niciodată. „Totuşi, de la o vreme trecuse pe un regim alimentar plin de fructe, seminţe şi vitamine, astfel că se întremase cât de cât, iar analizele efectuate recent îi ieşiseră destul de bune”, afirmă derutată femeia, de parcă ar fi aşteptat de la noi răspunsul la tragedia care s-a abătut asupra familiei sale.
Găsit de soție
Arată aceasta mai departe: “Joi dimineaţa (15 octombrie – n.n.), la ora 7.40 am plecat de acasă, ca de obicei, la slujba mea de la un supermarket, unde muncesc pe post de bucătăreasă şi el m-a petrecut până la uşă, după care m-a pupat, aşa cum făcea întotdeauna. Ce mi s-a părut ciudat însă a fost faptul că, aflată pe scări, l-am văzut cum a deschis şi închis, de două ori, uşa de la intrare – într-un timp foarte scurt, de parcă ar fi vrut să se încredinţeze că, într-adevăr, plec. Apoi, când m-am întors de la muncă, după-amiază, pe la orele 17.00, deşi l-am strigat prin toată casa, nu mi-a răspuns. L-am găsit, într-un târziu, în cămara de alimente, spânzurat de o funie ce atârna de un cârlig din perete, poziţionat în partea de sus a cămării ce rămăsese de la construcţia blocului.” Femeia mărturiseşte, de asemenea, că modul în care soţul ei a comis gestul fatal a lăsat-o fără replică: urcase cu genunchii pe butoiul cu pălincă din cămară, având la dispoziţie un spaţiu restrâns, de cel mult treizeci-patruzeci de centimetri, trăgându-se apoi în ştreangul ce atârna din cârligul metalic.
”A venit acasă mai demoralizat decât oricând”
Agitată, de parcă ar refuza să admită evidenţa, aceasta îşi dă cu presupusul, la nesfârşit, asupra motivului care l-a împins pe bărbatul ei să se sinucidă. Astfel că, până la urmă concluzionează – nu înainte de a ofta adânc: „La mijloc ar putea fi şi glumele unor colegi, care făcuseră recent haz de boala lui, insuflându-i o neîncredere şi mai mare în propriile forţe, astfel că după ce şi-a vizitat, recent, colegii de serviciu, a venit acasă mai demoralizat decât oricând”.
Contactat telefonic, dl. Liviu Neag, managerul Companiei de Transport Public Cluj a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Simion Borşan: „Ştiu bine că în ultima perioadă fusese mai mult prin concedii medicale şi încercase să se pensioneze, pe caz de boală, însă fără rezultat. Îl regretăm nespus, fiindcă era un om cu purtări ireproşabile, foarte iubit de colegi şi profesionist desăvârşit. Desigur, în momentul decesului figurează, în continuare, ca angajat al nostru, aşa încât – conform contractului colectiv de muncă – vom acoperi o parte din cheltuielile sale de înmormântare…”
Sorin Grecu
Camara lui nu avea pereti si acoperis ca se vede cerul?