Localnicii unei comune din Vâlcea vând pe sute de euro bolovani cu forme diferite, aşa numiţii trovanţi, apăruţi în zonă în urma săpăturilor făcute de firma care face canalizarea în comună.

Tovanții sunt o adevărată operă a naturii și au ieşit la suprafaţă cu sutele, în ultimele săptămâni, în comuna Oteşani. Prin urmare, localnicii au găsit metoda potrivită să le valorifice, potrivit Digi24.

„Vin străinii, că ăia au bani, şi ni-i cumpără de aici din zonă. Francezii, nemţii, englezii. Şi o mie de euro, şi o sută de euro şi 200.” a spus un localnic.

În comuna vecină, trovanţii au însă altă valoare.

La Costeşti, trovanţii au statut de opere de artă iar autorităţile au amenajat aici un muzeu în aer liber.

Se spune că trovanții emană energie pozitivă, iar mii de oameni vin în fiecare an să îi vadă.

Turist: „Am auzit foarte multe lucruri bune. Au influenţă puternică asupra zonei şi a omului probabil şi ne şi atrage.”

Turist: “Legenda despre ei e că la fiecare ploaie cresc. Dar am înţeles că este chiar numai o legendă.”

Specialiştii confirmă că trovanţii sunt nişte minuni ale naturii. Însă doar din punct de vedere artistic.

„Din munţii Căpăţânii s-au scurs şuvoaie de ape care au adus cu ele şi nisip şi le-au depus în aceste locuri de la poalele munţilor. Şi în acele depozite sedimentare s-au format aceşti trovanţi.”  a declarat Gheorghe Ploaie, cercetător al Parcului Naţional Cozia

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.