Tiberiu Hoka este un bărbat cu familie, în vârstă de 43 de ani, distribuitor de mărfuri la o multinaţională.  Trăieşte într-o garsonieră de pe strada Byron din cartierul Iris, în fostul cămin de nefamilişti ai fabricii de încălţăminte “Clujana”, bloc situat într-o zonă extrem de rău famată. Zliele trecute, acesta a fost atacat pe „neve ” (nevăzute – nota noastră) de mai mulţi indivizi, conduşi de un anume „Bubosu”, chiar în scara blocului unde locuieşte, ajungând, în comă, la Unitatea pentru Primirea Urgenţelor.

Tiberiu Hoka tocmai s-a externat de la Clinica de Chirurgie Maxilofacială, după ce a fost trimis în comă de către un vecin de pe renumita stradă Byron. Este însoţit de soţia lui, sosită de urgenţă din Marea Britanie, unde femeia munceşte. Povesteşte acesta, cu glas stins: „Duminică, pe la orele două dimineaţa am fost până la un non-stop ca să-mi cumpăr ţigări, iar la întoarcere, ajuns la etajul trei al scării mele m-am trezit atacat de mai mulţi indivizi. Am apucat doar să-l văd pe Dani, zis Bubosu, şi apoi am simţit o lovitură puternică în cap, după care m-am trezit la spital”.

Intervine în discuţie soţia lui: “Acest Dani are pică pe el demult şi l-a mai ameninţat că-l termină, fiindcă odată i-a cerut soţului meu ţigări şi acesta nu i-a dat. Şi, uite, a venit momentul când a reuşit să-l prindă şi l-a pocnit, ca un laş, pe la spate”.

Acum, cei doi soţi – care au şi un copil minor – spun că se tem pentru viaţa lor, fiindcă agresorul a încercat deja să-i împiedice să facă plângere la poliţie. Aşa că s-au hotărât să-şi vândă garsoniera şi să se mute cât mai departe de “fauna” de pe strada Byron şi de mâna lungă a lui “Bubosu”.

Între timp, medicii l-au poftit pe bărbat în cabinetul de consultaţii şi, după câteva minute i-au eliberat un certificat medical în care îi recomandă 30 de zile de îngrijiri medicale. Bărbatul spune acum că, în ciuda presiunilor agresorului său, nu va abandona lupta şi va face toate demersurile pentru ca “Bubosu” să-şi capete pedeapsa.

Azi, 13 mai a.c., un bărbat de 43 de ani, din Cluj-Napoca, a depus plângere la Secţia 1 Poliţie pentru săvârţirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Acesta reclamă faptul că, la data de 8 mai a.c., a fost victima unei agresiuni. Fapta s-ar fi produs în scara imobilului în care victima locuieşte. Politiştii efectuează verificări pentru identificarea persoanei implicate şi luarea măsurilor legale care se impugn”, a declarat pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Cluj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.