Buda vrea să demisia ministrului Daea

56

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL) cere demisia ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca urmare a incapacităţii instituţionale de a finaliza achiziţionarea softului de la APIA, astfel încât plăţile directe să nu fie în pericol.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Daniel Buda, CE a avertizat Ministerul Agriculturii că trebuie să respecte regulile privind disciplina financiară în concordanţă cu prevederile regulamentelor europene.

“Domnule ministru Petre Daea, vă solicit public demisia ca urmare a incapacităţii instituţionale de a finaliza achiziţionarea softului de la APIA, astfel încât plăţile directe să nu fie în pericol! Ministerul Agriculturii condus de Petre Daea nu a reuşit finalizarea achiziţionării sistemului informatic care să permită finalizarea efectuării plăţilor directe din fondurile europene gestionate de APIA, conform solicitărilor venite de la Comisia Europeană. Aceasta a avertizat Ministerul Agriculturii încă din vara anului trecut că trebuie să respecte regulile privind disciplina financiară în concordanţă cu prevederile regulamentelor europene şi a solicitat cu insistenţă să se elaboreze corecţiile necesare în declaraţiile de cheltuieli”, se arată în comunicat.

Daniel Buda a subliniat că au trecut mai bine de 7 luni şi nu s-a corectat nimic, “punându-se în pericol însăşi finanţarea de bază a agriculturii româneşti şi anume plăţile directe care vin în România fără depunerea unor proiecte”.

“Din cauza deficienţelor sistemului informatic, fermierii sunt nevoiţi să returneze deja banii înapoi în condiţiile în care o parte i-au cheltuit deja pentru nevoile fermelor. Din păcate, întreg sistemul informatic din agricultură şi nu numai se pare că fusese subsumat intereselor de partid, respectiv a PSD-ului iar plecarea lui Victor Ponta şi a prietenilor săi au lăsat suficiente goluri încât să îi ia cu ameţeala pe cei obligaţi să finalizeze achiziţionarea sistemul informatic”, a menţionat eurodeputatul PNL.

Buda a susţinut că actuala guvernare este incapabilă să gestioneze eficient programele finanţate de către Uniunea Europeană pe bază de proiecte şi este strigător la cer că neputinţa acesteia poate îngropa peste 900.000 de fermieri.

“Posibilitatea pierderii plăţilor directe, cele mai accesibile surse de finanţare care pot deveni istorie pentru fermierii din România, poate însemna îngroparea definitivă a acestui sector şi aşa greu încercat raportat la fermierii din Uniunea Europeană. Fermierii şi sectorul agricol din ţara noastră mai au o singură şansă pentru a nu pierde fondurile europene: să plecaţi din fruntea ministerului”, a conchis Daniel Buda.

LĂSAȚI UN MESAJ