Magistrații de la Curtea de Apel Cluj au schimbat sentința de condamnare dată de instanța de fond în dosarul de abuz în serviciu al Sandei Oltean, fostul arhitect al Consiliului Județean Cluj.

Dacă în primă instanță ea fost condamnată cu suspendare la un an și jumătate de închisoare, magistrații de la CA Cluj desființează sentința și o achită de acuzațiile de abuz în serviciu.

”Admite apelul declarat de inculpata Oltean Sanda împotriva sentinţei penale nr. 860/27 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o desfiinţează în întregime şi rejudecând: Înlătură dispoziţia de schimbare a încadrării juridice dispusă de instanţa de fond în privinţa infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată inculpata O.S. În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 achită inculpata Oltean Sanda, pentru infractiunea de abuz în serviciu în forma continuată, prevăzută de art. 297 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod Penal. În baza art. 25 alin. 5 Cod procedură penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă N.L.T. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat pentru judecata în faza de urmărire penală, cameră preliminară, judecata în primă instanţă rămân în sarcina acestuia. Respinge cererea de obligare a inculpatei în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare la judecata în fond în favoarea părţii civile N.L.T. Respinge ca rămase fără obiect apelurile declarate de părţile responsabile civilmente A.N.a F.P., C.J.Cluj şi Judeţul Cluj. Respinge cererea de obligare a inculpatei în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare aferente apelului în favoarea părţii civile N.L.T.. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 6 aprilie 2017.”, arată sentința.

1 COMENTARIU

  1. Excelent! Un om obișnuit privește 3 ani cu executare pt.infractiuni minore,vipurile-mama lor de nulități.. – sunt albite de judecători spagari/impostori. Tot ei clameaza statul de drept, salariile să fie fără număr…,gunoaie anticetateni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.