Ca-n Evul Mediu! În Apahida, deşi nu s-au cheltuit 4 milioane de euro din buget, mai există familii fără apă potabilă sau curent!

Fapt incredibil, la numai câţiva kilometri de Cluj, în zona Câmpeneşti  a comunei Apahida mai există gospodării lipsite de apă potabilă şi curent electric! Am întâlnit copii învaţând la lumina lumânării şi persoane aducând canistre cu apă de la mare distanţă. De asemenea, la Câmpeneşti trăiesc familii pentru care orice ploaie mai consistentă reprezintă startul unei adevărate aventuri. Primarul comunei, Grigore Fati arată că lipsa curentului electric în zonele respective se datorează consilierilor PNL care i-au blocat în repetate rânduri demersurile pentru introducerea lui şi au produs – numai legat de acest proiect – o pagubă de un milion de lei.

„La televizor ne uităm numai de Crăciun”!

Elisabeta Prodan este o femeie micuţă la înălţime, însă are suflet mare. Lucrează de dimineaţa până seara la o firmă aflată în vecinătatea localităţii. Soţul său e plecat de ceva timp în Spania, la muncă – însă din păcate acesta va fi nevoit să se întoarcă foarte curând pentru că recidiva unei boli mai vechi de stomac l-a pus la pământ, făcându-l incapabil de a mai munci în ritmul infernal din Occident. Locuieşte pe vârful unui deal, de unde are o perspectivă superbă – şi doar atât! – a lacurilor din Câmpeneşti, de pe uliţa denumită, pompos, Republicii. Acolo unde nu există nici drum, nici curent, nici apă potabilă, doar nişte pietriş aruncat în pripă, acum în preajma alegerilor, ca să mai acopere noroaiele care par a se fi întronat pe veşnicie. În aceeaşi situaţie cu a familiei Prodan se mai află un domn de la Cluj, care şi-a ridicat, în proximitate, o vilă impunătoare – dar pentru că-i lipsesc facilităţile a părăsit-o deocamdată. Vine numai în week-end, stă ce stă şi apoi pleacă. În vecini, la circa două sute de metri mai locuieşte o familie, Lacko, cu o fetiţă în vârstă de 9 ani, care din cauza acestor lipsuri trăieşte în condiţii de Ev Mediu. Oftează doamna Prodan: „Şi tot necazul ăsta ni s-a întâmplat şi după ce am făcut un împrumut de 370 de milioane de lei vechi, la bancă – numai ca începem construcţia căsuţei ăsteia, ridicată în faţa celei vechi, în care locuim în continuare. Fostul primar Fărcaş ne-a dat terenul, în urmă cu şapte-opt ani, pe baza Legii 15 – care se referă la atribuirea de teren pentru tinerii până-n 35 de ani –  şi de patru ani tot umblăm la Primărie după procesul verbal care să ateste punerea noastră în posesie. Dar secretarul refuză să ni-l dea, zicând că bărbatu-meu avea deja împliniţi 35 de ani când vechiul primar ne-a dat terenul”. Femeia explică mai departe că nici curentul nu a fost introdus – deşi stâlpii tronează peste tot, în vecinătate – iar costul benzinei pe care-l plăteşte pentru pornirea generatorului de curent o „termină”, de-a dreptul. „La televizor nu ne uităm decât la Crăciun, iar încălzirea o facem numai cu lemne. Vicele Călin Păcurar zice că nu ne dă procesul verbal, pe motiv că bărbatu-meu avea 35 împliniţi în momentul atribuirii terenului – şi nu vrea să intre în puşcărie pentru ce-a făcut vechiul primar, adică pentru că a făcut un bine unor oameni aflaţi în nevoie. Dar, recent, ne-o promis totuşi că după alegeri situaţia noastră se rezolvă. Cum s-ar zice, eu am venit aici de nebună, de capul meu şi plătesc datorii lunare la bancă de 9 milioane ca să mă trezesc aici, fără curent, lumină şi drum normal de acces! Credeţi că dacă nu ni se măsura terenul şi nu era introdus pe harta topo mai veneam noi aici şi făceam atâtea sacrificii”? Arată mai departe că şi cu introducerea apei potabile a luat o „ţeapă” pe cinste – şi nu numai ea, ci şi  o mulţime de alţi localnici:  „Ne-or zis că apa din reţeaua care alimentează zona nu poate urca până la noi şi trebuie să facă un bazin mai sus care să împingă apa şi până la noi. Dar şi această construcţie întârzie la nesfârşit. Un lucru e clar, însă – şi anume acela că nimeni de pe stradă nu are apă, dar nici gaz şi răbdarea noastră s-a apropiat de sfârşit”.

„Ne-au promis toţi candidaţii că ne rezolvă după alegeri”

De deplasăm până la vecinii doamnei Prodan, unde ne aşteaptă cei trei membri ai familiei Lacko. Bărbatul, Karoly – poreclit şi „Acordeonistul” – este un rom harnic şi vioi, care munceşte cu ziua pe la gospodăriile oamenilor din zonă, iar în timpul liber mai cântă şi pe la diverse evenimente. Terenul de sub casă i-a fost atribuit soţiei sale, Rodica, din partea Primăriei ca şi în cazul familiei Prodan, în baza Legii nr. 15. „De când ne-a dat primarul Fărcaş terenul, în urmă cu 8 ani, ca să ne înjghebăm aici gospodăria, tot la lumânare suntem.  Şi de atunci ne cărăm şi apa singuri de la magazinul de cherestea de jos, aflat la câteva sute de metri. Apă, curent, gaz – nimic, de atâta vreme. Ăştia, fără îndoială că-şi bat joc de noi. Nu-i interesează vieţile noastre, i-am văzut doar cu afişe electorale după ei. Ne-o promis că, după alegeri, personal se ocupă să ne bage curentul. Dar apa n-au cum – fiindcă trebuie construit un bazin şi nu-l pot face încă”, povesteşte bărbatul. La fereastră – în lumina aflată în scădere, ajutată şi de-o lumânare, Rodica, mezina familiei îşi face temele. Intervine în discuţie mama ei, cu tristeţe în glas: “Băiatul nostru, cel în care-mi puneam nădejdea a plecat de aici cât a văzut cu ochii după ce s-a însurat, din cauza condiţiilor. Şi, din păcate, nici nevastă-sa nu vrea să vină să stea aici, cu noi.” Ne concentrăm pe discuţia cu mezina familiei, întrebând-o cum vede acesta situaţia în care se află – practic – încă de la naştere, nevând parte, de când se ştie de beneficiile curentului electric. Explică fetiţa de clasa a doua, cu timiditate, dând însă dovadă de o maturitate surprinzătoare: „Colegii mei de şcoală şi prietenii din sat au cu toţii lumină – şi-s fericiţi. Se pot uita la desene animate toată ziua, pe când eu mă plictisesc de moarte, mai ales iarna, când trebuie să ne culcăm odată cu găinile. Visul meu e să ajung şi eu să am curent, ca să nu-mi stric ochii şi să mă bucur că trăiesc, altceva nu-mi mai doresc la această oră”.

“Culmea batjocurii: le-au rămas în buget patru milioane de euro”!

Coborâm la unul din barurile din sat, unde neaşteaptă Mihai Melnic, un bărbat în vârstă de 38 de ani, posesorul unei gospodării în localitatea Câmpeneşti, situată la trei kilometri de locul unde ne aflăm. Începe acesta, cătrănit la maximum: „Ne-am mutat aici în urmă cu un an, într-o casă cumpărată de-a gata, pe strada Gorunului. Primul – şi cel mai mare necaz al familiei mele e acela că nu putem ajunge cu maşina până pe deal, din cauza noroiului, fiindcă drumul nu e pietruit. De asemenea, nu avem nici apă potabilă. Ne-am prezentat la cei de la Compania de Apă şi ni s-a zis că vor să construiască un bazin de 300.000 de litri, în doi-trei ani, care să ne asigure apa potabilă. Ni se spune mereu că nu sunt bani dar aflu, culmea batjocurii, că le-au rămas patru milioane de euro necheltuiţi, în buget. E strigător la cer! La noi nu se întâmplă nimic pozitiv – şi nici semne nu sunt că se va rezolva ceva în acest sens! Vă daţi seama, disperarea noastră a ajuns la culme fiindcă avem şi un copil mic, în vârstă de doi ani şi două luni şi problemele pe care le avem ne par insurmontabile. Nu îndrăznesc să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă într-o zi ploioasă am avea nevoie urgentă de o ambulanţă sau de intervenţia pompierilor”. Referitor la reţeaua de curent electric din zona lui, bărbatul constată cu amărăciune: “Curent electric avem, însă iluminatul stradal, de pe stâlpi, e inexistent – asta am auzit că datorită opoziţiei unor consilieri locali. Bine că mai avem şi câini care ne mai păzesc de hoţi, că altfel nu ştiu ce ne-am face. Dar să ştie cei ce ne conduc destinele în comună: şi câinii noştri au nevoie, ca şi noi, de apă”…  Furat de discuţii, Mihai Melnic observă că a început să plouă torenţial –  element care pentru multă lume pare banal – însă care pentru el reprezintă un serios motiv de îngrijorare. Se foieşte pe scaun, semn că trebuie să se retragă rapid, ca să nu întâmpine dificultăţi când urcă dealul. “Ăsta ni-e destinul, deocamdată – să rămânem, ca întotdeauna, la dispoziţia elementelor naturii şi a celor care ne coduc”, remarcă acesta, cu tristeţe, după care ne cere permisiunea să se retragă.

“Înfiinţăm o asociaţie de luptă pentru interesele cetăţenilor”!

După ce dl. Melnic pleacă, rămânem la masă dl. Radu, un alt localnic de pe raza reşedinţei de comună, Apahida. Acesta e supărat, la rândul său pe alte câteva anomalii care persistă în „cartier”, astfel că se grăbeşte să ni le prezinte. Începe acesta: „Am un copil de trei ani şi jumătate şi sunt indignat datorită faptului să sunt nevoit ca din cauza drumului jalnic, pietruit în urmă cu vreo cinci ani să-mi las maşina în drum – mai ales pe timp de iarnă – şi să fac deplasarea pe jos, vreo 500 de metri: cu bagaje, cu copilul în braţe. Totul, deşi sunt plătitor de concesiune, impozite şi alte taxe. Iar Primăria nu ne spune nimic referitor la acest aspect. De asemenea, pe lângă problema asta suntem nevoiţi să ne facem vidanjarea cu o firmă agreată de către Primărie, la preţul fixat de către ei – extrem de piperat – nevând permisiunea, sub ameninţarea unor amenzi usturătoare, să-mi angajez propriii mei vidanjori. Trebuie să sun la Primărie, să le spun cât am de vidanjat şi aceştia vin doar după ce-mi găsesc alte două-trei persoane care să le umple cisterna. Deci, eu aşept întotdeauna încă două-trei săptămâni până când mai identific nişte potenţiali clienţi”. Îşi aminteşte, brusc, un alt aspect care îi deranjează pe localnici: faptul că Primăria a alocat 87.000 de lei pentru sistemul de camere video de supraveghere a creşei din Câmpeneşti şi a grădiniţei din Apahida. “Mă deranjează teribil cât costă nişte nenorocite de camere de vedere, când aflu că pentru infrastructură s-au alocat doar 54.000. Şi mai ştiu că – din cauza luptei politice între PNL şi PSD – primarul nu poate face mai nimic, fiind obstrucţionat în permanenţă de către consilierii PNL”, explică acesta.  Dar arată mai departe că a găsit şi soluţia: împreună cu mai mulţi tineri din localitate va înfiinţa curând o asociaţie prin intermediul căreia care să înceapă lupta pentru câştigarea drepturilor cetăţenilor şi să bată cu pumnul în masa autorităţilor. “E un fapt vital să rezolvăm, cu bun simţ, lucruri elementare – şi nu să trăim în continuare ca în urmă cu cinci sute de ani”, încheie acesta.

Grigore Fati: “Boicotul reţelei de curent a PNL-ului a costat comuna un million de lei”!

“Am construit aproape 9 kilometri de reţele electrice, pe fonduri proprii şi , cu ocazia unui control, Curtea de Conturi ne-a dat decizia – pe baza unui ordin din 2013 – că n-avem voie, conform legii, să dăm reţeaua decât în chirie sau contra cost, şi nu  prin comodat, adică gratis, unor terţe firme, cum doreau consilierii PNL. Şi Electrica ne-a solicitat să-i facem o ofertă şi să-i comunicăm apoi preţul solicitat de noi pe reţele. Am intrat în şedinţa de Consiliu local, cu propunerea de vânzare a acestor reţele către Electrica. PNL-iştii au votat împotrivă –sau mai bine zis s-au abţinut, acesta fiind de fapt tot un vot împotrivă. După care, purtând alte discuţii cu şefii companiei l-am  invitat în şedinţă de consiliu pe preşedintele consiliului de administraţie de la Electrica, pe dl. Emil Merdan. Dânsul le-a explicat că suntem prima comună căreia Electrica îi face o asemenea propunere, mană cerească pentru bugetul local. Eram, cu alte cuvinte, pionieri, deschizători de drumuri în acest domeniu. Consilierii PNL au refuzat să voteze – din motive electorale, punând intersele de partid înaintea celor ale cetăţeanului – după care au venit cu o altă propunere, şi anume să dăm reţelele în comodat (adică gratuit) pe durata existenţei construcţiei şi au iniţiat în acest sens până şi un proiect de hotărâre. Adică, nu ne vindem ţara, dar o dăm gratis! Acest proiect de hotărâre, iniţiat de PNL, nu a fost aprobat de către Prefectură, fiind interzis de lege. Am revenit şi în final s-a iniţiat un proiect de hotărâre – în urma schimbării unor prevederi în legislaţia privind hotărârile publice – pentru predare în comodat, pentru 49 de ani, către Electrica, a reţelelor. Proiectul a fost adoptat, iar în acest moment ne aflăm în procedura de predare a lor. Deci, aceşti oameni nu au curent datorită votului – abţinerii, acelaşi lucru – al PNL-ului, în patru-cinci şedinţe succesive de consiliu. Oamenii au fost prezenţi la multe din şedinţe – şi deşi s-au exprimat împotriva votului PNL, reprezentat de viceprimarul Călin Păcurar, nu au fost luaţi în seamă de către consilierii din rândul acestui partid. Acum, sper ca în două-trei săptămâni să finalizăm acţiunea de predare, însă preţul va fi enorm pentru comună: de un million de lei, bani cu care am fi putut face extinderi în alte locuri unde nu avem deoacamdată reţele electrice”. Primarul Fati ţine să mai facă o precizare privind boicotul la care este supus permanent de către adversarii săi politici, din motive electorale: “R.A.R.-ul ne-a solicitat un teren pentru a-şi muta activitatea, din Floreşti, în Apahida. Iar consilierii PNL au refuzat să concesioneze cele 1,5 ha de teren pentru R.A.R., neinteresaţi de această investiţie importantă pentru comuna noastră”.