Bucureştiul vrea din nou capetele liderilor PSD de la Cluj. Nu filialele PSD de la Cluj se doresc a fi reorganizate, ci toate filialele din Ardeal. Presa centrală a vehiculat numele lui Marian Vanghelie ca fiind cel care se va ocupa de această reorganizare. La Cluj domneşte, încă, liniştea. Cordoş ar putea fi noul preşedinte al PSD Cluj

Preşedintele PSD Mircea Geoană a ajunţat săptămâna trecută că trebuie luate măsuri pentru ca filialele din Ardeal să îşi recâştige electoratul. Acesta a dat de înţeles că schimbările vor începe de la Cluj, nemulţumirile în acest sens fiind legate de rezultatele obţinute la alegerile anticipate pentru Primăria municipiului. Liderii de la Cluj pun acest eşec al lui Teodor Pop Puşcaş, nu pe seama unui management defectuos, ci pe timpul scurt pus la dispoziţie pentru campania electorală.

Vanghelizarea Ardealului

“Am decis ca PSD sã organizeze o ofensivã în oraşele ardeleneşti. Am decis reconstruirea activitãţii noastre la Cluj. E clar cã aceste rezultate pe care le-am obţinut la Cluj nu ne fac cinste în alegerile recent încheiate pentru primãria Cluj, care aratã un gol de potenţial semnificativ. Dacã în urmã cu patru ani, Ioan Rus avea 60 de mii de voturi, acum am ajuns la 6 mii de voturi”, a declarat Mircea Geoană într-o conferinţã de presă susţinută la Poiana Braşov. La alegerile locale din iunie, când în urma rezultatelor obţinute de filiala PSD Cluj condusă de Vasile Dâncu, liderii partidului au cerut schimbarea conducerii. La fel s-a întâmplat cu toate filialele din ţară care nu au obţinut peste 20 de procente la alegeri. La vremea respectivă, Cristian Diaconescu a fost desemnat responsabil cu reorganizarea filialelor din Ardeal. Acum, după anunţul făcut de Mircea Geoană la Braşov, presa centrală vehicula numele lui Marian Vanghelie ca fiind cel care se va ocupa de reorganizarea filialelor din Transilvania.

“E loc de mai bine”

Vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD Cluj, actualul senator Alexandru Cordoş spune că nu s-a discutat nimic despre vreo persoană care să se ocupe de reorganizarea filialelor PSD din Cluj. În schimb confirmă că se doreşte reorganizarea filialei de la Cluj. “În niciun caz nu s-a discutat ca Marian Vanghelie să fie persoana care să se ocupe de reorganizarea filialelor din Ardeal. S-a discutat, însă, despre această reorganizare, atât la nivelul central al partidului, dar şi în grupul parlamentar al PSD. În urma rezultatelor obţinute la alegerile pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca am ajuns la concluzia că este nevoie de o schimbare de gândire şi de o revigorare a mesajului politic transmis de PSD către electorat. Este nevoie de o schimbare a direcţiei. Dar nu este vorba doar despre filiala de la Cluj. Se discută aceste lucruri pentru tot Ardealul”, ne-a declarat Alexandru Cordoş. În ceea ce priveşte rezultatele de la alegeri la Cluj, motivul principal care a generat necesitatea reorganizării, Cordoş spune că nu reflectă realitatea. “Este mult mai important să vedem reflectarea reală a importanţei PSD la Cluj, iar aceasta este dată nu de alegerile pentru Primăria municipiului, ci de alegerile parlamentare unde am obţinut 18 procente din voturile electoratului. La alegerile din 15 februarie am avut de-a face cu o prezenţă la vot de doar 30%. În plus, ne-am bătut cu imaginea unui premier, fost primar al municipiului care, în ochii electoratului este persoana care va putea trimite fonduri către Cluj”, este de părere senatorul PSD. Cordoş spune că există posibilitatea ca liderii filialelor să fie înlocuiţi, dar că nu s-a decis încă cine vor fi viitorii lideri. “Vom avea o întâlnire regională cu organizaţiile din Ardeal, posibil tot la Cluj, unde vom discuta şi vom decide ce trebuie făcut. Nu pot nega faptul că se ia în discuţie schimbarea conducerii filialelor clujene, dar acest lucru îl vom decide după întâlnirea despre care vă vorbeam. Nu ştiu să fi fost discuţii care să mă desemneze pe mine ca posibil candidat pentru conducerea vreuneia din filiale”, ne-a declarat senatorul. “Trebuie găsite soluţii pentru ca mesajul PSD să ajungă mai bine la electorat. Rezultatele de la alegerile pentru primăria Clujului nu au fost consecinţa unui management defectuos, dar întotdeauna este loc de mai bine”, e conchis Cordoş.

“Vanghelie are treburile lui la Bucureşti”

Preşedintele PSD Cluj-Napoca, consilierul local Remus Lăpuşan spune că schimbări în PSD se fac tot timpul. “PSD este un organism viu, aflat într-o continuă schimbare. Dar nu ştiu dacă se pune problema destituirii actualei conduceri a partidului. Din punctul meu de vedere Vasile Soporan nu a avut suficient timp pentru organizarea partidului. A fost ales preşedinte înainte de alegerile parlamentare. La parlamentare am obţinut un scor bun, peste cel din anul 2000 şi destul de apropiat de proncentajul obţinut în anul 2004.Pentru alegerile pentru funcţia de primar timpul a fost foarte scurt. A fost de asemenea vorba şi de o conjunctură favorabilă candidatului PDL care era deja cunoscut”, spune Lăpuşan. Acesta spune că vor exista discuţii pentru reorganizare, dar doar în interior. “O să facem o analiză internă, mai amplă, la nivel de judeţ, dar nu se poate ca de fiecare dată când sunt alegeri să se schimbe organizaţia din temelii”, spune preşedintele PSD Cluj-Napoca.  În ceea ce priveşte zvonul conform căruia Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti ar putea fi cel care se va ocupa de reorganizarea filialelor din Ardeal, Lăpuşan spune că acesta “are treburile lui la Bucureşti. Să îşi vadă de ele!”. Preşedintele PSD Cluj, Vasile Soporan nu a putut fi contactat începând de miercuri şi până la închiderea ediţiei.

Simona Curcian

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.