Poliția Română a luat primele măsuri ca urmare a cazului în care un agent de poliție este acuzat de fapte de pedofilie, dispunându-se demiterea șefului suspectului și cercetarea disciplinară a psihologului Brigăzii Rutiere și a șefilor de schimb.

„Urmare a concluziilor preliminare rezultate în urma verificărilor dispuse de șeful Poliției Române la Brigada Rutieră București s-au dispus următoarele:

1.Eliberarea din funcție a comisarului șef de poliție Vornicu Emanuel Rene, șef Serviciu Supraveghere Rutieră Sectoarele 1,2,6 din cadrul Brigăzii Rutiere, până la clarificarea situației de fapt;

2.Informarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea inițierii unei analize privind modul de instrumentare a lucrărilor penale în care este cercetat cel în cauză, iar, în funcție de rezultatul acesteia, dispunerea de măsuri legale;

3.Cercetarea disciplinară a șefilor de schimb privind modul de instruire la intrarea în serviciu a polițiștilor rutieri, precum și a psihologului unității cu privire la activitatea desfășurată.

Precizăm că, verificările sunt in desfășurare, pentru a se clarifica întreaga situație de fapt, iar rezultatele vor fi aduse la cunoștința opiniei publice”, transmite Inspectoratul General al Poliției Române.

Măsura vine după ce un agent al Brigăzii de Poliție Rutieră, șoferul lui Emanuel Vornicu, a fost depistat ca fiind autorul unor fapte de agresiune sexuală asupra a doi minori. Bărbatul este reținut, acesta recunoscând o altă faptă din 2012.

1 COMENTARIU

  1. Totul se trage de la accesarea pornografiei pe calculator. Ceea ce pare a fi o mică distracție bărbătească, e de fapt un flagel care face ravagii în mințile și sufletele consumatorilor de pornografie. Sunt petrecute tot mai multe ore, vizionînd materiale tot mai oribile și pînă la urmă se ajunge la pedofilie. Cum fantezia omului e supraîncărcată și psihicul foarte stressat, are nevoie de refulare, care nu se poate obține decât practicând ceea ce a văzut. Ar trebui ca obiceiurile online ale polițiștilor/SRI/judecători, să fie monitorizate de către serviciile de securitate internă ale acelor instituții. Angajații labili dpv psihic (consumatori de pornografie), vor fi eliberați din funcție.
    Va sări Danileț ca ars la o astfel de inițiativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.