Calvarul ignorantei la Calvaria

Calvaria îşi începe istoria încă din secolul al X-lea, când, pe amplasamentul pe care se află astăzi mănăstirea, s-a ridicat o cetate, lângă care a apărut o aşezare omenească. „În secolul al X-lea, pe promontoriul denumit mai târziu „Calvaria”, situat în apropierea Someşului Mic, a fost ridicată o cetate cu val de pământ cu palisadă, lângă care s-a dezvoltat o aşezare civilă importantă. Cetatea, de formă elipsoidală, cu o suprafaţă de 215 x 95 m, avea trei laturi întărite cu un puternic val de pământ, înalt de 10-13 m, cu un şanţ de apărare cu lăţimea de circa 30 m”, a explicat istoricul Tudor Sălăgean. Arheologii, împreună cu istoricii, au dezvoltat un plan pentru reabilitarea rotondei mănăstirii Calvaria, care datează din secolul al XIII-lea. Istoricul Petru Iambor, care a lucrat în cadrul Muzeului de Istorie a Transilvaniei, a făcut un plan pentru refacerea rotondei, însă momentan nu există fonduri pentru refacerea acesteia. Arheologul Gergely Balazs doreşte să înfiinţeze o organizaţie pentru a reface zona de pe Dealul Calvaria. Principalul lor obiectiv este refacerea rotondei din secolul XI, un obiectiv important pentru valoarea lui istorică şi pentru că este unul dintre cele mai vechi edificii din Cluj. „Vrem să dezgropăm mormintele din jurul bisericii, numai că, pentru asta, trebuie să facem rost de bani. Trebuie să scoatem la iveală ruinele, care sunt din secolele XI-XII”, a declarat Balazs. Zona Dealul Calvaria ar trebui să primească mai multă atenţie din partea autorităţilor, datorită importanţei sale în istoria Clujului. Dacă pe zidul mănăstirii sunt diverse scrijeliri, cimitirul este lăsat în paragină. Întreaga zonă arată o lipsă a atenţiei, iar dacă scările sunt lăsate în paragină, nici unele statui nu sunt refăcute. Una dintre primele fortificaţii din zona Clujului ar trebui să fie refăcută şi pusă mai mult în valoare în faţa turiştilor.

Calvaria, vechea cetate a lui Gelu

Printre conducătorii care şi-au avut reşedinţa în cadrul cetăţii de pe dealul Calvaria se află conducătorul român Gelu, cunoscut şi sub denumirea de Gelou. „Fortificaţia de pământ şi lemn de la Cluj-Mănăştur a fost identificată de unii cercetători cu cetatea de reşedinţă a conducătorului român Gelu, menţionată în Gesta Notarului Anonim al regelui Bela (castrum suum iuxta fluvius Zomus positum). Această ipoteză nu poate fi acceptată fără rezerve, dar nici respinsă în totalitate”, a continuat Sălăgean. Cetatea a fost însă distrusă ulterior de un atac al turcilor, ca apoi să fie refăcută. „În anul 1068, cetatea a fost parţial distrusă de un atac al pecenegilor, fiind apoi refăcută şi consolidată”, a declarat Sălăgean.  Istoria importantă a cetăţii continuă în secolul al XII-lea, când fortificaţia devenea reşedinţa comiţilor de Cluj. „În secolul al XII-lea, la Cluj-Mănăştur se afla reşedinţa comiţilor de Cluj, prima atestare documentară a unui asemenea comite datând din anul 1173 (Thomas comes Clusiensiensis). În anul 1213 este atestată documentar şi cetatea Cluj (castrum Clus)”, a susţinut Sălăgean. La începutul Evului Mediu, în cadrul cetăţii îşi avea sediul şi o parte a conducerii bisericii catolice. „În aceeaşi incintă a funcţionat, se pare, arhidiaconatul catolic al Clujului. În interiorul fortificaţiei, arheologii au descoperit urmele unei biserici de tip bazilical, lângă care a fost ridicată, la sfârşitul secolului al XII-lea, o rotondă romanică hexalobată”, a susţinut Sălăgean. Cetatea a fost prima dată distrusă încă din 1241, de către mongolii conduşi de unul dintre urmaşii lui Ginghis Han. „Cetatea de la Cluj-Mănăştur a fost cucerită şi distrusă la 11 aprilie 1241, în timpul marii invazii mongole asupra Europei Centrale, de către armata condusă de Kadan, un nepot al marelui Ginghis Han. După invazia din 1241-1242, cetatea de la Cluj-Mănăştur şi-a pierdut vechea importanţă, iar abaţia benedictină de la Cluj-Mănăştur a rămas singura stăpânitoare a incintei sale fortificate”, a declarat Tudor Sălăgean.  O altă consecinţă apăsătoare a invaziei a fost dezvoltarea separată a Clujului şi Mănăşturului. „După invazia tătară, Clujul şi Mănăşturul s-au dezvoltat ca localităţi distincte. Între ele a apărut o rivalitate care s-a prelungit de-a lungul întregii epoci medievale”, a explicat istoricul.

Dealul Calvaria, mai vechi decât Clujul

„În 1342, clujenii înşişi recunoşteau că mănăstirea de la Cluj-Mănăştur era mai veche decât oraşul lor. Abaţia de la Cluj-Mănăştur dispunea de un vast domeniu, alcătuit din câteva zeci de sate. Reconstruită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, ea era înconjurată, de asemenea, de un zid de incintă din piatră”, a arătat Sălăgean. Dealul Calvariei a fost, mai târziu, folosit drept un sediu al notarilor din acele timpuri, autoritatea care avea competenţa asupra atestării documentelor. „În secolele XIV-XVI, conventul de la Cluj-Mănăştur a funcţionat ca „loc de adeverire” (n.r. notariat public), emiţând şi confirmând documente cărora avea autoritatea de a le conferi valoare juridică. Fiind singurul loc de adeverire din Transilvania de Nord, această activitate aducea conventului venituri importante, care se adăugau acelora obţinute din exploatarea domeniilor pe care le deţinea”, a explicat Tudor Sălăgean.

Calvaria, atacată de clujeni

Separarea clujenilor de mănăştureni a iscat unele violenţe în rândul oamenilor din acele vremuri. Divergenţele s-au materializat printr-un atac al clujenilor, care erau înarmaţi cu lănci şi scuturi. „Rivalitatea dintre abaţia de la Cluj-Mănăştur şi oraşul Cluj a luat uneori forma unor conflicte violente. În 1362, zidurile abaţiei au fost luate cu asalt de către un număr de câteva zeci de meşteşugari, patricieni şi nobili locuitori ai Clujului, aflaţi în urmărirea unui nobil din Suceag, cu care aveau un diferend. Potrivit mărturiei documentelor, clujenii erau „echipaţi asemeni cavalerilor” (tamquam milites pylati), cu cămăşi de zale, platoşe, coifuri şi mănuşi de fier şi înarmaţi cu lănci, scuturi şi diferite alte arme”, a arătat istoricul. Mănăşturenii s-au asociat cu nobilii pentru a se împotrivi lui Matei Corvinul, iar acesta era susţinut în continuare de clujeni. „În 1467, conventul de la Cluj-Mănăştur s-a asociat rebeliunii nobiliare împotriva regelui Matei
 Corvinul, spre deosebire de oraşul Cluj, care i-a rămas credincios purtătorului coroanei Ungariei. Ca urmare, Matei a ordonat ca zidul de incită care înconjura mănăstirea să fie demolat, decizie care era şi pe placul clujenilor”, a continuat Sălăgean. Calvaria a intrat apoi sub tutela ordinului iezuit, până când acesta a fost desfiinţat de către Maria Tereza. „În 1556, odată cu victoria Reformei, abaţia benedictină de la Cluj-Mănăştur a fost desfiinţată, bunurile acesteia trecând în proprietatea statului. În 1579, mănăstirea fost donată de principele Ştefan Báthory ordinului iezuit, rămânând în posesia acestuia până la desfiinţarea sa de către împărăteasa Maria Tereza, în 1773”, a explicat Sălăgean. Ulterior, biserica a fost abandonată şi apoi demolată, fiind readusă la înfăţişarea sa actuală la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Tiberiu Hrihorciuc