Mai muti clujeni sunt nemultumiti de faptul ca langa ei se va ridica un minicartier de locuinte marca familiei “Capusan”. Chimu Capusan, cel care controleaza firma Sput SA, beneficiara proiectului imobiliar, a obtinut deja schimbarea Planului Urbanistic Zonal care cuprinde strada Sobarilor, locul unde vor aparea blocurile de locuinte. Insa, o parte din terenul respectiv este obiectul unui proces de retrocedare intentat de clujenii Gheorghe Gal si Papp Tunge Gyongyver.

Omul de afaceri Chimu Capusan este acuzat de cativa clujeni ca ar construi un complex imobiliar (in zona strazii Sobarilor la capatul dinspre intersectia cu strada Fabricii) pentru care nu ar avea autorizatie de constructie, iar o parte din terenul respectiv s-ar afla intr-un litigiu pe fond de retrocedare.
Prin intermediul firmei Sput SA, controlata de familia Capusan, constructorul clujean deja a obtinut schimbarea planului urbanistic zonal (PUZ), astfel ca zona respectiva a devenit din zona industriala, unde nu se puteau construi locuinte, zona mixta pentru locuire colectiva.  
Cu toate acestea, locuitorii din zona, care nu doresc un ansamblu de blocuri in vecinatatea caselor, spun ca nu au fost consultati in legatura cu acest proiect imobiliar si ca, in pofida faptului ca deja au fost ridicate circa 2 etaje dintr-un bloc, constructia nu are autorizatie.
“Capusan, construieste fara autorizatie un imobil de locuinte pe strada Sobarilor, la capatul dinspre strada Fabricii. Nimic nu este autorizat, molozurile si resturile sunt aruncate pe camp, nu exista avize de nici un fel. Sunt deja ridicate mai mult de doua nivele, pe un teren care apartine proprietarilor de drept, care risca sa ramana fara nimic. Este necesar sa se intervina cu maxima urgenta de catre factorii de decizie la nivel local, daca nu au fost inca cumparati. Facem acest apel la opinia publica si la procuratura, pentru oprirea ilegalitatilor”, spune Nelu Pop, un clujean care locuieste in zona.  
De asemenea, el mai spune ca atat primaria cat si Inspectoratul Teritorial de Constructii Cluj au fost contactate pentru a face controale la acest proiect imobiliar, dar inspectorii nu au raspuns sesizarilor.
“Stiti cum e, cei care au pile introduc o cerere de autorizare si ii dau bataie cu constructia. Dar tot ilegal ramane. Noi suntem cativa proprietari dintr-un bloc oarecum vecin si am reusit sa aflam ca terenul este pe o firma a lui (Chimu Capusan, n.red.) denumita Sput SA si ca este in litigiu cu un revendicator, Gal Gheorghe, conditii in care nu prea se poate elibera autorizatia. Unii vecini au contactat si inspectoratul in constructii, dar nu s-au miscat cu un control, cred ca stiu ca nu e in regula si nu s-au dus. Daca era autorizatia, vedeam cu ce e in neregula si mergeam si noi la un avocat sa ne spuna cum sa il dam in judecata, dar se pare ca nu e autorizatie”, mai adauga Pop.

Fara autorizatie de constructie si fara auz

Laura Foitos, administratorul SC Sput SA, nu a putut oferi nici o lamurire privitoare la autorizatia de constructie ori la procesul de revendicare. Contactata telefonic, dupa ce Foitos a fost intrebata de autorizatia de constructia, brusc, ea nu a mai auzit intrebarile reporterilor si a inchis telefonul.
Clujeanul Gheorghe Gal a deschis un proces de retrocedare inca din 2006 pentru a reintra in posesia terenului de pe strada Sobarilor si pe care SC Sput SA a inceput sa construiasca.
“acest teren a fost revendicat de succesorii fostilor proprietari in baza Legii 10/2001, iar SC Sput SA face parte in calitate de parata. Eu sunt mostenitorul acestora, iar in cadrul procesului s-a efectuat un raport de expertiza efectuat de catre expert judiciar Florea Felicia. Prin acest raport s-a stabilit ca 8222 de m este liber de constructii si se poate retroceda in natura fostilor proprietari. In cadrul acestui dosar, desi avea cunostinta despre proces, fiind citata in calitate de parata, fiind citata si la efectuarea expertizei, SC Sput SA a anuntat faptul ca pe terenul respectiv a fost inceput construirea unui imobil. Aceasta cu toate ca terenul este revendicat in dosarul mai sus mentionat al Tribunalului Cluj. Si aceasta cu toate ca deja este ridicat un etaj din acest imobil, intr/un interval de nici o luna de zile, desi nu se detine nici un fel de autorizatie in acest sens. Am observat faptul ca s-a demarat de catre societate procedura in vederea eliberarii autorizatiei din data de 21 martie 2012”, arata Gal, care cere primariei sa revoce hotararea prin care s-a modificat PUZ-ul zonei.

“Recidivist” imobiliar

Pentru constructorul Chimu Capusan nu este prima data cand edifica un cartierul de locuinte fara a avea toate actele in regula. In urma cu cativa ani, probleme similare au aparut la construirea complexului Bonjour Residence din zona Buna Ziua. Un clujean, Irimia Popa, a reusit sa desfiinteze in instanta o hotarare a Consiliului Local Cluj Napoca prin care se aproba construirea proiectului imobiliar Bonjour Residence, insa Chimu Capusan a supus consilierilor spre reavizare proiectul respectiv, care a fost aprobat inca o data. Chiar daca judecatorii clujeni au declarat irevocabil ca cele doua planuri sunt nule, Capusan a reusit sa-si treaca din nou proiectul prin Comisia de urbanism a municipalitatii, fapt care duce la o decizie fara precedent a urbanistilor clujeni. Cu toate ca stiau de decizia instantelor, acestia au aprobat fara sa clipeasca acelasi proiect constestat de decizia judecatorilor.
In cartierul Buna Ziua, pentru zona locuibila, in planurile de urbanism este specificat ca se pot construi doar locuinte individuale si colective mici cu un regim de inaltime de maxim doua etaje, eventual mansardate. Toate aceste reguli mai sunt sustinute si de trei hotarari de Consiliului Local (CL) Cluj-Napoca (431/2005, 576/2006 si 626/2006) care specifica faptul ca in cartierele unde sunt doar locuinte mici nu se pot construi cladiri cu un alt regim de inaltime. Cu toate acestea, in acea zona CL Cluj-Napoca a emis o hotarare prin care admite ca in mijlocul cartierului sa se poata ridica cladiri cu inaltimi de patru pana la opt etaje, care se doresc a se intitula generic, “centru de cartier”.

BOX

Familia imobiliara
Cazurile in care a fost implicat constructorului Chimu Capuşan au fost prezentat pe larg in Gazeta de Cluj. In articolele anteriorare, reporterii nostri au aratat modul in care atat Capuşan a dezvoltat in Cluj un mod de a construi extrem de interesant: construcţie in regie proprie, fapt care a dus la neplata unor taxe catre stat, atunci cand imobilele sunt vandute. Prin aceasta metoda se ridicau imobile de peste trei etaje, fara sa inregistreze lucrarea prin nicio firma, de cele mai multe ori la rubrica beneficiari de pe placuţele de şantier aparand numele lui Capuşan, adica persoana fizica. Este si cazul imobilului de pe strada Eremia Grigorescu nr. 126 care a fost aprobat in 2005. Proiectul a fost votat intr-o debandada totala, intr-un moment in care consilierii PSD se ridicau sa iasa in pauza. Culmea este ca proiectul a “trecut” cu unanimitate de voturi. Familia Capuşan a mai construit şi in cartierul Andrei Mureşanu, pe strada Trifoiului, noua blocuri. Potrivit datelor care erau inscrise pe panoul de şantier, beneficiarii construcţiilor au fost Chimu Capuşan, soţia Anica şi fiul Sergiu Bogdan Capuşan. Blocurile erau construite de SC CH Transbeton şi vandute prin intermediul Nobila Casa.

Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.