Opera Naţională Română din Cluj-Napoca  va sustine vineri, 17 octombrie, ora 18.30,  o graţioasă seară de balet. Îndrăgitul titlu de mare celebritate”Carmen” revine pe scena lirică clujeană într-un spectacol deosebit. Pus pentru prima dată în operă pe data de 3 martie 1875, la „Opéra Comique” din Paris„Carmen” s-a constituit într-un spectacol de vastă adresabilitate pentru publicul din întreaga lume. Baletul aranjat pe muzica lui Georges Bizet, pe un libret de Henri Meilhac şi Ludovic Halévy, se conturează ca şi o poveste tragică de iubire, care a impresionat generaţii întregi. 
Spectacolul de balet în cinci tablouri surprinde o protagonistă senzuală şi efervescentă,  Carmen, prinsă dramatic între două iubiri pasionale, cea a soldatului Don José şi a toreadorului Escamillo. Lanţul întâmplărilor plasează spectatorii în înflăcărata poveste din Sevilla, printre intrigi şi trădări, dragoste şi melancolie, unde adorata Carmen renunţă la dezertorul Don José, în favoarea toreadorului, declanşând răzbunarea supremă a celui dintâi. Acest cadru aduce pe scena Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca o distribuţie importantă, formată din Anamaria Boancă, Lucian Bacoiu, Daniela Drăguşin, Mircea Bariţchi, Dan Orădan, Laura Pop, Radu Sântimbrean, Romulus Petruş, Valentin Mihăilă, Monica Pintea Martin, Daniel Moga, Marius Toda, Mircea Cădariu, Octavian Lăluţ.   Scenariul de balet este realizat de Emil Strugaru, iar coregrafia se află sub semnătura luiAdrian Mureşan. Cea mai cunoscută creaţie a lui Georges Bizet se regăseşte în repertoriul liric clujean atât ca şi spectacol de balet, precum şi ca spectacol de operă. Stagiunea 2014-2015 anunţă, de asemenea, premiera ”La tragédie de Carmen”, o adaptare a lui Marius Constant după povestea originală, un spectacol ce va mări capacitatea de deplasare a Operei Naţionale Române din Cluj, completând totodată un repertoriu ce ar onora orice instituţie lirică din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.