Castigul salarial mediu nominal brut a fost, in luna aprilie 2010, de 1.973 lei, cu 4,9 la suta mai mic fata de luna precedenta, informeaza Institutul National de Statistica (INS). Castigul salarial mediu nominal net a fost in luna aprilie de 1.436 lei, in scadere cu 73 lei (minus 4,8%), fata de nivelul atins in martie 2010. Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in activitatile de intermedieri financiare (3.620 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (803 lei). In sectorul bugetar s-au inregistrat scaderi ale castigului salarial mediu net in activitatile de invatamant (minus 10,7%), administratie publica (minus 8,6%), sanatate si asistenta sociala (minus patru la suta), ca urmare a acordarii in luna martie, in unele unitati, a sumelor din alte fonduri (stimulente) si a primelor ocazionale (al 13-lea salariu pentru anul 2009), dar si din cauza retragerii/diminuarii anumitor sporuri ori a dificultatilor financiare.

Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.