Un procuror slovac a declarat luni că o femeie, identificată ca Alena Zs., a comandat asasinatul jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak, pentru care a plătit 70.000 de euro în luna februarie.

Jurnalistul Jan Kuciak investiga legăturile dintre mafia calabreză şi oameni politici. Asasinarea jurnalistului şi a logodnicei sale a declanşat ample manifestaţii împotriva guvernului slovac şi a condus la demisia prim-ministrului Robert Fico.

„Alena Zs. a comandat asasinatul, Tomas Sz. i-a ucis prin împuşcare, Miroslav M. era şoferul, iar Zoltan A., un intermediar”, a afirmat procurorul, care nu s-a prezentat, într-o conferinţă de presă la Bratislava.

Cele patru persoane au fost arestate săptămâna trecută şi inculpate.

Asasinului i-a fost plătită suma de 70.000 de euro, dintre care 50.000 de euro în numerar şi 20.000 de euro pentru anularea unei datorii a lui Zoltan A. către Alena Zs., a precizat procurorul, potrivit Agerpres.

Publicarea numelor de familie ale suspecţilor de către instituţiile judiciare este interzisă în Slovacia.

Procurorul a mai afirmat că „doar asasinarea lui Jan Kuciak a fost comandată” şi că „logodnica acestuia, Martina Kusnirova, a fost o victimă inocentă care s-a aflat la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit”.

Conform mai multor relatări din media slovace, printre care cotidianul Dennik N, Alena Zs., în vârstă de 44 de ani, lucra ca interpretă de limba italiană pentru controversatul om de afaceri slovac Marian Kocner, ale cărui activităţi au făcut obiectul unor anchete jurnaliste ale lui Kuciak.

Potrivit aceloraşi surse, Marian Kocner ar fi naşul fiicei Alenei Zs., femeia arestată vineri la Komarno, în sudul ţării.

Întrebat despre eventuale suspiciuni ce ar putea plana supra lui Marian Kocner, procurorul general Jaromir Ciznar a declarat luni că „nu va vorbi despre aceasta deocamdată”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.