Ce au de făcut unioniștii ca să nu supere Maica Rusia?

58

Pe fundalul unei avalanșe de evenimente aprig dezbătute (concluziile Consiliului UE, Conferința internațională în probleme de securitate), au trecut aproape neobservate niște atacuri de pe pretinse poziții pro-europene la adresa localităților care semnează declarațiile de unire. Cum aceste critici vin dinspre unii autori progresiști, ele dau senzația unui cuțit înfipt în spate, scrie Petru Bogatu în www. deschide.md, preluat de Romanian Global New.

Pe direcții convergente
Preşedintele Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale, Igor Munteanu, fost ambasador al Republicii Moldova în SUA se pronunța împotriva gesturilor simbolice ale localităților Republicii Moldova în favoarea reîntregirii românești. El  susținea deunăzi pentru publicația Adevărul că declarațiile de unire nu fac altceva decât să mobilizeze electoratul prorus. De pe urma lor, potrivit lui, în viitoarele alegeri parlamentare ar avea de câștigat Igor Dodon.
Dacă reputatul expert și diplomat ar  fi singur în fața propriilor sale rătăciri, n-ar avea rost să luăm în seamă vorbele-i vane. Mai ales că el se contrazice, vădind nu doar carențe de logică, ci și de înțelegere a situației.
Afirmă, bunăoară, că la ora actuală nu „nu există condiţii care ar face posibilă reunificarea statului roman”. Și explică de ce.
Igor Munteanu consideră că  unirea nu poate fi re realizată fără a  moderniza mai întâi instituțiile, ca acestea să fie „compatibile cu obiectivul”. E nevoie, declară expertul,  „de o transformare democratică a Republicii Moldova şi de crearea unui liant politic, aşa cum a fost între Germania de Vest şi Germania de Est”.
Numai că în RDG nu a avut loc nicio reformă instituțională înainte de reîntregire. Cele două state germane  s-au unit în doi timpi și trei mișcări fără vreo transformare democratică prealabilă a zonei de est. Germania Răsăriteană era un stat comunist polițienesc, o sinistră închisoare sub cerul liber. Așa că locuitorii săi au ajuns peste noapte din totalitarism în libertate.
Și acesta nu-i unicul neadevăr pe care îl spune Igor Munteanu pentru a-și susține teza. El sugerează, bunăoară,  că declarațiile de unire n-ar exprima voința poporului, fiind o simplă „răsfirare a tricolorului”.  Alegoria sa însă e trasă de păr.
Mișcarea unionistă de la sate nu-i țopăială câmpenească.  Declarațiile de unire ale localităților basarabene, dincolo de valoarea lor politică, sunt niște puternice acțiuni politice care până mai ieri păreau imposibile, întrucât se considera că în zona rurală lumea este în cea mai mare parte ori nostalgică, ori inertă.
Faptul că nu orașele, nu Chișinăul, ci satele votează reîntregirea românească este un mare  miracol politic, demonstrând că sondajele din ultimii ani nu mint. Procentajul adepților unirii crește pe zi ce trece.
Tocmai deșteptarea națională a zonei rurale sperie atât agenturile putiniste de la Chișinău, cât și partizanii așa-zisei națiuni civice care ar urma să fie formată chipurile în stânga Prutului. Toți ei, și filorușii, și pro-europenii în acest caz vorbesc la unison. Atacă unioniștii pe direcții convergente sau pe drumuri de întâlnire, ca să folosesc terminologia militară. Și cei dintâi, și cei din urmă neagă într-un fel sau altul că  Republica Moldova, sub aspect cultural și etnic, este eminamente românească.
După cum am arătat mai sus, Igor Munteanu nu este solitar. Se dau de gol astăzi destule voci pro-europene la Chișinău care caută să diminueze semnificația  mișcării localităților Republicii Moldova în favoarea reîntregirii. Nu voi stărui asupra fiecărui caz aparte. Unde mai pui că nimeni dintre inamicii Unirii din Republica Moldova nu strălucește prin originalitate.
Defăimarea mișcării unioniste
Ar mai fi de spus doar că și la București unii autori le cântă în strună antiunioniștilor de la Chișinău. Unul dintre ei este criticul și istoricul literar Răzvan Voncu.
Partizan și de multe ori paralel cu realitatea basarabeană, acesta, de asemenea, cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună,  susține, aidoma lui Igor Munteanu, că declarațiile de unire „dezbină”. Că ele s-ar fi „sufocat la prima încercare”, cu toate că lucrurile stau exact invers. În ultimul timp procesul s-a accelerat, la finele lui februarie și începutul lui martie câte 4-5 sate zilnic optând pentru reîntregirea cu România.
Căutând cu tot dinadinsul să terfelească valoarea declarațiilor de unire, Voncu le reproșează că nu ar avea „nicio finalitate”. Vă dați seama ce spune? Afirmațiile sale sunt de-a dreptul halucinante.
Dar care era finalitatea exodului nemților din RDG în primăvara și vara anului 1989? Nu numai cetățenii simpli ai Germaniei Răsăritene, nici cancelarul Helmut Kohl, nici liderii altor state occidentale  nu știau atunci că în noiembrie a aceluiași an va cădea Zidul Berlinului. Că puterea comunistă din Berlinul de Est va pierde controlul asupra situației și va fi înlăturată de la guvernare.
Voncu  scrie că declarațiile de unire „dacă nu vatămă nimic, nici cine ştie ce bine nu fac”. În opinia sa, ele s-ar asemăna cu podurile de flori de acum 28 de ani, fără să-și dea seama cât de nedreaptă și aiuritoare e comparația pe care o face.
Declarațiile de unire, reiterez, sunt acțiuni politice și constituie o adevărată inițiativă populară. Ele apar nu din dorința primarilor, după cum se insinuează, ci prin votul consilierilor care reprezintă satul. Până și o serie de membri ai Partidului Socialiștilor sau ai Partidului Comuniștilor semnează pentru unire.
Nu există o formă politică mai democratică și, concomitent, mai concludentă de acțiune unionistă decât cea care s-a declanșat acum în provincia basarabeană. Încercările de a minimiza semnificația votului popular pentru reîntregire dovedește din două una: sau inconștiență, sau rea-voință. Afirmațiile potrivit cărora declarațiile de unire ale localităților basarabene ar da apă la moară lui Dodon, Putin sau încă nu știu cum, sunt niște raționamente puerile care nu au nimic de a face cu politica reală.
Orice acțiune generează o contra-acțiune
În fizică este o lege, valabilă, de altfel, și în viața socială – orice acţiune generează contra-acţiuni şi contrapresiuni. Dacă ar fi să le dăm crezare lui Igor Munteanu și compania, unioniștii ar trebui să doarmă în ghete. să stea cu mâinile-n sân, să se culce pe o ureche sau chiar să moară ca să nu-i înrăiască pe ruși.
Aceleași lucruri ni se spuneau, de altfel,  și acum aproape trei decenii: nu cereți alfabet latin, limbă de stat și independență, pentru că se sperie transnistrenii și găgăuzii, se mobilizează prorușii de la Chișinău. Ce era de făcut? Să ne facem că plouă și să ne împăcăm cu ocupația sovietică?
În realitate însă toate problemele ni le creează fosta metropolă, care și în 2018, ca și acum trei decenii, refuză să renunțe la ambițiile ei colonialiste. Încearcă să-și păstreze cu orice preț dominația în zonă.
Fără imixtiunile Kremlinului în afacerile noastre interne, fără uneltirile spionajului rus și fără propaganda Moscovei lucrurile, de bine de rău, s-ar normaliza. Ne-am descurca pe cont propriu. Le-am explica și nostalgicilor, și minorităților naționale că o soluție mai bună și mai firească decât reunirea cu România nu există.
Așa însă trebuie să perseverăm. Să ne opunem dictatului și urzelilor rusești. Singura posibilitate de combatere efectivă a răului neînduplecat este împotrivirea.
Localitățile care semnează unirea se bat pentru reinstalarea ordinii firești a lucrurilor. Oamenii simpli care votează reîntregirea națională sunt niște luptători. Cei care se căznesc să-i compromită, să-i ridiculizeze și să-i descurajeze sunt ori lași, ori trădători.

LĂSAȚI UN MESAJ