Identitatea bărbatului care a încercat să dea foc centrului PSD Cluj a fost descoperită. Bărbatul respectiv este angajatul unei firme de IT cunoscute din Cluj şi un mare susţinător al mişcărilor #Rezist. Detalii despre autorul faptei şi măsurile luate împotriva lui, ne-a oferit chiar directorul firmei la care acesta lucrează.

Aproape 300 de oameni au ieşit joi, 22 februarie, în stradă la Cluj, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a propus revocarea din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Oamenii purtau pancarte cu mesaje precum „Vă vedem de nu vă vedeţi” sau „Vă vedem, şi oricum, duhniţi!”. În faţa sediului PSD Cluj, protestatarii au blocat traficul. După protest, vineri, 23 februarie, reprezentanţii partidului PSD au găsit când au ajuns la sediul formaţiunii, resturi de ziare arse, o sticlă cocktail Molotov aruncată la intrare, dar şi recipiente cu benzină cu care s-ar fi încercat incendierea imobilului. Pe sigla partidului a fost ataşată o foaie pe care scrie „PCR”, iar uşa de intrarea în sediul PSD şi pereţii au fost stropiţi cu benzină.

 

Ce măsuri au luat judecătorii împotriva protestatarului

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, Carmen Livia Jucan, a declarat că poliţiştii din Cluj au deschis o anchetă după ce au primit, vineri, o sesizare potrivit căreia în faţa sediului PSD din oraş a fost aprinsă o sticlă cu benzină.

„A fost trimis un echipaj de Poliţie la faţa locului şi în prezent se efectuează cercetarea urmând să se dispună măsurile care se impun. Astăzi s-a primit un apel telefonic prin care s-a sesizat faptul că în cursul nopţii persoane necunoscute au aprins în faţa sediului hârtie sau ziare şi ar fi turnat şi benzină pe uşa de la intrare. Cel mai probabil va fi înregistrată o lucrare penală însă fapta va fi încadrată după ce colegii vor termina cercetările la faţa locului”, a spus Jucan.

Potrivit unui comunicat transmis ”Poliţiştii din cadrul IPJ Cluj au identificat un bărbat care ar fi fost implicat în incidentul produs în noaptea de 22/23 februarie, de la sediul unui partid politic din Cluj-Napoca. Pentru documentarea activităţii infracţionale, marţi a fost efectuată o percheziţie la domiciliul acestuia de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu luptători de acţiuni speciale şi criminalişti. Din cercetări a rezultat că bărbatul, în vârstă de 40 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi fost implicat în incidentul respectiv, iar în urma percheziţiei efectuate, au fost ridicate obiecte de îmbrăcăminte şi alte bunuri care prezintă interes pentru rezolvarea cauzei. Bărbatul a fost condus la sediul inspectoratului pentru audieri, urmând a fi continuate cercetările faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la distrugere prin incendiere, faptă prevăzută de Codul Penal”.

În urma probatoriului administrat, poliţiştii clujeni au dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru dispunerea altor măsuri preventive. Parchetul a cerut Tribunalului Cluj cercetarea suspectului în stare de arest preventiv, instanţa respingând cererea. Bărbatul va fi cercetat în stare de libertate.

 

Cine este piromanul #rezist

Identitatea persoanei care a încercat să dea foc sediului PSD Cluj, a fost dezvăluită în presă după ce o colegă de muncă de-a bărbatului le-a dat un mail jurnaliştilor de la Ziar de Cluj, care au reuşit să confirme informaţia printr-o sursă din interiorul Poliţiei. „Văd că la noi în firmă se evită acest subiect, dar mie nu mi se pare în regulă ce s-a întâmplat. Am citit la voi că a fost reţinut 24 de ore, dar fapta de a da foc chiar şi sediului PSD (şi eu susţin #rezist) mi se pare că e deja prea mult, că deja se sare calul. Sincer, eu sunt îngrijorată că am un asemenea coleg care pune foc la uşi, aruncă cu substanţe inflamabile şi îşi face poze cu arme, mai ales după ce se întâmplă in state, unde orice nebun îşi ia arma şi o descarcă in populaţie. Eu am copil şi mi-e frica să lucrez cu asemenea colegi, sincer, băiatul ăsta nu mi se pare cu toate ţiglele pe casă. Înţeleg să ai opinii politice, dar de aici şi până la a da foc e o cale lungă”, a declarat colega piromanului.

Răzvan Dani F. este un sătmărean de 40 de ani, stabilit la Cluj, IT-ist la firma AROBS din Cluj. Postările acestuia de pe reţeaua de socializare facebook scot în evidenţă caracterul violent al acestuia. Pe lângă pozele obişnuite cu #rezist, Răzvan Dani afişează şi poze în care trage cu arma, dar şi imagini în care poate fi văzut alături de Sandu Matei, cel care a lovit un bătrân la o manifestaţie, după ce îl agasase cu camera de filmat.

 

 

Director AROBS: Vom vedea ce măsuri vom lua împotriva protestatarului

În urma incidentului Gazeta de Cluj l-a contactat pe Voicu Oprean, directorul firmei AROBS, la care bărbatul lucrează. Acesta a declarat că nu este de acord cu ceea ce s-a întâmplat şi că nu se aştepta la un asemenea gest din partea angajatului. Momentan nu a fost luată nicio măsură împotriva bărbatului, dar urmează ca problema să fie dezbătută într-un comitet cât mai curând.

“Nu i-aş zice incendiere, i-aş zice o tentativă, nu ştiu dacă a dat şi foc. Evident că nu pot să fiu de acord, este contrar legii, deci asta nu pot să susţin şi nu voi susţine niciodată. Nu mă aşteptam la acest gest, vă daţi seama că aş fi luat măsuri într-un fel sau în altul, dacă aş fi ştiut cumva. Analizăm acum care e situaţia şi în ce măsură ne afectează comportamentul lui şi cum vom avea de suferit din punct de vedere al imaginii. Urmează să ne întâlnim cu el într-un comitet, să vedem datele şi ce s-a întâmplat. Acum, dacă omul era sub influenţa alcoolului sau altceva, se mai întâmplă. Nu deţin niciun fel de date. Organele sindicate o să decidă, noi analizăm ce vom face”, a spus Voicu Oprean.

 

 

Horia Nasra: ”Mai mult a contat gestul şi sfidarea”

Deputatul Horia Nasra, a comentat incidentul ca fiind o surpriză neplăcută, activitatea la sediul PSD fiind întreruptă două ore, timp în care poliţiştii au colectat probe.

”Mai mult a contat gestul şi sfidarea de tot ce înseamnă normă democratică. Practic fiecare dintre noi avem dreptul de a critica, de a protesta, de îmbunătăţi, dar de aici până la a arunca cu benzină pe pereţii unui imobil, de a da foc la o sticlă cu substanţe inflamabile indiferent cine e chiriaş acolo, e departe. Până astăzi nu am primit din partea poliţiei niciun indiciu referitor la numele suspectului. Pe mine nici nu mă interesează numele acestuia, ci mă interesează ca poliţia să-şi facă datoria şi uite ca şi-a făcut-o că l-au identificat şi sper că acest exemplu să nu se mai repete în viitor. Nu pot să comentez daca era sau nu IT-ist pentru că nu am informaţii oficiale, doar din ce am citit în presă. De asemenea, vreau să precizez, chiar dacă ar fi IT-ist , asta nu trebuie să atragă oprobriu asupra întregii comunităţi de IT din Cluj”, a declarat Nasra pentru Gazeta de Cluj.

 

3 COMENTARII

  1. Nimic mai puțin decît concedierea pe loc a piromanului, în rest nu mai e nimic de spus. Imaginați-vă scenariul pe invers: ești corporatist și ai demascat pe față huliganii #rezist, poate ai rîs de ei, arătând că ești inteligent și nu poți fi manipulat – ce credeți că se va întâmpla, atunci când turnătorul de serviciu (să nu vă faceți iluzii, toți directorii au șoptitori), te raportează la director?

    Ați văzut vre-un director de multinațională din România, să nu fie pro #rezist? Eu, nu. Majoritatea sunt niște loaze slugarnice, vândute, care se comportă exact ca și cum nu am fi ieșit niciodată din comunism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.