Cea mai neagra zi din istoria Ardealului

Saptamana trecuta s-au implinit, pe 30 august, 72 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena, un pact care a dus la un adevarat val de orori impotriva romanilor din Transilvania. Dictatul de la Viena (cunoscut si ca Al doilea arbitraj de la Viena) a fost un act international incheiat la 30 august 1940, prin care Romania a fost silita sa cedeze aproape jumatate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei in favoarea Ungariei horthyste. Acest act a fost impus de Germania Nazista si Italia fascista in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial sub titlul de „arbitraj”.

In iunie 1940, la o saptamana dupa capitularea Frantei, Uniunea Sovietica a transmis Romaniei doua ultimatumuri prin care cerea evacuarea imediata si neconditionata a Basarabiei, (fosta parte a Imperiului Rus intre 1812-1917, care se unise cu Romania dupa Primul Razboi Mondial) si a Bucovinei de Nord. Somatia sovietica se baza pe anexa secreta expansionista a pactului de neagresiune germano-sovietic semnat la 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov). Guvernul roman, pe fundalul conjuncturii internationale nefavorabile, a cedat presiunilor sovietice si germane. Germania era insa interesata sa pastreze pacea in regiune, deoarece avea nevoie de exporturile acestor tari pentru necesitatile de razboi. Ministrii de externe ai Romaniei (Mihail Manoilescu) si Ungariei au fost convocati la 29 august la Viena, unde ministrul de externe german Ribbentrop a impus partilor pre-acceptarea neconditionata a arbitrajului germano-italian, care avea sa devina cel de-al doilea arbitraj (Dictat) de la Viena. In dimineata zilei de 30 august 1940 Consiliul de Coroana convocat de regele Carol al II-lea a admis arbitrajul cu majoritate de voturi (19 pentru, 10 contra, 1 abtinere), in schimbul garantarii de catre Germania si Italia a noilor granite. Trasarea noii frontiere a fost supervizata personal de Hitler, interesat de regiunea petrolifera a Prahovei, astfel ca noua granita ajungea la doar cativa zeci de km de ea. Ministrii de externe al Germaniei, Joachim von Ribbentrop, si cel al Italiei, Galeazzo Ciano, au comunicat separat decizia sa delegatiilor din Romania si Ungaria la 30 august 1940, in Palatul Belvedere din Viena. A doua sedinta a Consiliului de Coroana roman, din noaptea de 30-31 august, a aprobat Dictatul. Guvernului maghiar s-a declarat foarte nemultumit si „zdrobit sufleteste”, deoarece nu obtinuse intregul teritoriu solicitat, ca suprafata si forma dorita. Prin al doilea Dictat de la Viena, Ungaria a primit 43,492 km² din teritoriul national roman, cu o populatie estimata atunci la 2,609,000 locuitori. Aceasta parte a Romaniei a ramas in istorie cunoscuta ca Transilvania de Nord. Structura populatiei din aceasta zona este estimata diferit, fie conform recensamantului din 1930 efectuat de autoritatile romane, fie conform recensamantului din 1941 efectuat de noile autoritati maghiare.

Macel pentru Ardeal

Conform istoricului Nicolae Balint, la Cluj s-au descoperit  doua gropi comune in punctul numit Suscut, din raza localitatii Camarasu (Cluj), in apropiere de Sarmasu-Mures. In ele, un total de 126 de cadavre, din care 31 de barbati adulti, 52 de femei adulte si 43 de copii pana la varsta de 15 ani. Toate victimele erau din localitatea Sarmasu-Mures. In februarie 1945, o comisie medico-legala formata din 5 persoane a procedat la deshumarea cadavrelor. Concluzia? Moarte violenta prin impuscare, iar in cazul mai multor copii, moarte violenta prin asfixiere, acestia fiind ingropati de vii.
Trecerea Romaniei de partea fortelor Natiunilor Unite, dupa 23 august 1944, a determinat armatele germane si ungare sa treaca la o puternica ofensiva contra Romaniei patrunzand in Campia Transilvaniei pe o adancime de circa 30-60 de km, peste linia de frontiera impusa prin Diktatul de la Viena. Unitati ale armatei si jandarmeriei ungare au ocupat localitatile Sarmasu si Ludus situate in apropierea frontierei, si care faceau atunci parte din judetul Cluj-Turda. In localitatea Sarmasu existau la acea vreme 142 de evrei, iar in Ludus 575, localitatile fiind si centre de plasa. Pe data de 5 septembrie 1944, localitatea Sarmasu a fost ocupata de trupele maghiare, iar doua zile mai tarziu a avut loc o consfatuire secreta care s-a tinut in localitate, la locuinta farmacistului Varga Iuliu. Au luat parte Biro Jozef, ofiter in rezerva a instalat de autoritatile militare in functia de prim-pretor al plasei Sarmasu a Betegy Sandor, Wakszman Karoly si Wakszman Elemer (tata si fiu), Bethlen Daniel, Kemeny Bela, Maitelely Istvan, Gall Jozsef, mari proprietari din zona respectiva. Pe data de 8 septembrie 1944, a fost declansata actiunea de arestare si internare a tuturor evreilor din localitatea Sarmasu, intr-un lagar improvizat pe teritoriul localitatii, iar pe 16 septembrie 1944, cpt. Lancz Laszlo, care se afla in localitatea Sarmasel, la 3 km de Sarmasu, a transmis telefonic la compania de jandarmi din Sarmasu ordinul de a se trece la executarea evreilor.

Hotelul Transilvania nu a avut voie sa fie Belvedere
In 1976, scriitorul Adrian Paunescu, care se afla in structura de cultura a Partidului Comunist, a initiat un proiect pentru a schimba denumirea hotelului din "Belvedere" in "Transilvania". El considera ca primul amintea de Palatul "Belvedere" din Viena, acolo unde in 1940, s-a semnat Dictatul de la Viena, conform caruia partea de nord a Transilvaniei era cedata Ungariei. Acest lucru a fost considerat drept ofensator de catre Paunescu, in contextul in care Cluj-Napoca este considerata capitala Transilvaniei. Astfel, hotelul a primit denumirea nationalista de "Transilvania", schimbata iar in "Belvedere", dupa intense negocieri, abia in 2004, in momentul in care alt sustinator semnificativ al nationalismului romanesc – Gheorghe Funar – a fost inlocuit de actualul primar al municipiului Cluj-Napoca  – Emil Boc.

Textul arbitrajului de la Viena, (30 august 1940)

    Traseul definitiv al liniei de frontiera, care desparte Romania de Ungaria, va corespunde aceluia marcat pe harta geografica aici anexata. O comisie romano-ungara va determina detaliile traseului la fata locului.
    Teritoriul roman atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele romanesti intr-un termen de 15 zile si remis in buna ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuarii si ale ocuparii, precum si modalitatile lor vor fi fixate in termen de o comisie romano-ungara. Guvernele ungar si roman vor veghea ca evacuarea si ocuparea sa se desfasoare in ordine completa.
    Toti supusii romani, stabiliti in aceasta zi pe teritoriul ce urmeaza a fi cedat de Romania, dobandesc fara alte formalitati nationalitatea ungara. Ei vor fi autorizati sa opteze in favoarea nationalitatii romane intr'un termen de sase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor parasi teritoriul ungar intr'un termen aditional de un an si vor fi primiti de Romania. Ei vor putea sa ia, fara nicio impiedicare, bunurile lor mobile, sa lichideze proprietatea lor imobila, pana in momentul plecarii lor, sa ia cu ei produsul rezultat. Daca lichidarea nu reuseste, aceste persoane vor fi despagubite de Ungaria. Ungaria va rezolva intr'un mod larg si acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optantilor.
    Supusii romani de rasa ungara, stabiliti in teritoriul cedat in 1919 de catre Ungaria Romaniei si care ramane sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru nationalitatea ungara, intr'un termen de sase luni. Principiile enuntate in paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.
    Guvernul ungar se angajeaza solemn sa asimileze in totul cu ceilalti supusi unguri pe persoanele de rasa romana, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobandi nationalitatea ungara. Pe de alta parte, guvernul roman ia acelasi angajament solemn in ceea ce priveste pe supusii de rasa ungara, care vor ramane pe teritoriul roman.
    Detaliile rezultand din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin conventie directa intre guvernele roman si ungar.
    In cazul in care dificultati sau indoieli s'ar ivi in cursul aplicarii acestui arbitraj, guvernele roman si ungar se vor intelege pe cale directa. Daca intr'o chestiune sau alta intelegerea nu se realizeaza, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului si Italiei, care vor adopta o solutie definitiva.

Ingropati de vii
“…tot ce am trait, vazut, simtit si auzit in acei patru ani de urgie nu pot sta alaturi de ceea ce am vazut la Sarmasu. Am pipait cele 126 de cadavre…Am vazut copii de 5, de 3 si de 1 an, neatinsi de gloante care au fost si ei azvarliti si ingropati de vii. Am vazut sot si sotie inclestati intr-o ultima imbratisare si am vazut un tata cu mainile crispate strangandu-si in brate copilul de un an…”, dr. Matatias Carp, presedintele Federatiei Uniunilor de Comunitati Evreiesti din Romania, delegat oficial ca membru al comisiei de cercetare a masacrului de la Sarmasu si de exhumare a victimelor.

Stefan Trandafir

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.