România a mai încasat un dupac peste ceafă de la CEDO după ce statul a fost condamnat într-un caz de trafic de droguri construit pe baza unor agenţi provocatori, adică poliţişti sub acoperire, care au momit un tânăr de 21 de ani să cumpere droguri. După ce el a fost de acord, ”organele” l-au arestat construind dosarul exclusiv pe o serie de interceptări. Multe dintre cazurile procurorilor sunt construite pe acest calapod, al momelii.
În 2007, un tânăr de 21 de ani din Buzău a fost momit de un agent sub acoperire, în literatura de specialitate fiind cunoscut şi sub denumirea de ”agent provocator”, să cumpere droguri. După câteva discuţii şi întâlniri cu poliţistul sub acoperire, în cele din urmă, tânărul a acceptat şi i s-a făcut un flagrant în urma căruia a fost arestat. În urma unui proces în cadrul căruia nu i s-a admis nici o cale de atac, tânărul a fost condamnat la şase ani de puşcărie.
În ianuarie 2009, Pătraşcu se adresează Curţii de la Strasbourg (cererea nr. 7600) care, în cursul acestui an, dă o sentinţă favorabilă, care îi deschide calea revizuirii procesului. CEDO a reţinut că Pătraşcu a fost condamnat de Tribunalul din Buzău exclusiv pe baza probelor adunate în operaţiunea sub acoperire, mai precis, rapoartele poliţiei, stenogramele convorbirilor telefonice interceptate ale reclamantului. Concluzia Curţii a fost că procesul a fost lipsit de caracterul echitabil impus de articolul 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, fiind violat articolul 6.1 al acestui act la care România este parte. În motivare, Curtea a statuat că atunci când un acuzat afirmă că el a fost incitat la comiterea unei infracţiuni, instanţele penale trebuie să examineze atent materialul din dosar şi să excludă toate probele obţinute ca urmare a unei provocări din partea poliţiei.
Statul ar trebui să facă ”fluturaşi” din hotărârile CEDO şi să îi împartă
Potrivit CEDO, ”provocarea în comiterea unei infracţiuni are loc atunci când agenţii statului nu au un comportament pasiv, ci incită la comiterea unei infracţiuni o persoană care altfel nu ar fi comis-o. De asemenea, subliniază că admiterea de către instanţele de judecată a probelor obţinute în urma provocării de către poliţie poate duce la un proces inechitabil. În acest sens contează motivele care au stat la baza deciziei de iniţiere a măsurii speciale, comportamentul agenţilor statului, precum şi modul de examinare a cauzei în judecată”. De asemenea, pentru a se asigură că instanţele din ţară vor examina provocarea şi vor conduce procesele, în cazuri similare, într-un mod care este pe deplin compatibil cu cerinţele articolului 6 din Convenţie, autorităţile ar trebui să publice şi să difuzeze pe scară largă aceste hotărâri.
Odată ce provocarea este stabilită, toate probele obţinute prin provocare nu sunt admisibile. Mărturisirea comiterii unei infracţiuni că urmare a unei provocări, nu înlătura nici provocarea, nici efectele acesteia.
Potrivit CEDO, ”este de preferat că tehnicile sub acoperire să fie supravegheate de către o instanţă, deşi supravegherea de către un procuror nu încalcă, în sine, Convenţia”.
S-au căutat agenţii sub acoperire, dar nimeni nu i-a găsit
Anul trecut, Preşedintele României a detaliat faptul că s-a urmat o procedură prin care CSM a verificat magistraţii, procurorii şi personalul instanţelor judecătoreşti şi ale parchetelor pentru a găsi dacă vreunul dintre aceştia ar fi informator SRI sau colaboratori sub acoperire. Conform rezultatelor CSM, greu de crezut, răspunsul a fost unul negativ.
„Din dispoziţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, în anul 2015, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a verificat, în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, prin instituţiile abilitate, la solicitările Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Ministrului Justiţiei, veridicitatea declaraţiilor judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, personalului de specialitate juridică asimilat acestora şi personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, în sensul că cei în cauză nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.
În urma verificărilor efectuate de către instituţiile abilitate, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.
Rezultatele verificărilor au fost comunicate atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi Ministerului Justiţiei, în funcţie de instituţia care a solicitat efectuarea acestora”, se arată în comunicatul de pe site-ul oficial al administraţiei prezidenţiale.
Agenţi sub acoperire în Dosarul Bica- Apostu
Şi în celebrele dosare Bisa şi Apostu s-au implicat agenţi sub acoperire, în acest caz fiind vorba de Aspazia Droniuc. Bânduşa Mândru, fosta directoare a Hotelului Univers T, care se află în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, avea relaţii de prietenie cu un agent SRI sub acoperire: Aspazia Droniuc. Conform surselor din timpul anchetei în Dosarul Bica-Apostu, Aspazia Droniuc era agent al Serviciului Român de Informaţii(SRI), provenită din Suceava. Directoarea Mândru a recunoscut că a avut o relaţie de prietenie cu Aspazia Droniuc în perioada respectivă şi că a ajutat-o să îşi înfiinţeze firmele. În final, Droniuc, care i-a trimis după gratii pe fostul primar al Clujului, Sorin Apostu şi pe fostul vicepreşedinte al CJ Cluj, Radu Bica, a fost judecată la Târgu Mureş unde primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare.
Agent provocator versus agent sub acoperire
În Texeira de Castro împotrivă Portugaliei , Curtea a făcut o distincţie între acţiunile întreprinse de către ”un agent sub acoperire” şi acţiunile unui ”agent provocator”. Primul poate fi asimilat drept cineva care adună informaţii, în timp ce „agentul provocator” este cineva care incită alte persoane la comiterea de infracţiuni . Dovezile furnizate de „agenţi sub acoperire ” au fost considerate a fi admisibile, dar au fost făcute obiecţiuni cu privire la admisibilitatea probelor adunate de „agenţi provocatori ”.
