Cel mai frumos loc subteran din lume e la 20 de km de Cluj Napoca

98

Salina Turda din judeţul Cluj a înregistrat, în 2017, un record de vizitatori de peste 600.000 de persoane, din care 35% au fost din străinătate, cei mai mulţi din ţări precum Ungaria, Polonia, Israel sau Spania.

Directorul Salinei Turda, Simona Baciu, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că planurile de dezvoltare prevăd includerea ultimei mine, Iosif, în circuitul turistic, care va duce la dublarea capacităţii de vizitare a salinei.

„Am înregistrat anul trecut un record de vizitatori ai Salinei Turda, de 618.200 de persoane, dintre care 35% au fost din străinătate, cei mai mulţi din ţări precum Ungaria, Polonia, Israel sau Spania. Numărul turiştilor străini a crescut de la 30% în 2016, la 35% anul trecut. În prezent suntem în lucru cu un studiu de fezabilitate pentru includerea ultimei mine, mina Iosif, situată la peste 110 metri adâncime, în circuitul turistic, document care să fie finalizat în acest an, şi identificarea soluţiilor de finanţare a proiectului. Sperăm să ne apucăm în acest an chiar de proiectare, după care va urma execuţia lucrărilor. Estimăm o investiţie de 10 milioane de euro, care va duce la dublarea capacităţii de vizitare a Salinei Turda”, a spus Baciu.

Potrivit acesteia, o soluţie de finanţare a noului proiect ar fi fondurile europene, în condiţiile în care salina reprezintă un exemplu de bune practici din acest punct de vedere.

Salina Turda are patru mine – Rudolf, Terezia, Ghizela şi Iosif, primele trei intrate în exploatare turistică.

Exploatarea sării la Salina Turda datează din epoca romană. Salina a fost închisă în 1932 şi a fost redeschisă pentru public şi pentru pacienţii cu boli respiratorii în 1992.

În perioada 2008 – 2010, a fost modernizată în urma unei investiţii de aproape şase milioane de euro din fonduri europene şi a fost inaugurată în ianuarie 2010 în prezenţa premierului de atunci, Emil Boc, şi a ministrului Turismului de la acea vreme, Elena Udrea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ