Cetatea Feldioara – Marienburg se deschide, astăzi 1 august, publicului larg. Într-o primă etapă, programul de vizitare va fi de miercuri până duminică, între  10.00 şi 18.00. cetatea a fost reconstruită de la zero şi va fi deschisă pentru prima data în ultmii 30 de ani.

Cetatea din Feldioara a fost construită în secolul al XIII-lea, fiind cea mai importantă fortificaţie ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania – Ţara Bârsei. Cetatea este monument istoric, iar până în anul 2012 a fost doar o ruină. În anul 2013, Consiliul Judeţean Braşov a preluat în totalitate administrarea realizării acestei cetăţi, iar cetatea a fost reconstruită. Investiţia s-a ridicat la 12,3 milioane de lei. Lucrările au fost laborioase, constând nu doar în restaurarea zidurilor cetăţii, ci şi într-o cercetare arheologică aprofundată a întregului sit istoric realizată sub coordonarea arheologului Daniela Marcu-Istrate. Lucrările s-au încheiat acum un an, dar cetatea a stat închisă până acum când s-au rezolvat probleme de personal şi pază, precum şi trecerea obiectivului turistic de la Consiliul Judeţean la Primărie. S-a mai anunţat deschiderea eiu la 1 iulie, dar data a fost amânată până la 1 august.

Descoperirile arheologice au evidenţiat că dealul cetăţii a fost locuit cu mii de ani în urmă, fiind scoase la lumină artefacte surprinzător de bine conservate din perioadele neolitică (cultura Cucuteni), geto-dacică şi medievală, care vor fi expuse în muzeele care vor exista în turnurile cetăţii.

Toate fortificaţiile iniţiale, de pe vremea teutonilor, au fost conservate în întregime. Prin marcarea la nivelul solului, în curtea interioară s-au pus în valoare resturile capelei şi ale mănăstirii cisterciene. S-a reconstruit fântâna a cărei adâncime este de circa 70 de metri şi s-a amenajat o zonă de belvedere asupra Ţării Bârsei, aflată pe zidul de strajă.

Potrivit Centrului de Informare Turistică Feldioara, la Cetatea Teutonilor au fost restaurate toate turnurile şi zidurile de incintă (turnurile de Nord, Sud, Est, Vest şi zidul Zwinger de protecţie), iar fortificaţiile teutone iniţiale au fost conservate. În curtea interioară au fost puse în valoare, prin marcare la nivelul solului, resturile unei capele iniţiale şi ale unei mănăstiri cisterciene. De asemenea, a fost reconstruită fântâna şi s-a amenajat un spaţiu de belvedere pe zidul de strajă, de unde poate fi admirată panorama Ţării Bârsei.

În condiţiile în care forma iniţială a cetăţii nu a fost cunoscută în totalitate, au fost reconstruite doar turnurile şi zidurile despre care existau informaţii certe cu privire la aspectul lor. S-au făcut lucrări de consolidare, subzidiri, injectări şi alte forme conservare a zidurilor vechi, după care a urmat reconstrucţia, folosindu-se piatră, cărămidă, lemn şi învelitori din ţigle ceramice. S-a ales ca moment de restaurare secolul al XVII-lea, atunci când cetatea era tencuită. Pentru a nu se face confuzia între zidurile iniţiale şi ceea ce s-a construit acum, constructorii au folosit lemnul.

În interiorul cetăţii puteţi vizita şi două expoziţii: „Mărturii arheologice şi mărturii de locuire şi conlocuire în Feldioara”, care va fi permanent şi expoziţia temporară „Armindenii – Sărbătoare şi Tradiţii”. Programul de vizitare al cetăţii este de miercuri până duminică, de la 10.00 la 18.00.

Cea mai veche fortificaţie din Braşov Cetatea din Feldioara este cea mai veche fortificaţie din Braşov fiind atestată documentar de la 1225. Avea la momentul construcţiei, ziduri puternice, fiind cea mai importantă fortificaţie ridicată de teutoni în Transilvania. Construită pe o stâncă calcaroasă înaltă de 150 metri, cetatea a fost extinsă după aceea cu ajutorul saşilor din Râşnov, Cristian şi Vulcan. Laturile de vest, nord şi est erau apărate de o galerie continuă, două anteforturi şi şapte turnuri.

Pe latura de sud, mai abruptă, erau numai două turnuri. Cetatea a fost distrusă în 1430 de turci precum şi de Vlad Ţepeş în campania din 1457, locuitorii refăcând-o în acelaşi an. În anii comunismului a fost lăsată de izbelişte şi a ajuns aproape o ruină. Din ea s-au mai păstrat doar turnul din Nord-Vest, fântâna din mijloc, temelia de piatră a capelei, precum şi o bună parte din pivniţă.

Sursa: adevarul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.