Chiuieşti, comuna clujeană cu două echipe campioane naţionale. Locul unde oina se mănâncă pe pâine!

360

În 1956 un învăţător din comuna învecinată de Chiuieşti, Rohia, pasionat de sportul naţional, oina, a venit în localitate punând bazele unei echipe cu care s-a prezentat apoi la Campionatul Naţional. În timp, oina a devenit „virală” în zonă, astfel că prin anii `80 chiuieştenii, împreună vecinii lor din comuna bistriţeană Negrileşti alcătuiau deja echipa „Vulturul” Dej – rebotezată apoi „Victoria” – sub oblăduirea armatei, devenind multipli campioni naţionali. De câţiva ani, după o pauză între anii 2004  şi 2010, la ambiţia primarului comunei – un vajnic fost jucător – oina a reînviat, astfel că tinerii sportivi din Chiuieşti au câştigat, recent, două titluri de campioni naţionali la categoria juniori I şi II!


„De ciudă c-au pierdut, dinamoviştii i-au tăiat izmenele lui Petruţ”

Încă din clipa descinderii în comună, spre marea noastră uimire aflăm că oina este atât de răspândită încât o practică atât băieţii – indiferent de vârstă – cât şi fetele, care şi-au încropit o echipă şi nu se lasă mai prejos faţă de băieţi! Asta se numeşte, fără îndoială, emulaţie! Păstrând proporţiile, ceva asemănător se petrecea prin România anilor `70 când, după victoriile lui Năstase şi Ţiriac, practic, toată lumea ajunsese să joace tenis. Mă întâmpină însuşi primarul Gavril Mihuţ, îmbrăcat într-un tricou de campion naţional căpătat în calitate de reprezentant al echipei, zilele trecute, la Constanţa, unde echipele de oină ale comunei au câştigat două titluri. De altfel, toată lumea recunoaşte faptul că lui i se datorează renaşterea acestui fenomen în zonă. Aşa că  – în timpul unor meciuri demonstrative între old-boys-ii de la „Venus” Negrileşti şi juniorii campioni de la „Izvorul” Chiuieşti – urcăm în tribună şi începem dialogul nostru. Întrerupt adeseori de interlocutorul meu care, plin de temperament, le dă indicaţii de joc tinerilor. Îşi începe acesta povestirea experienţei sale legate de acest sport –  asemănătoare, chiar trasă la indigo cu cea a multor alţi localnici: „În 1972 am început oina „de nivel”, în Cupa României, într-un meci care a avut loc la Timişoara, când aveam numai 14 ani. Erau  în echipă trei accidentaţi  care nu mai puteau juca: unul şi-a rupt mâna, altul degetul de la mâna dreaptă cu care arunca, altuia îi crăpase palma din cauza blocărilor mingilor. Am fost introdus în teren şi am jucat cât am putut de bine, fiind declarat cel mai tânăr jucător din competiţie şi totodată cel mai bun apărător”. Faţa sa este luminată de un zâmbet melancolic, după care continuă: „O altă întâmplare, petrecută la un meci cu Dinamo Bucureşti, la o fază zonală pentru calificarea la finala naţională de la Baia Mare. Atunci, cel mai bun jucător al nostru, Gavril Petruţ – din păcate astăzi foarte bolnav – în timp ce el se afla în joc şi echipa din Chiuieşti se îndrepta spre o victorie clară, un dinamovist s-a strecurat pe marginea terenului, unde se aflau hainele noastre – că de vestiar nici nu era atunci vorba –   şi i-a făcut fâşii izmenele din cânepă pe care le purta sub pantalonii de oraş. A fost un hai de nu s-a mai văzut, dar totuşi o dovadă că un „izmănar” din Chiuieşti i-a bătut pe dinamovişti”. Apoi, trece la relatarea unei întâmplări petrecute chiar la Cluj, pe fostul stadion de zgură al defunctului ”Municipal” în care protagonistul a fost chiar el: „Tot la o fază zonală a Cupei Satelor, în 1984, când eram conduşi cu 8 la 7 de către „Avântul” Băla, din judeţul Mureş, eu fiind ultimul jucător care putea obţine două puncte „din baston” am bătut mingea peste teren, până-n Someş şi-am reuşit să câştigăm cu 9 – 8, calificându-ne pentru Drăgăşani, unde se juca finala. Atunci jucam la „Izvorul” Chiuieşti – numele echipei reînviate acum – care mai târziu şi-a încetat activitatea pentru destui ani,  majoritatea jucătorilor noştri trecând la echipa armatei, „Viitorul” Dej. Să nu mai spun în ce condiţii precare am început: odată am plecat la o competiţie naţională, la Salonta, opt persoane şi numărul necesar de echipieri era de unsprezece. Am avut noroc pentru că au apărut, peste noapte, trei consăteni, cu doar câteva minute înainte de debutul meciului. Au intrat în teren şi în ciuda faptului că nu făcuseră încălzire am reuşit să câştigăm competiţia”.

Ioan Târnovean, de trei ori campion naţional şi cel mai bun jucător din ţarăMihut, primarul Ioan Man, fostul antrenor şi Vasile Man

„Pentru gloria sportului românesc, înainte”! „Înainte”!

Primarul Mihuţ mi-l prezintă apoi pe Ioan Târnovean, un bărbat în vârstă de 49 de ani, considerat cel mai bun jucător din toate timpurile al zonei: „Cu Ion am jucat la „Victoria” Dej şi am ieşit campioni naţionali, la Constanţa, locul unde se ţin finalele de mult timp – şi unde se află şi sediul federaţiei. El este triplu campion naţional, în 1997, 1998 şi 1999 fiind desemnat de fiecare dată de către Federaţia Română de Oină drept cel mai bun jucător din ţară”.  Cu modestia caracteristică oamenilor speciali, Târnovean ne-a vorbit despre parcursul său în acest sport: „Atunci jucam la „Victoria” Dej – în cadrul Armatei – fiindcă, după revoluţie, la Chiuieşti şi Negrileşti – unde funcţionase echipa unificată – nu se mai putea face performanţă din cauza lipsurilor materiale. Vorbind despre victoriile noastre pot să vă spun că am fost mânaţi cu toţii de dorinţa arzătoare de a câştiga. Eu eram pe postul de centru-doi, căpitan de echipă şi dirijam jocul şi pasele, eu concepeam, practic, jocul tactic al echipei. Şi, deşi era la ordinea zilei să fim furaţi de către „sudişti”, prin arbitri, băteam frecvent echipe precum A.S.A.Constanţa, Combinatul Poligrafic Casa Scânteii, Dinamo Bucureşti, Râmnicelu Buzău – echipa jandarmilor – iar campionatul l-am câştigat în ciuda tuturor, asta pentru că n-au putut face nimic să ne împiedice”. Omul este grăbit, fiindcă trebuie să intre în joc, aşa că-şi cere scuze și se retrage. Apoi concluzionează: „Îmi pare bine că aici în Chiuieşti, datorită domnului primar s-a creat această continuitate şi oina funcţionează, totul în timp ce la noi, la Negrileşti, am rămas la faza de amintire şi proiect”. Îl abordăm, „at last but not least” şi pe Ioan Man, antrenorul echipei de glorie dintre anii 1997 – 1999. Mărturiseşte, în cuvinte simple, bărbatul de 68 de ani: „Trecuseră, exasperant, câţiva ani în care terminam tot pe locul doi , pierdeam titlul naţional la mustaţă. Însă, curând au venit şi anii buni: am câştigat toate competiţiile ce se desfăşurau atunci în ţară. A fost greu pentru că erau multe echipe, unele profesioniste, care se antrenau toată ziua – nu ocazional ca şi noi, care aveam şi serviciu, majoritatea în armată”. Ne ascultă cu luare aminte şi Sava Dragoş, un bărbat de-un „leat” cu Ion Man– originar din Bacău – dar care a devenit un om al locului integrându-se perfect în comunitate prin acest sport – şi mai târziu şi prin altele, devenind chiar arbitru: „Am început şi eu la Chiuieşti, cu dl. Man, în Cupa Satelor, jucând pe un alt buletin, fiindcă atunci trebuia să ai buletin de sat, ori eu aveam de Dej. Îmi intrase, efectiv în sânge acest joc şi nu m-am lăsat până am ajuns până la urmă campion tot cu echipa „Viitorul” Dej. Între timp, am făcut cursul de arbitri devenind arbitru federal – asta în timp ce în anii aceia erau, cu toţii paisprezece astfel de arbitri în întreaga ţară. Dar arbitram în acelaşi timp şi la volei şi fotbal fiindcă iubesc enorm toate sporturile – însă vă mărturisesc faptul că dintre toate oina a rămas pe primul loc în sufletul meu”.

campioana

Juniorii Chiuieştilor, la nivelul părinţilor

Primarul începe să-mi vorbească şi despre actualitatea acestui sport la Chiuieşti. Totul, deşi aşteaptă oaspeţi importanţi de la Cluj  – deputaţi, o parte din conducerea Consilului Judeţean, oameni de afaceri – pentru serbarea câmpenească tradiţională ce urmează să aibă loc la Măgoaja, locul naşterii celebrului haiduc Pintea Viteazu. De altfel, se poate spune că sub „patronajul spiritual” al acestuia se desfăşoară toate activităţile din această zi şi, practic, dintotdeauna din Chiuieşti – de parcă oamenii, prin mândria şi forţa pe care o emană s-ar strădui să iasă cu orice preţ din tipare şi să se „revolte” împotriva unei realităţi anoste. Renumită e de altfel revolta chiuieştenilor din 1946, când a avut loc fraudarea alegerilor de către comunişti. Atunci, deşi aceştia puseseră toţi ştampila pe „ochi” – PNŢ – s-au trezit că a câştigat „soarele”, comuniştii. Şi, pentru a pune lucrurile la punct au pornit – împreună cu vecinii lor din Rugăşeşti – spre „plasa” Dej. Din păcate au fost readuşi cu picioarele pe pământ deoarece odată ajunşi la locul de traversare a Someşului, au fost întâmpinaţi cu gloanţe trase de către jandarmi, opt din rândul protestatarilor sfârşind tragic. Explică apoi primarul cum au decurs lucrurile, recent, când juniorii satului au triumfat în faţa întregii ţări: „Am fost cu echipa noastră „Izvorul” Chiuieşti, între 16 – 19 august, la Constanţa, la faza finală a Campionatului Naţional de juniori I şi II. Am câştigat toate meciurile, la ambele categorii, şi am înfrânt echipe redutabile pe care până acum nu le bătusem, cum ar fi cea din Neamţ. Dar mai bine vă poate povesti despre asta Vasile Frenţiu, antrenorul echipei”.Se retrage apoi, politicos, dându-ne întâlnire la serbarea câmpenească de după încheierea meciurilor demonstrative din cadrul Cupei „Pintea Viteazu”. Preia ştafeta Frenţiu: „Nu am foarte multe lucruri de declarat, noi vorbim mai mult pe teren, dar să ştiţi că sunt fiul lui Gavril Frenţiu, cel care în 1957 câştiga Spartachiada Naţională de Oină, iar eu câştigam campionatul naţional, în 1984, cu Dinamo II „Marea-Neagră”. Anul acesta am obţinut aceste rezultate cu juniorii dintr-un motiv simplu şi logic: noi avem oina în sânge şi atunci când ambiţia şi pasiunea sunt mari nimic nu te poate opri”. Ne îndreptăm apoi spre un tânăr extrem de dotat, de fapt cel mai reuşit produs al generaţiei sale, unul dintre artizanii victoriei chiuieştenilor de la Constanţa. Se numeşte Ciprian Georgiu, a împlinit 18 ani şi este elev la Liceul teoretic „Al.Papiu Laurian” din Dej fiind totodată şi componentul echipei de oină „Politehnica” Cluj. „Am început antrenamentele la Şcoala Gimnazială Chiuieşti, aici unde încep oina tot mai mulţi copii din comună, şi primul meu meci l-am jucat pe când mă aflam în clasa a V-a. Treptat, m-am perfecţionat şi astfel am ajuns căpitanul şi coordonatorul echipei care a câştigat recent campionatul naţional. Mă gândesc, după ce absolv liceul să-mi continui studiile la Cluj-Napoca, iar oină să joc la „Politehnica”, unde sunt legitimat încă din primăvara aceasta. Cu „Poli” joc deja în Campionatul Naţional de seniori şi ne pregătim intens pentru turneul final din 23-24 septembrie, de la Iaşi deoarece suntem pe locul II în campionat”, declară tânărul. Îl rugăm să ne relateze unul din momentele sale de glorie din  – deocamdată – scurta sa activitate, iar Ciprian se execută, cu promptitudine, fără mofturi de vedetă: „Ne aflam la un turneu, la Târgovişte, iar scorul era foarte strâns şi aveam nevoie mare de puncte ca să-l câştigăm. Am prins un moment foarte bun şi am reuşit să lovesc cu mingea patru oameni, unul după altul, acumulând patru puncte. Aşa am câştigat meciul, fiind la vârsta de junior II, iar competiţia fiind destinată juniorilor I. Aşa am rămas în competiţie şi până la urmă am câştigat-o – iar eu mi-am câştigat încrederea şi respectul colegilor de echipă”. Dăm să părăsim tribuna când un alt old-boy, fost jucător al echipei de glorie, Gavril Bâlc concluzionează în locul nostru: „Sunt optimist pentru viitorul acestui joc fiindcă toţi copiii joacă oină la noi. Totodată aud că se înfiinţează multe echipe şi în ţară, inclusiv de fete, noi având acum în comună şi o echipă de fete”. Părăsim stadionul şi ajungem curând la serbarea câmpenească de la Rugăşeşti, unde ne delectăm cu preparate din zonă dar şi cu horincă de calitate. Însă, din nefericire, la doar o oră-două de la plecarea noastră din comună aflăm, pe toate canalele media că o furtună extrem de puternică a smuls, efectiv, copaci din rădăcini şi a produs pagube considerabile în zonă. Se pare că la Chiuieşti până şi vremea este asemănătoare cu temperamentul viforos, „haiducesc” al oamenilor locului, vajnicii jucători de oină… Sau, cum îi spunea acestui sport, aici, prin anii `50, înainte de a se întâlni cu gloria: „una şi fuga”, „mingea-n cerc” şi „de-a patra”.

Ciprian Georgiu, cel mai talentat jucător al noii generaţii


Oina, strămoşul jocului de baseball?

Într-un interviu acordat“Gazetei sporturilor”, preşedintele Federaţiei Române de Oină, Nicolae Dobre nu exclude această posibilitate: „În arhiva Federaţiei nu există un document, un izvor scris în acest sens. În schimb, până în 1899, când Spiru Haret a unificat aceste discipline sportive, în România s-au practicat diferite variante ale jocului de oină, cu diferite denumiri, deşi regulile erau asemănătoare, în funcţie de regiunile de unde erau. Regulamentul uneia dintre variantele care s-au practicat în Transilvania este foarte asemănător cu regulamentul baseball-ului. De aici a plecat ea că atunci când a fost exodul masiv de transilvăneni care au plecat în Statele Unite, aceştia ar fi dus acolo jocul de oină, şi acolo ar fi fost transformat în baseball”.


Regulamentul jocului de oină, explicat pe scurt de primarul Mihuţ: „Terenul de oină are o lungime de 70 de metri, 32 de metri lăţime şi o zonă de bătaie de 5 metri. Terenul e împărţit în două, cu un culoar de ducere şi altul de întoarcere, fiecare fiind împărţit în pătrate cu laturi de 16 metri. O echipă – cea de la prinderea mingii – se găseşte pe colţurile pătratelor iar cealaltă la bătaia mingii cu bastonul. Fiecare echipă poate acumula puncte prin bătaia mingii cu bastonul – cu o lungime cuprinsă între 45 – 60 cm – dacă nu-i prinsă de jucătorii aflaţi pe colţurile pătratelor, la primirea mingii. Astfel, aceasta  ia două puncte atunci când mingea, bătută cu bastonul, depăşeşte 60 de metri şi cade în lungimea terenului, nu pe lateral. Echipa care acumulează mai multe puncte prin ţintirea adversarului cu mingea – care trebuie să parcurgă culoarul de ducere, respectiv întoarcere – iar dacă jucătorul de la prindere este ţintit echipa de la aruncare aceasta acumulează două puncte pentru fiecare jucător ţintit. La sfârşitul meciului, după cele două reprize în care fiecare echipă a jucat – una la prindere şi cealaltă la bătaie – echipele calculează scorul final, iar cea care a strâns cele mai multe puncte câştigă meciul”.

LĂSAȚI UN MESAJ