Consilierii judeţeni vor fi chemaţi la urne din nou de îndată ce prefectul Gheorghe Vuşcan va lua la cunoştinţă demisia fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu. Aceştia vor desemna şeful interimar al instituţiei, iar clujenii vor alege ulterior un preşedinte care să-l înlocuiască cu drepturi depline pe Uioreanu. Cel mai probabil scrutinul va fi organizat în aceeaşi dată cu al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

 

Alegerile prezidenţiale ar putea veni la Cluj cu o urnă în plus: cea pentru buletinele de vot privind desemnarea unui nou preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj. Înainte, însă, prefectul trebuie să ia la cunoştinţă demisia lui Horea Uioreanu din această funcţie şi să înainteze o propunere Guvernului privind data la care va fi organizat acest scrutin. Speranţa posibilului candidat al Alianţei Creştin Liberale (ACL) pentru şefia judeţului, Mihai Seplecan, este că locotenentul de la Cluj al lui Ponta va propune ca acesta să fie în ziua turului II de la alegerile prezidenţiale.

”Mă bucur că în sfârșit domnul Horea Uioreanu și-a dat demisia. Normal era să o facă și până acum, acest lucru ajutându-l și pe dânsul pentru a putea fi judecat în stare de libertate, la fel ca domnul Sorin Apostu, cât și pentru cetățeni, pentru a se debloca situația prin organizarea de alegeri.

Conform legii, în maxim 90 de zile din momentul când prefectul va lua act de vacantarea postului, ar trebui organizate alegeri pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Cluj. La maxim 10 zile după ce ia la cunoştinţă, va trebui să înainteze guvernului o propunere pentru data la care să fie organizate alegerile. Cea mai bună dată pentru toată lumea și în special pentru banul public este ca aceste alegeri să se țină pe 16 noiembrie, odată cu turul II al alegerilor prezidenţiale. Astfel, în cele două săptămâni de campanie electorală, va începe campania electorală și pentru consiliul județean. Nu s-ar mai cheltui nici alți bani publici, guvernul putând să pună și în decembrie, dar sperăm ca de această dată domnul prefect să nu-și bată joc de cetățeni sau banul public și cu toții să contribuim la deblocarea proiectului judeţului”, a declarat Mihai Seplecan pentru Gazeta de Cluj.

 

Cine va asigura interimatul

Până la organizarea acestui scrutin, însă, Consiliul Judeţean trebuie convocat pentru a alege un preşedinte interimar. Acesta poate fi ales numai din rândul actualilor vicepreşedinţi – Ioan Oleleu şi Vakar Istvan. Având în vedere faptul că omul Partidului Social Democrat a pierdut susţinerea majorităţii din Consiliul Judeţean, după ruperea USL, Vakar Istvan va rămâne cel mai probabil omul numărul 1 din instituţie, la fel ca şi până acum.

Până în luna noiembrie, taberele ACL şi PSD vor nominaliza, fiecare, câte un candidat, care va intra în campanie electorală în judeţ. Vom avea astfel, la Cluj, două campanii în paralel: cea pentru preşedinţia ţării, unde cel mai bine cotaţi sunt Klaus Iohannis şi Victor Ponta, şi cea pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, candidaţii posibili fiind Mihai Seplecan, respectiv Ioan Oleleu.

Şansele lui Ioan Oleleu de a fi nominalizat sunt destul de slabe, având în vedere tot scandalul format în jurul său de la arestarea lui Horea Uioreanu. Acesta a fost acuzat că a încercat blocarea iniţiativei de salvare a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, dar şi că ştia de neregulile de la proiectul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor şi a încercat să dosească şi acolo expertiza.

 

PSD nu dă nume

Faptul că Oleleu nu este prima opţiune a social-democraţilor este sugerat de declaraţia lui Remus Lăpuşan pentru Gazeta de Cluj. Întrebat cine va fi candidatul PSD Cluj pentru şefia CJ, Lăpuşan a declarat că nu s-a luat încă o decizie şi s-a ferit să dea vreun nume. „Prioritatea noastră sunt alegerile pentru preşedintele ţării. Sunt nişte paşi legali care trebuie făcuţi, cu siguranţă vom avea un candidat care va şi câştiga”, a declarat liderul PSD Cluj.

Mihai Seplecan, preşedinte executiv ACL, a declarat pentru Gazeta de Cluj că cel mai probabil el va fi candidatul alianţei pentru şefia Consiliului Judeţean, având o echipă puternică în spate, care să susţină această campanie. „Aceste alegeri sunt binevenite pentru Consiliul Judeţean. Sper că vom avea o campanie electorală curată, pozitivă, în care să ne batem pentru binele județului Cluj. Vorbim despre o viitoare potențială candidatură a mea la Consiliul Județean. Colegii din alianță au dat dovadă de bun-simț și spirit de echipă.

 

Un judeţ electoral de dreapta

Şi eu la rându-mi am dat dovadă că sunt un bun prieten și un om de cuvânt, care în cele două mandate a luat atitudine, a pus suflet în tot ce a făcut și a ajutat la deblocarea a două proiecte – aeroportul și rampa de gunoi. De asemenea, am demarat două mari proiecte, Spitalul Regional de Urgență și modernizarea drumurilor județene.

Cred că mi-am făcut datoria în acel scurt timp cât am condus Consiliul Județean și aștept în continuare să fiu susținut de colegii din alianță, sunt ferm convins că voi reuşi să câștig Consiliul Județean. Judeţul Cluj este un județ electoral de dreapta, și am dat dovadă că mă preocupă și pun suflet pentru județul Cluj și pentru oameni

Împreună cu domnul președinte Marius Nicoară am discutat cu domnul Daniel Buda, cât și cu domnul Emil Boc, un om la care eu personal țin foarte mult, un om în care am încredere și cu care am colaborat deosebit de bine pentru proiectele municipalității și ale județului. Sunt ferm convins că vor fi alături de mine și mă vor susține. Voi lua legătura și cu domnul Alin Tișe, deoarece și domnia sa a făcut multe la conducere Consiliului Judeţean. Împreună cu doi europarlamentari de Cluj, Norica Nicolai şi Daniel Buda, doi foști președinți de Consiliu Judeţean, Marius Nicoară și Alin Tișe și un fost premier și actual primar al municipiului Cluj-Napoca, cât și colegii de alianță, ACL va câștiga preşedinţia acestei instituţii”, a concluzionat Mihai Seplecan.

remus lapusanvot cabina de votare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.