Ministrul de Interne, Carmen Dan, a propus demiterea şefului Poliţiei Române, Bogdan Despescu după ce a dat dovadă de incompetență în cazul prinderii pedofilului din București și înlocuirea acestuia cu şeful Direcţiei Generale Anticorupţie, din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Cătălin Ioniță (42 de ani), şeful Direcţiei Generale Anticorupţie, urmează să preia temporar şefia Poliţiei Române, pentru un interimat de 6 luni. Acesta a fost adjunct şi apoi director al structurii care se ocupă cu investigarea fraudelor economice (Direcţia de Fraudelor devenită ulteror Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice).

Şi-a început cariera în 1998 ca ofiţer specialist în cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Sector 1. În mandatul său au fost instrumentate cauze importante precum dosarul Mediafax, dosarul evaziunii fiscale din studiourile de videochat sau dosarele executorilor judecătoreşti, potrivit adevărul.ro

Cătălin Ioniţă este căsătorit şi are cinci copii.

Conform declaraţiei de avere, deţine 25% dintr-un teren agricol de  18.174 de metri pătraţi în Ilfov şi tot în proporţie de 25% deţine şi 217 metri pătraţi de teren intravilan în Bucureşti, ambele cumpărate în 2015 şi deţinute în coproprietate cu mama şi cu soţia.

El are împreună cu soţia sa două case în Bucureşti, de peste 200 de metri pătraţi, cumpărate în 2006 şi în 2012 şi a moştenit şi un apartament de 55 de metri pătraţi tot în Capitală.

Cătălin Ioniţă deţine un autoturism Daewoo – Matiz şi o maşină Skoda, ambele produse în 2003.

De asemenea, el are un cont bancar de 404.235 de lei deschis în 2009.

În 2016 a obţinut venituri de 145.961 de lei din salariu, 24.600 de lei în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi 201.960 de lei din închirierea unei case. Soţia sa lucrează la STS, obţinând un salariu de 32.913 lei.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.