Medicul Constantin Ciuce ne amenință cu judecata și ne cere 150.000 de euro, iar Gazeta de Cluj îl va da în judecată să îi ceară 200.000 de euro. Nu datorită faptului că Ciuce și-a dat singur 5,1 milioane de lei cât a fost rector al UMF către clinica unde opera și care ulterior a condus-o, pentru că acolo organele statului ar trebui să îl întrebe de ce a defavorizat alte secții pentru propriul interes. Ci pentru faptul că a prezumat că documentele le-am fi obținut ILEGAL de la Spitalul Județean Cluj și UMF Iuliu Hațieganu. Argumentul folosit de CIUCE în încălcarea legii este că el nu știa că încalcă lege și nimeni nu l-a anunțat. Niciunde în lume în țară nu ține argumentul acesta, deoarece există un principiu în drept care spune foarte clar ”necunoașterea unei legi nu te absolvă de răspunderea penală.” Așa că orice procuror din lumea asta ar putea să îl ia la întrebări pe Ciuce care de 20 de ani recunoaște că încalcă legile țării și nimeni nu îi face nimic. Oricum, noi vom demara acțiunea în judecată împotriva lui Ciuce pentru a-i cere cei 200.000 de euro!

Redăm în continuare dreptul la replică a lui Constantin Ciuce în care nu neagă în concret nicio informație din articolele noastre, toate fiind de altfel bine documentate și redactate:

”In ultimele zile, în mai multe articole publicate în Gazeta de Cluj, dl Tiberiu Hrihorciuc a prezentat puncte de vedere unilaterale, prin care a afectat grav imaginea publică a mea si a familiei mele.
Cu exceptia primului articol publicat, în urma unei discutii telefonice pe care am avut-o, în cele care au urmat dl Tiberiu Hrihorciuc a utilizat documente care provin din Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca si UMF « Iuliu Hatieganu » si explicații părtinitoare, având ca scop denigrarea mea si a familiei mele.
Materialele au fost publicate fără să mi se ceară un punct de vedere, cum firesc ar trebui să facă orice jurnalist care se respectă.
Pentru a restabili adevărul, acționez în judecată Gazeta de Cluj în solidar cu autorul articolelor -dl. Tiberiu Hrihorciuc.
In acest demers voi fi reprezentat de către dl. avocat ****(n.r. Dacă publicăm numele avocatului putem fi acuzați că îi facem ).
Solicit daune morale de 150.000 de euro.
Intreaga sumă de bani câștigată în instanță va fi donată în scopul tratamentului copiilor care, pentru a avea o sanșă la viață, au nevoie de intervenții chirurgicale.

Cluj-Napoca, 10 iulie 2015”, se arată în dreptul la replică al lui Constantin Ciuce remis pe adresa redacției.

5 COMENTARII

  1. Comportamentul ziaristului si a editorialui este sub orice critica, ati publicat orice, numai parerea lui Ciuce nu. Sa va fie rusine! Sper ca prin actionarea in instanta sa primiti o lectie iar cea mai dureroasa sa fie sentinta. Oricum banii merg la sanatate, cea pe care o batjocoriti.

    • Noi batjocorim sanatatea? Noi am dat preferential la clinica noastra 5,1 milioane? Noi ne-am pus fiul sa faca garzi ilegale si nevasta sa faca analize de SIFILIS in afara legii? Nici nu mai continui pentru ca nu are rost. Sa vorbeasca documentele

      • Aveti dreptate si imi pare rau ca ordine in practica medicala o fac cei din afar meseriei si nu Colegiul Medicilor. Mi se pare incredibil ca d-nul prof Ciuce insista intr-o problema in care nu are deloc dreptate . Un fost rector poate judeca asa ? De ce nu a indrumat corect familia ? Nu mai sunt adulti de operat? Managerul spitalului are dreptate si a intervenit corect. A incercat s apuna un pic de ordine in circuitele intre sectiile clinice, dar este fosrte greu sa scoti lumea din „lasa ca merge si asa”. Sunt multe de spus. Concluzie: nu se practica decat in limita specializarilor pe cere le ai, indiferent cum te numesti!

  2. domnule tiberiu hrihorciuc, cum isi permite acest medic sa va acuze culmea rusini ,,DACA NU AVEA COMPETENTA,DE CE A OPERAT PANA ACUM,ILEGAL DACA DECEDA UN COPIL ,DE CE LA RADIO PRESEDINTELE COL MEDICILOR CLUJ D-NUL BIZO SPUNE CA NU TE POTI ASCUNDE IN SPATELE UNOR HARTII ,DE CE IL APARATI DOMNULE BIZO [CA PE MEDICUL RESTEA SORIN DE LA CASEIU ,SA STITI DOMNULE BIZO ,CA IN CAZUL RESTEA SA TRIMIS PRIN AVOCA O PROCURA PRIN CARE SA SPECIFICAT CA SA IL JUDECAT IN LIPSA MARTORULUI,[CARE AVEA COPIL MIC] DECI NU ERA OBLIGATORIU SA FIE PREZENT SI TREBUIA JUDECAT ASA CA AM RUGAMINTEA SA RESPECTATI LEGEA ,SI SA VA OBLIGATI COLEGI SA-SI IA COMPETENTELE ALTFEL DEVENITI PARTASI

  3. Asta meritati. Sunte-ti ziaristi de 2 lei si va permiteti sa va bateti joc de unul dintre cei mai mari profesionisti ai lumii medicale romanesti. Sa va fie rusine…… Daca o sa deschideti buzunarul poate va piere pofta de a mai scrie mizerii despre medici care isi fac datoria ….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.