Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tişe, a semnat marţi, 26 iulie 2016, autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a  drumului județean 107 R, sectorul cuprins între Muntele Băișorii – Buscat – Muntele Mare, respectiv între km 47+350 și km 58+650.

Lucrările de modernizare vor consta în realizarea de fundații, podețe, ziduri de sprijin, acostamente, executarea de marcaje, tăierea vegetaţiei de pe marginea drumului, respectiv turnarea de covor asfaltic și a stratului de uzură.
”Reabilitarea acestui sector de drum judeţean, îndelung aşteptată, are o importanță deosebită întrucât în acest fel vom contribui la o mult mai bună punere în valoare a potenţialului turistic extrem de ridicat al acestei întregi zone, fapt ce va genera beneficii multiple atât pentru comunităţile locale cât şi pentru economia întregului judeţ”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
În perioada imediat următoare va începe şi  executarea lucrărilor de întreținere curentă a drumului județean 107R, sectorul Băișoara -Muntele Băișorii – Stațiunea Muntele Băișorii, alocarea fondurilor necesare în acest scop fiind aprobată  în cadrul ședinței Consiliului Judeţean Cluj din data de 22 iulie a.c..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.