D-na Anca, însoţită de soţul ei, tună şi fulgeră, marţi 21 februarie în sediul I.M.L. Cluj. Tânăra femeie prezintă mai multe echimoze pe frunte – spune ea – de la loviturile încasate în ziua precedentă din partea unei coafeze de la un salon din cartierul clujean Mărăşti. Motivul ar fi fost nemulţumirea ei după ce coafeza i-a „ars” părul – folosind creme dubioase şi, pe deasupra, după operaţiune, acesta a început să-i cadă. Iar la rugămintea clientei de a i se returna măcar banii, răspunsul  coafezei a constat în câteva lovituri aplicate în figură şi ruperea gecii cu care femeia era îmbrăcată…

Cătrănită foc, d-na Anca povesteşte cum o vizită la salonul de înfrumuseţare de pe strada Cernei nr. 8 din cartierul clujean Mărăşti a costat-o deteriorarea accentuată a părului şi, după aceea „achiziţionarea” unor pumni din partea coafezei care, probabil, a experimentat pe podoaba sa capilară efectul unor creme. Declară femeia, temperată mereu din priviri de către bărbatul ei:

„Aseară am mers la coaforul de pe Cernei şi d-na Rodica – aşa am înţeles că o cheamă pe coafeză – mi-a ars părul. Totul, deşi am întrebat-o la început dacă dispune creme bune şi totul va fi în regulă, iar ea m-a asigurat de acest lucru. Doar că după ce a terminat operaţiunea, am văzut ce-a făcut – şi pe deasupra, părul a început să-mi cadă mult mai accelerat decât înainte”. Mărturiseşte în continuare că i-a cerut coafezei înapoierea banilor, însă s-a lovit de refuzul acesteia – ba, mai mult, între cele două a avut loc o încleştare, de pe urma căreia a încasat de la aceasta câţiva pumni în figură, alegându-se şi cu geaca ruptă. Femeia este poftită curând în cabinetul de consultaţii al I.M.L., de unde se întoarce cu un certificat medico-legal în care i-au fost recomandate câteva zile de îngrijiri medicale. La plecare, aceasta spune că lucrurile nu se vor încheia aici şi va face plângere la Poliţie, Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Cluj şi în acest sens şi-a angajat deja un avocat.

„Nu excludem nici faptul că s-ar putea să ajungem la o înţelegere amiabilă, dar vom vedea acest lucru mai târziu, în funcţie de modul cum vor evolua lucrurile”- a mai declarat femeia, după care – la braţ cu soţul ei – părăseşte sediul instituţiei medicale clujene.

Ne deplasăm, la circa două ore de la discuţia noastră, la salonul de înfrumuseţare de pe strada Cernei nr. 8, pentru a lua şi punctul de vedere al celeilalte părţi implicate în conflict. După reacţia nervoasă a coafezei care se afla în micul salon, realizez că am de-a face chiar cu d-na Rodica – însă nu reuşim să ne convingem pe deplin de acest lucru, fiindcă femeia ne-o taie, scurt, cu un „No comment”. Aşa că – la vederea femeii încordate, asemeni unui arc, gata-gata de-a declanşa o „săgeată” – părăsim intimidaţi salonul, un loc public de altfel, mulţumiţ că ne-am făcut datoria. Conştienţi că până şi refuzul său de a comenta situaţia reprezintă un punct de vedere.

Salonul de pe str. Cernei unde a avut loc agresiunea

Salonul de înfrumuseţare, locul unde a avut loc agresiunea

 

15 COMENTARII

  1. „Nu excludem nici faptul că s-ar putea să ajungem la o înţelegere amiabilă, dar vom vedea acest lucru mai târziu, în funcţie de modul cum vor evolua lucrurile”- a mai declarat femeia, după care – la braţ cu soţul ei – părăseşte sediul instituţiei medicale clujene. ( Dacă nu i-a ieșit sa își aranjeze coafura gratis măcar ceva bani sa tragă pe de Dna cu , coaforul ) e chiar atât de dificil sa realizam ca e o șarada ieftină. Anii de zile o mare parte din întreg cartierul Mărăști a fost mulțumit de serviciile salonului , chiar sau legat prietenii între oamenii de toate vârstele și proprietarii salonului respectiv deoarece este o veche afacere de familie. Nu e normal ca cineva care are interese „mărunte” ( ciupit bani ) sa arunce cu noroi in cineva care de anii de zile își desfășoară munca cu drag , profesionalizare și cu amabilitate . Sper ca sa vi se facă dreptate Dna Rodica . Pt ca sunteți într-adevăr o persoana care încercați mereu sa va desfășurați activitatea intr-un mediu și o ambianta cu standarde de prima clasa . Iar pt Dna Anca , nu va pretati sa faceți rău cuiva pt câteva sute de lei pt ca , subconștientul Dvs stie cum stau lucrurile .o zi buna

  2. Sper sa vi se faca dreptate doamna Anca, si eu am avut un incident neplacut cu aceasta,,doamna”,desi nu merita acest titlu,intrucat la nivel comportamental lasa foarte mult de dorit.
    Mi se pare o josnicie sa agresezi fizic o persoana, pt simplu fapt ca aceasta ti-a ceruit sa-i restitui banii,intrucat i-ai distrus parul. Sub nici o forma,nimeni nu are dreptul de a -l agresa pe celalalt.
    Daca asa numita,,doamna’ Rodica s-a simtit ofensata ca i s-a cerut restituirea banilor, ar fi fost firesc ca aceasta sa cheme politia la fata locului, insa nicidecum sa recurga la violenta, provocandu-i doamnei suferinte fizice.
    Dumnezeu e sus, si stie exact cum s-au desfasurat lucrurile, si sunt ferm convinsa ca va face dreptate.
    Mult curaj doamna Anca ,ati fost agresata, nu permiteti nimanui asa ceva,legea prevede pedepsirea unor astfel de fapte,iar Dumnezeu si subconstientul dansei stiu exact ce s-a intamplat.

  3. Cum știți cataloga o persoana dupa o știre scrisă in ziar ..o nenorocita ? ..nu ..nicidecum …clienta a venit la 14-15 zile dupa ce a fost la salon si a cerut bani si produse cosmetice Pt par …daca e asa cum susține ca is-a ars parul …de ce nu a venit dupa 2-3-4-5 zile ???…parul nu se arde dupa 2 saptamâni instant !….nu s-a spălat pe par de 2 saptamâni ?…daca a făcut-o …cu ce ? Ce tratamente si-a făcut ?…făcând scandal in salon a fost poftită sa ocupe loc sau sa iasă afara ..a devenit isterica si a ieșit urlând din salon iar dupa câteva minute a intrat soțul clientei pâna in zona de domiciliu care nu e spatiu public …violare de domiciliu se numește ….la IML a declarat ca exista posibilitatea de înțelegere amiabila …aducă vrea bani …sa stea f liniștita ca nu v-a primii absolut nimic deci nu exista nici o posibilitate de înțelegere amiabila…da sunt clienți martori care au fost in salon plus istericalele făcute pe strada atunci cand a fost refuzata de bani si produse de inca doi trecători care sunt martori in procesul verbal al poliției !…restul e can can…da mai exista un salon in zona aceasta la care a făcut exact același lucru …posibil sa mai fie si altele …

  4. Domnule Mihai ,nu înțeleg, atata timp cat afirmați ca ați fost prezent, cum va lăsa conștiința sa fiți martorul unui asemenea nedreptăți..daca clienta a cerut restuirea banilor,desi aceasta nu era îndreptatita( așa cum susțineți), vi se pare normal faptul ca ,cunoștință d voastră, a recurs la violenta trântind o pe scări…hai sa fim serioși…s a împiedicat….de aceea prezenta multiple zgârieturi de fata…Putea sa cheme politia si nicidecum sa o agreseze, daca in urma loviturii o nenorocia pe viață…Fiecare cu conștiința lui, haideți sa lăsam parchetul sa si facă treaba, Dumnezeu știe exact cum s au petrecut lucrurile,iar cine e dispus sa minta, asta e…

  5. Nu mi-a venit sa imi cred ochilor ceea ce s-a postat in acest ziar despre dna Rodica. Eu si toti ai mei mergem la acest salon de mai bine de 10 ani,plus o mare parte din prieteni si cunoscuti,la tuns , vopsit,etc,deoarece serviciile oferite acolo,chiar daca salonul nu este foarte mare, mereu au fost foarte bune si primiti cu caldura.Rodica este foarte amabila cu toata lumea,este un suflet si o persoana frumoasa si de incredere,caruia ne am lasat capurile de nenumarate ori pe mainile ei fara sa fie nici o problema.Eu ma indoiesc ca ea a fost neglijenta si ca a actionat asa.Desigur ca sunt multi care umbla la „vanatoare de gratuitati” dar nu acolo fratilor.La sutele de clienti pe care ea ii are, bineinteles ca in orice domeniu, pe toti nu-i poti multumii.
    Dreptate,sunt sigur ca se face,succes in toate Rodica.Am sa sun pt o programare curand 🙂

  6. Fratilor, haideti sa privim dincolo de profesionalismul de care ,,cunostintele’ acestei doamne coafeze, pretind ca aceasta da dovada…Bun, insa mi se pare total neintemeiat sa-ti faci dreptate singur, agresand un om la modul la care aceasta a facut-o…E bine, daca isi poate pune capul pe perna linistita, desi subconstientul ei stie exact cum a agresat-o.La fel si in cazul celor care sustin marturia acesteia,si aici nu ma refer la profesionalist,etc…poate ca aveti dreptate,insa ,sa lovesti un om e de o josnicie rara.
    Sa nu lasam pe nimeni sa ne agreseze…cu ce drept…se va face dreptate sunt convins de asta,iar cei care vor depune marturie sa nu uite ca vor depune si un juramant pe Biblie,asa sa le ajute Dumnezeu!

  7. D.na Rodica si-a desfasurat activitatea de-a lungul carierei in tari unde altii viseaza sa ajunga odata in viata macar in vacanta ( Dubai, Londra,Milano.etc) , nu cred ca se preteaza in a „ataca” clienti nemultumiti . Iar cat pt „D.na” Anca daca se poate numi asa .incetati sa fiti o Gãuãzarã si mergeti la munca daca vreti bani sa va intretineti.Nu improscati cu noroi oamenii de familie care isi defasoara activitatea intr-un mod onest si cinstit. Ceva ce probabil lipseste din educatia Dvs. Hai sictir pt aceasta sarada ieftina.

  8. Oricât de profesionista ar fi aceasta ,,Dna” , a dat dovada de o atitudine josnica.Si eu lucrez într un salon si am întâlnit clienți nemulțumiți, care mi au cerut restituirea banilor…sa i agresez pt asta?Sub nici o forma!!!!Daca știi ca ai greșit ii returnezi banii, daca nu chemi politia,dar NU ti faci dreptate singura!!!!
    Mult succes Dna Anca, se va face dreptate, nu lăsați pe nimeni sa va agreseze!!!

    • Doamna a intrat in casa ca sa cheme politia si sotul lui anca a intrat dupa ea in casa,asta ti se pare normal? Sa o ameninte si sa ii si violeze domiciliul…nu a agresat-o deloc ci doamna anca o tragea de maneca… doamna asta se ocupa.cu aceste lucruri in diferite saloane !!

  9. In România din păcate se merge tot pe idee ” hoțului ii e frica sa nu fie furat” , e adevărat ca nimeni nu își poate face dreptate singur , dar nici nu poți aștepta ca , pana la venirea autorităților o parvenita + soțul acesteia, sa îți facă ravagii in locul de unde îți câștigi pâinea. Sincer i-as fi scos cu picioare in fund pe cei doi nesimțiți din salon pana la venirea autorităților .

  10. Atunci haideți sa ne facem dreptate singuri,după ce sa mai apelam la politie,când cineva ne deranjează haideți sa l lovim…Stimata doamna Andrea, din fericire exista legi, care ne protejează de persoane cu o astfel de gandire, si care incriminează orice forma de agresiune…dar nu vreau sa ma angajez in astfel de discuții, lăsam organele de cercetare penala sa constate adevărul.
    O seara buna!

  11. Nu a agresat-o nimeni pe aceasta individa si nu o spun eu ci toti martorii ai acestui incident…doamna s-a aruncat pe jos si s-a zagriat pe fata dupa ce a tot tras-o pe.rodica de.maneca…daca i s-a ars parul de ce nu a revenit ziua urmatoare si a venit dupa 2 saptamani? Aceasta doamna a mai facut acest lucru si in alte saloane unde a primit bani ca sa nu fie scandal si a crezut ca a mai gasit o „fraiera” pe care sa o stoarca de bani,ei bine nu,Rodica nu e fraiera si degeaba a fost facuta cu ou si otet este o profesionista …vin de ani de zile in salonul ei unde ma vopsesc si imi fac parul si nu s-a ars niciodata si nici nu s-a degradat daca am ascultat sfaturile ei si am ingrijit parul cum si lui anca i-a spus sa o faca ca a venit cu matura in cap prima oara in salon nu cu un par normal…i s-a spus ca nu ii este recomandat sa se vopseasca si a insistat ca ea vrea blond…pe langa ca nu i l-a deschis cat de tare vroia tot ea e nesimtita… sa ii fie rusine ca incearca sa traiasca pe bani cersiti si pe minciuni…speram ca politia sa faca dreptate pt ca anca nu a fost agresata de rodica ci s-a zgariat singura pt a afirma asta….sunt martori…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.