Cluj. Doi soţi, bătuţi de proprietarul unui atelier dintre blocuri după ce s-au plâns că nu pot dormi din pricina zgomotului!

465

Soţii Josef şi Ildiko Szovati locuiesc de mulţi ani de zile într-unul din blocurile de pe strada Arieşului din cartierul clujean Gheorgheni. Cei doi  afirmă că au tot avut “clinciuri” verbale cu membrii unei familii care deţine un atelier de tinichigerie, chiar în curtea unei case, aflată în faţa blocului lor, însă joi 19 iulie, acestea au degenerat în acte violenţă fizică asupra lor.  Prima violenţă a avut loc după ce femeia s-a deplasat la atelier să-i roage să înceteze cu zgomotele, fiind pusă la pământ cu o lovitură de către unul dintre fiii proprietarei gospodăriei – apoi a venit rândul soţului, care a văzut totul de la fereastră şi a venit să intervină. Fără mustrări de conştiinţă, nici agresorul nu s-a lăsat mai prejos: le-a intentat celor doi, sec, plângere pentru violare de domiciliu.

 

Atelier de tinichigerie cu program non-stop

Luni, 23 iulie, Josef Szovati, un bărbat în vârstă de 59 de ani păşeşte hotărât în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj, după care efectuează demersurile necesare pentru a fi consultat de către legiştii clujeni. Intru în vorbă cu domnia sa iar omul – de la o poştă, un om deschis – îmi mărturiseşte că el şi soţia lui au fost victimele unor agresiuni venite din partea unor vecini din gospodăria aflată în faţa blocului lor, care deţin un fel de atelier de tinichigerie şi acoperiri metalice. “Aceşti oameni muncesc pe timpul zilei la un atelier de acoperiri metalice din cartier şi între timp şi-au înjghebat şi în gospodăria mamei lor un atelier, bănuiesc neautorizat, unde fac ciubucuri şi muncesc zi şi noapte acolo – cu flexul şi aparatul de sudură. Totul se desfăşoară în spatele casei, unde nu sunt văzuţi, însă din păcate sunt foarte clar auziţi de toată lumea şi au devenit coşmarul acelei părţi de cartier”, explică interlocutorul meu. Apoi continuă, ridicându-şi bluza şi arătându-mi vânătaia de la abdomen, provocată de vecinul său – extrem de vizibilă chiar şi după cele cinci zile scurse de la incident: “Joi după-amiază, pe la patru şi un sfert soţia mea – întoarsă trudită de la muncă –  încerca din răsputeri să se odihnească. În zadar, pentru că din atelierul de tinichigerie şi acoperiri metalice al domnului Tibi răzbăteau zgomote cumplite, aşa cum răzbat de acolo, zi şi noapte, de ani de zile. Şi, atunci, disperată, soţia a coborât la el să-l roage să înceteze, fiind oră de linişte. A intrat direct în curte, pentru că poarta nu avea sonerie şi s-a prezentat în faţa lui. Eu, urmăream întreaga scenă de la geamul apartamentului nostru, aflat la etajul şase – şi numa` am văzut-o cum cade la pământ. Tulburat la culme, am coborât imediat ca să văd ce s-a întâmplat şi ajuns în curte l-am întrebat pe Tibi: “Ce faci, mă”? La care a apărut maică-sa, cea care e titulară pe spaţiu – el locuind, în chirie, în blocul nostru – şi ne-a urlat să ieşim afară, că-i violăm domiciliul.  Profitând de neatenţia mea, acesta mi-a ars un bocanc greu în stomac, de-ăla cu care e încălţat când sudează şi face munci grele în atelier, de-am căzut și eu lat la pământ. A reuşit să mă lovească incredibil de tare, în ciuda faptului că maică-sa îl ţinea”. Apoi, tot agresorii, lezaţi de prezenţa vecinilor în curtea lor, au chemat de urgenţă poliţia, care a sosit la faţa locului. Mărturiseşte apoi că şi soţia sa are o echimoză pe cinste în partea dorsală, de pe urma căzăturii, dar se va prezenta la I.M.L. doar a doua zi fiindcă momentan are nişte treburi urgente de rezolvat la serviciu. Este poftit curând în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce rapid cu un certificat în care i-au fost recomandate între două şi trei zile de îngrijiri medicale. Apoi, luându-şi rămas bun, cu politeţea caracteristică oamenilor de modă veche, părăseşte sediul instituţiei medicale clujene.

Atelierul clandestin

“Să vedem ce zice şi I.T.M.-ul”!

A doua zi, dis de diminieaţă îl întâlnesc din nou pe dl. Josef, de data aceasta însoţit de Ilidiko, soţia lui, în vârstă de 55 de ani– care se distinge, de la prima vedere ca o persoană plăcută şi sociabilă. După ce facem cunoştinţă, aceasta îmi povesteşte aidoma cum s-a desfăşurat asupra sa agresiunea: “Când am intrat în curte n-am apucat să fac decât doi-trei paşi. Atunci a venit dl. Tibi şi mi-a urlat să ies din curtea lor, după care au apărut mama şi fratele lui. Apoi, acesta m-a trântit la pământ – iar eu am rămas aşa, câteva secunde până ce m-am ridicat. Curând a apărut şi soţul meu – căruia i s-a întâmplat ce i s-a întâmplat – la scurt timp apărând acolo şi poliţia. Atunci dl. Tibi le-a zis celor de la Secţia 3, minţind cu neruşinare, cum că eu sunt cea care s-a trântit la pământ iar el n-a făcut nimic să mă dezechilibreze”! Îmi devoalează apoi istoria acestei duşmănii între familia sa şi cea a lui Tibi, care se pare că durează de câţiva ani:  “În urmă cu doi ani fiul meu avea loc de parcare, delimitat de primărie, în faţa casei lor – în partea laterală, fără să-i deranjăm în vreun fel. Şi poliţia a spus că e în regulă poziţionarea. Dar se vede că tot i-am deranjat, fiindcă am avut parte de nenumărate ameninţări şi mustrări din partea lor! Şi, ca să nu mai avem de-a face cu ei am reuşit până la urmă să ne găsim un alt loc de parcare, însă tot nu ne-au uitat”! Intervine, concluziv, soţul femeii: “Acum, se pare că ne vom întâlni în justiţie şi în acest sens ne-am angajat deja un avocat. Dar noi am fost ieri şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi le-am făcut reclamaţie pentru acel atelier – evident neautorizat – care, din câte am remarcat, nu respectă nicio normă a statului român. De altfel, de când cu bătaia noastră, au tăcut mâlc, semn că-s cu musca pe căciulă”. D-na Ildiko este poftită şi ea în cabinet pentru consult. Se întoarce în scurt timp cu un certificat în care i-au fost recomandate – exact ca soţului său – trei zile de îngrijiri medicale. Apoi dl. Josef îmi oferă numărul de telefon al unui vecin, la fel de scandalizat ca şi ei din pricina zgomotului îngrozitor pe care-l produc cei de la atelierul de tinichigerie din faţa blocului lor. Cei doi soţi pleacă, grăbiţi, iar eu îl apelez pe dl. Sandu, singurul vecin – care îndrăzneşte să vorbească – din zecile de vecini deranjaţi, la rândul lor.  “Io atâta vă spun: Tibi şi frate-său taie prin curte fiere tot timpul, iar oamenii de la blocuri nu se pot odihni. Toţi oamenii îmi spun că nu pot dormi după ce se întorc de la muncă, dar li-e frică să le-o spună în faţă fiindcă ei sunt extrem de violenţi şi obraznici. Acest Tibi nici nu stă acolo – doar munceşte – stă în blocul nostru ca şi chiriaş, fiindcă mama lui locuieşte în casa cu pricina. De asemenea, avem probleme şi cu copiii lui fiindcă ei consideră că-i al lor şi spaţiul verde al blocului, pe care noi îl îngrijim ca pe ochii din cap. În rest ăştia tot timpul taie cu flexul şi ciocănesc, fără o clipă de odihnă”, explică dl. Sandu.


Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

“Referitor la incidentul produs pe strada Arieşului, vă comunicăm faptul că ambele părţi implicate au făcut plângere la Secţia 3 Poliţie pentru infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea exactă a stării de fapt în scopul luării măsurilor legale care se impun”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

3 COMENTARII

  1. Interesant articolul
    Folositor noua locatarilor di blocul cu pricina
    Nu stiu cine l a scris dar este o informatie de orima mana de care noi toti locuitorii clujului pastorit atat de bine de Dl Primar Boc( la mai mare la o noua candidatura) ne foloseste decat in mod util

LĂSAȚI UN MESAJ